OTP Bank România, profit ajustat după impozitare de 30,8 milioane lei

OTP Bank România a înregistrat un profit ajustat după impozitare de 30,8 milioane lei (6,8 milioane euro), în primele 9 luni ale anului 2017, în scădere cu 3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, se arată într-un comunicat de presă.
Economica.net - mar, 14 nov. 2017, 15:05
OTP Bank România, profit ajustat după impozitare de 30,8 milioane lei

Potrivit comunicatului, banca a revenit pe profit în trimestrul al treilea, cu o valoare de 18,3 milioane lei (4 milioane euro), comparativ cu o pierdere de 6,6 milioane lei (1,4 milioane euro) înregistrată în trimestrul doi.

‘În primele nouă luni ale anului 2017, profitul operaţional al băncii a crescut cu 33% de la an la an, ca urmare a a cheltuielilor operaţionale mai mici (-4%) şi a creşterii veniturilor totale cu 8%. Pe de altă parte, profitul operaţional s-a diminuat cu 4% în trimestrul al treilea, comparativ cu trimestrul precedent, ca urmare a creşterii cheltuielilor administrative. Veniturile nete din dobânzi au avut un trend pozitiv, înregistrând o creştere de 9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, susţinută de creşterea volumului de credite performante. Costurile totale de risc au fost cu 44% mai mari în primele 9 luni, din cauza provizioanelor mari din trimestrul doi. Totuşi, totalul provizioanelor a scăzut cu 65% în trimestrul trei, datorită efectului de bază şi a trendului ascendent al calităţii creditelor. Drept urmare, indicatorul ROE a depăşit 11% în trimestrul trei’, se menţionează în comunicat.

Portofoliul creditelor performante, ajustate cu efectul cursului de schimb valutar, a continuat să crească atât pe segmentul retail, cât şi corporate. În total, au înregistrat creşteri de 11% de la an la an şi de 4% de la trimestru la trimestru. În acelaşi timp, rata creditelor neperformante a scăzut la 15,5% în trimestrul trei (-2,3 puncte procentuale de la an la an şi -1,1 puncte procentuale de la trimestru la trimestru), rata de acoperire a acestora ajungând la 82,5%. Volumul total al depozitelor, ajustat cu efectul cursului de schimb valutar, a crescut cu 3% de la an la an şi cu 1% comparativ cu trimestrul doi.

‘În ceea ce priveşte vânzările noi, volumul acordat al creditelor în moneda locală a crescut cu 17% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Creditele ipotecare au scăzut după creşterea puternică din trimestrul doi. Cu toate acestea, creditele ipotecare în moneda locală s-au îmbunătăţit cu 80% în primele nouă luni’, se precizează în comunicat.

Conform reglementărilor locale, rata de adecvare a capitalului băncii s-a menţinut la nivelul de 15,7% şi la sfârşitul celui de-al treilea trimestru al anului 2017.

OTP Group a înregistrat în trimestrul trei al anului 2017 un profit ajustat după impozitare de 1,2 miliarde lei, iar pentru ultimele 9 luni, un profit cumulat de 3,3 miliarde lei, contribuind la o creştere semnificativă de la an la an de 33%.

OTP Bank România este subsidiară a OTP Bank, cel mai mare grup bancar independent din Europa Centrală şi de Est.

OTP Bank este a 9-a cea mai sigură bancă din Europa Centrală şi de Est în 2017, conform Global Finance. OTP Group oferă servicii financiare universale în Ungaria, România, Muntenegru, Croaţia, Bulgaria, Rusia, Ucraina, Slovacia şi Serbia, pentru mai mult de 13 milioane de clienţi, prin intermediul unei reţele teritoriale de peste 1.500 de unităţi, ATM-uri şi canale electronice.

Te-ar mai putea interesa și
ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice şi juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026
ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice şi juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a scăzut în primele opt luni din 2026 cu 2,09% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2025, totalizând 94.078 de înmatriculări, din care......
Europa va avea cea mai mică producție de zahăr din ultimii 9 ani. Cum se descurcă România
Europa va avea cea mai mică producție de zahăr din ultimii 9 ani. Cum se descurcă România
România este una dintre puținele țări care va produce mai mult zahăr anul acesta față de anul trecut, pe fondul creșterii ...
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei Saudite
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei ...
Cel puţin 12 persoane au fost ucise şi peste 309 rănite sâmbătă într-un atac al rebelilor pro-iranieni Houthi din ...
PepsiCo îşi reduce estimările de profit şi anunţă noi măsuri de reducere a costurilor, pe fondul dificultăţilor din America de Nord
PepsiCo îşi reduce estimările de profit şi anunţă noi măsuri de reducere a costurilor, pe fondul dificultăţilor ...
PepsiCo şi-a redus estimările privind creşterea profitului pentru 2026 şi a anunţat noi măsuri de reducere a costurilor, ...