Pacienţii vor putea reclama lipsa medicamentelor la un număr de telefon, printr-un program în sprijinul celor care nu le găsesc

Pacienţii vor putea reclama lipsa medicamentelor la numărul 0727.341.434, printr-un program în sprijinul celor care nu le găsesc. 
Economica.net - mar, 25 apr. 2017, 16:12
Pacienţii vor putea reclama lipsa medicamentelor la un număr de telefon, printr-un program în sprijinul celor care nu le găsesc

Lansată de Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune (APAA) împreună cu Asociaţia Bolnavilor de Cancer (ABC), aplicaţia software denumită MedARP, care conectează în timp real părţile implicate în circuitul medicamentelor pentru ca acestea să ajungă în cel mai scurt timp posibil la bolnavi, va beneficia şi de call center pentru pacienţi la numărul 0727.341.434, unde pot reclama lipsa medicamentelor, cere informaţii despre cum funcţionează aplicaţia şi alte aspecte, dar şi de un call center pentru farmacii la numărul 0730.203.523, unde pot cere mai multe informaţii despre cum funcţionează aplicaţia sau despre cum se pot înscrie etc.

Preşedintele APAA, Rozalia Lăpădatu, a declarat marţi, la o conferinţă de presă, că aplicaţia este o noutate.

‘Suntem în perioada de test, iar de săptămâna viitoare aplicaţia va fi total funcţională. Şi acum este total funcţională, dar încă mai urmărim să remediem dacă apar erorile. În aplicaţie la momentul acesta sunt înrolate peste 140 de farmacii din toată ţara, majoritatea sunt farmacii independente şi patru distribuitori. Sunt sigură că în următoarea lună numărul acesta de farmacii se va dubla cel puţin şi la fel va creşte şi numărul de distribuitori (…) avem un singur producător (în sistemul aplicaţiei n.r.) şi suntem pe discuţii finale cu alţi trei’, a declarat Lăpădatu.

Potrivit acesteia, un singur medicament pentru cancer este disponibil în aplicaţie, dar a estimat că de luna viitoare vor fi circa 4-5 pentru cancer şi afecţiuni imunologice.

Ea a subliniat că softul este gratuit, că aplicaţia este deschisă şi terapiilor din alte arii terapeutice. Ea a adăugat că programul este deschis către orice farmacie şi distribuitor de medicamente autorizat legal.

Potrivit APAA şi ABC, în ultimii ani, din ce în ce mai mulţi pacienţi reclamă faptul că nu găsesc sau găsesc foarte greu medicamentele de care au nevoie pentru a-şi menţine boala sub control.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...