Pachetele de acţiuni deţinute de băncile centrale au trecut de 1.000 de miliarde dolari

Băncile centrale din întreaga lume şi-au majorat anul trecut deţinerile de acţiuni la peste 1.000 de miliarde de dolari, în condiţiile în care încearcă să îşi diversifice rezervele dincolo de obligaţiunile guvernamentale care oferă randamente scăzute, arată un sondaj publicat marţi de Forumul Oficial al Instituţiilor Financiare şi Monetare (OMFIF), transmite Bloomberg.
Economica.net - mar, 11 iun. 2019, 16:51
Pachetele de acţiuni deţinute de băncile centrale au trecut de 1.000 de miliarde dolari

Autorităţile monetare au majorat, până la 10%, ponderea acţiunilor în rezervelor lor, în pofida recentei volatilităţi de pe pieţele financiare iar un sfert din băncile centrale au declarat că intenţionează să continue să cumpere acţiuni în următorii doi ani, susţine OMFIF.

În spatele achiziţiilor de acţiuni stă nevoia băncilor centrale de a identifica mijloace prin care să continue să îşi majoreze rezervele, după ce propriile lor politici monetare ultra-relaxate au dus la scăderea randamentelor pentru obligaţiunile guvernamentale. Banca Japoniei, Banca Israelului şi Banca Naţională a Elveţiei se numără printre instituţiile monetare care în trecut au dezvăluit în mod public investiţiile lor în acţiuni.

Cu toate acestea, băncile centrale sunt în continuare reticente să îşi asume riscuri prea mari în pofida randamentelor pe care le oferă acţiunile. Deţinerile de acţiuni ale băncilor centrale sunt minuscule având în vedere că la nivel mondial există acţiuni în circulaţie în valoare de 77.000 de miliarde de dolari.

De asemenea, ponderea investiţiilor băncilor centrale în obligaţiuni emise de corporaţii a crescut la 7% anul trecut iar 15% dintre respondenţi au declarat că intenţionează să cumpere mai multe obligaţiuni emise de corporaţii în următorii doi ani.

Dolarul a rămas cea mai populară valută, reprezentând aproximativ 70% din expunerea băncilor centrale intervievate. Comparativ, ponderea monedei euro este de 14% iar cea a lirei sterline este de 2,9%. O cincime din băncile centrale intervievate au declarat că vor să îşi majoreze expunerea pe yuanul chinez, care în prezent reprezintă doar 0,7% din deţinerile lor.

Între timp, popularitatea aurului în rândul autorităţilor monetare este la cel mai ridicat nivel din ultimii 50 de ani. Numai în primul trimestru, instituţiile monetare au cumpărat 163,3 tone de metal galben, în frunte fiind achiziţiile făcute de băncile centrale din Rusia, Turcia şi Kazahstan, susţine OMFIF.

Te-ar mai putea interesa și
Dezastru pentru India. Producţia de orez, cea mai mare din ultimii 20 de ani
Dezastru pentru India. Producţia de orez, cea mai mare din ultimii 20 de ani
Producţia de orez a Indiei este aşteptată să scadă anul acesta pentru prima dată în ultimul deceniu, iar amploarea scăderii ar urma să fie cea mai mare din ultimii aproape 20 de ani, din......
Flavius Jakubowicz, consultant fiscal: Companiile nu fug de taxe, ci de frecvența schimbării lor
Flavius Jakubowicz, consultant fiscal: Companiile nu fug de taxe, ci de frecvența schimbării lor
„Impredictibilitatea apasă cel mai mult pe spatele antreprenorului (…). Companiile în general nu fug de taxe, ci de ...
Alertă la centrala nucleară de la Temelin, Cehia. Un reactor a fost oprit în urma unei defecţiuni
Alertă la centrala nucleară de la Temelin, Cehia. Un reactor a fost oprit în urma unei defecţiuni
O unitate a centralei nucleare de la Temelin, din sudul Cehiei, a fost oprită în mod neaşteptat miercuri în urma unei ...
Industrie România – Ce s-a întâmplat cu afacerile şi cu noile comenzi din industrie, în primele şapte luni din 2026 (date INS)
Industrie România – Ce s-a întâmplat cu afacerile şi cu noile comenzi din industrie, în primele şapte luni din ...
Cifra de afaceri din industrie a scăzut cu 0,2%, în primele şapte luni ale anului comparativ cu aceeaşi perioadă din ...