Pachetele all inclusive pe litoralul bulgăresc scad până la jumătate de preţ din 1 septembrie – agenţie de turism

Preţurile la pachetele turistice all inclusive pe litoralul din Bulgaria vor fi reduse până la jumătate faţă de nivelul actual, potrivit unui comunicat remis luni de agenţia IRI Travel, scrie Agerpres.
Economica.net - lun, 27 iul. 2020, 08:45
Pachetele all inclusive pe litoralul bulgăresc scad până la jumătate de preţ din 1 septembrie - agenţie de turism

Astfel, în Albena, cazarea la un hotel de 3 stele cu variantă all inclusive costă în prezent 50 de euro pe noapte, iar de la 1 septembrie costul va scădea la 25 de euro, se menţionează în comunicatul agenţiei de turism IRI Travel, scrie Agerpres.

Cazarea medie la 4 stele all inclusive în Albena este în prezent 65 de euro, iar în extrasezon va ajunge la 30 de euro, conform sursei.

Hotelurile de 5 stele din Albena oferă în prezent cazare cu 85 de euro pe noapte de persoană, iar în extrasezon, aceasta va scădea la 60 de euro pe noapte.

Directorul general al IRI Travel, Lucian Bădîrcea, consideră că această strategie a hotelierilor din Bulgaria are legătură cu măsurile de precauţie impuse în Grecia faţă de turiştii români.

„Faptul că Grecia îşi ia măsuri de precauţie care i-au făcut pe foarte mulţi români să renunţe sau să reprogrameze vacanţele pe litoralul elen îi ‘obligă’ pe bulgari să facă tot posibilul pentru a-i atrage pe români în binecunoscutele lor staţiuni. Astfel că, faţă de ofertele din plin sezon, când o cazare la all inclusive de 4 stele costă în medie 400 de euro, în extrasezon aceeaşi ofertă va ajunge la puţin peste 200 de euro”, a comentat directorul general al IRI Travel.

Pentru Nisipurile de Aur, cazarea la all inclusive-ul de 3 stele costă 38 de euro/noapte/persoană, iar în extrasezon va scădea la 25 de euro/noapte/persoană.

La 4 stele, hotelurile au pregătite pentru luna august oferte de 40 de euro pe noapte, iar din septembrie, ele vor scădea la 33 de euro, în medie.

La 5 stele, turiştii vor beneficia de o reducere de 20 de euro pe noapte în septembrie, în condiţiile în care în august cazarea va costa 65 euro pe noapte de persoană.

În staţiunea bulgărească Sunny Beach, preţurile pentru o noapte de cazare all inclusive la 3 stele scad, în septembrie, până la 22 de euro, de la 35 de euro în prezent. La 4 stele, preţurile vor scădea de la 40 de euro în prezent până la 32 de euro în septembrie, în timp ce la 5 stele, costurile unei nopţi de cazare scad în septembrie până la 55 de euro, de la 85 de euro în prezent, se menţionează în comunicat.

În destinaţia Nessebar, în extra-sezon, cazarea la 3 stele va costa 22 de euro pe noapte, iar în prezent costă 35 de euro. La hotelurile de 4 stele, preţurile scad la jumătate, de la 50 de euro pe noapte la 25 de euro, iar la 5 stele preţul cazării scade de la 70 de euro în prezent la 38 de euro în extrasezon.

Te-ar mai putea interesa și
A murit Mark Mobius, un vizionar pentru investitorii pe piețele emergente. Relaţia specială pe care a avut-o cu România
A murit Mark Mobius, un vizionar pentru investitorii pe piețele emergente. Relaţia specială pe care a avut-o cu România
Mark Mobius, recunoscut ca un pionier al investițiilor în piețele emergente, a murit miercuri, 15 aprilie 2026, la vârsta de 89 de ani, potrivit unui comunicat de pe pagina sa de LinkedIn. Mark......
Australia îşi va mări cheltuielile pentru apărare la 3% din PIB
Australia îşi va mări cheltuielile pentru apărare la 3% din PIB
Australia îşi va mări cheltuielile pentru apărare la 3% din produsul intern brut (PIB) până în 2033, faţă de aproximativ ...
Netanyahu: Obiectivele Israelului şi ale SUA „sunt identice” în ceea ce priveşte Iranul
Netanyahu: Obiectivele Israelului şi ale SUA „sunt identice” în ceea ce priveşte Iranul
Obiectivele Israelului şi Statelor Unite "sunt identice" în ceea ce priveşte Iranul, a declarat prim-ministrul israelian ...
Incendiu violent la una dintre cele două rafinării din Australia
Incendiu violent la una dintre cele două rafinării din Australia
Un incendiu violent face ravagii joi la una dintre cele două rafinării ale Australiei, care furnizează 10% din combustibilul ...