OTP Bank a câştigat licitaţia de acordare a microcreditelor agricole puse la dispoziţie de MADR

OTP Bank este una dintre cele două bănci de pe piaţa locală participante la programul de stimulare a fermelor de familie, care pot acorda credite agricole, în urma câştigării licitaţiei de acordare a microcreditelor agricole puse la dispoziţie de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, informează banca.
Economica.net - mar, 25 mart. 2014, 11:52

Beneficiarii acestor credite sunt fermele de familie, exploataţii agricole care aparţin persoanelor fizice în calitate de producători agricoli individuali înregistraţi în registrul exploataţiilor agricole sau înregistraţi ca persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale care produc pentru consumul propriu şi, când este cazul, comercializează surplusul.

Microcreditele sunt acordate pe o perioadă de până la 10 ani, cu o perioadă de graţie cuprinsă între zero şi trei ani, stabilită în funcţie de nevoile de finanţare.

Creditele sunt acordate pentru investiţiile în domeniul agricol neeligibile pentru finanţarea PNDR sau alte investiţii situate sub nivelul minim de finanţare din PNDR, asigurarea de contribuţii proprii pentru finanţarea proiectelor de investiţii în domeniul agricol selectate pentru finanţare prin PNDR şi pentru asigurarea resurselor necesare realizării producţiei agricole.

Dobânda aferentă acestor microcredite este de 7,64% pe an. Beneficiarii pot solicita o nouă finanţare în condiţiile prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă nr. 43/ 2013, cu condiţia finalizării obiectivelor în baza cărora au primit finanţarea iniţială.

OTP Bank România, subsidiară a OTP Bank, este un furnizor integrat şi auto-finanţat de servicii financiare. OTP Bank oferă servicii financiare universale în Ungaria, România, Muntenegru, Croaţia, Bulgaria, Rusia, Ucraina, Slovacia şi Serbia, pentru mai mult de 13 milioane de clienţi, prin intermediul unei reţele teritoriale de peste 1500 de unităţi, ATM-uri şi canale electronice.

Te-ar mai putea interesa și
Miliardarul Ion Ţiriac anunţă o nouă investiţie lângă Bucureşti
Miliardarul Ion Ţiriac anunţă o nouă investiţie lângă Bucureşti
Omul de afaceri Ion Ţiriac a extins baza sportivă de la Otopeni prin inaugurarea Allianz-Ţiriac Summer Arena, o nouă facilitate dezvoltată de Grupul Ţiriac, care include un bazin olimpic......
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
În data de 13 noiembrie 2026, au fost realizate modificări ale instalaţiilor de control automat al vitezei trenurilor ...
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Parlamentul Bulgariei a interzis deţinerea, creşterea şi uciderea animalelor exclusiv pentru producţia de blănuri, prin ...
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut, în primele nouă luni ale anului, cu 3,7% ca serie brută şi cu 3,9% ca serie ajustată ...