Pagubele suferite de legumicultorii români în urma sancțiunilor împotriva Rusiei, estimate la 10 milioane euro

Legumicultorii români vor primi despăgubiri de la Comisia Europeană pentru pagubele suferite în urma embargoului impus de Federaţia Rusă la importurile de produse alimentare din Uniunea Europeană, evaluările actuale privind pagubele fiind de 10 milioane de euro pentru 22.000 de tone de legume aflate pe stoc, a declarat, joi, pentru AGERPRES, Achim Irimescu, reprezentantul Delegaţiei României pe lângă Comisia Europeană, fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii.
Economica.net - J, 14 aug. 2014, 17:32
Pagubele suferite de legumicultorii români în urma sancțiunilor împotriva Rusiei, estimate la 10 milioane euro

‘Sectorul de legume şi fructe din România este singurul sector afectat de embargoul Federaţiei Ruse. Până în prezent, pagubele sunt estimate la circa 10 milioane de euro pentru 22.000 tone de legume, respectiv castraveţi, roşii, care sunt deocamdată pe stoc pentru că producătorii nu mai găsesc piaţă de desfacere. De asemenea, preţurile s-au redus cu circa 16 eurocenţi pe kilogram’, a precizat Achim Irimescu, la finalul reuniunii la nivel de experţi desfăşurată joi la Bruxelles.

Acesta a subliniat că România a cerut Comisiei Europene aplicarea unei măsuri de criză în condiţiile în care prin Politica Agricolă Comună (PAC) există un instrument de intervenţie, Fondul de Criză, care dispune de 433 de milioane de euro pentru sprijinirea producătorilor europeni.

‘România a cerut să se aplice aceleaşi măsuri ca în 2011, când a fost criza castraveţilor cu E-coli. Comisia va face evaluări şi va comunica oficial săptămâna viitoare măsurile propuse, după care, în circa două săptămâni, va adopta un regulament. Probabil, măsura se va aplica şi retroactiv pentru cine poate să justifice, adică înainte de data adoptării regulamentului şi nu doar pentru membrii organizaţiilor de producători ci şi pentru ceilalţi producători. După ce se adoptă regulamentul trebuie comunicate datele Comisiei şi pe baza lor se stabileşte modul şi valoarea despăgubirilor. Pe data de 5 septembrie va mai fi un Consiliu de Miniştri’, a precizat Irimescu.

Reprezentantul Delegaţiei României pe lângă Comisia Europeană a mai spus că măsura de sprijin pe care o va adopta CE va fi, în mod sigur, sub formă de retragere şi promovare aşa cum s-a decis recent pentru piersici şi nectarine, ceea ce înseamnă că legumele vor fi distribuite gratuit la cantine şi spitale, etc.

Discuţiile în cadrul reuniunii au vizat şi celelalte sectoare afectate, produsele lactate şi cele din carne, unde producătorii români au anunţat că preţurile s-au redus cu 10% la carnea de pasăre şi de porc.

‘În acest sector nu avem un impact direct. Anul trecut am avut exporturi de numai 41 de milioane de euro în Federaţia Rusă, dar numai pe produse vegetale pentru că nu am exportat produse animale. Reducerea preţurilor este de 10% în sectorul de produse animale, însă la fructe şi legume au fost reduceri de preţuri şi cu 60%’, a adăugat Achim Irimescu.

Cele mai afectate ţări de embargoul Federaţiei Ruse, pe total produse agroalimentare, sunt Lituania cu 900.000 de tone de produse, Polonia – 800.000 de tone, fiind urmate de Germania, Olanda, Danemarca, Spania şi Finlanda. Numai pe fructe, cele mai afectate ţări sunt Polonia, Lituania, Spania, Belgia şi Grecia, iar la legume Lituania şi Polonia.

Reprezentantul României a subliniat că în cadrul reuniunii de experţi au participat toate ţările membre şi directorul general al DG Agri. Statele membre au fost chestionate despre impactul asupra sectoarelor din domeniul agroalimentar, produsele afectate, evoluţia preţurilor, impactul general, dacă sunt organizaţii de producători care au mecanisme de intervenţie pentru criză şi propunerile statelor membre pentru echilibrarea situaţiei.

Producătorii români de legume şi fructe au cerut Ministerului Agriculturii să notifice Comisia Europeană cu privire la pierderile pe care le înregistrează în urma embargoului impus de Federaţia Rusă ţărilor UE, avansând o sumă de 300 de milioane de euro pentru a putea acoperi costurile.

Aurel Tănase, directorul general al Organizaţiei Interprofesionale Naţionale Prodcom Legume-Fructe din România, a declarat luni că producătorii de legume şi fructe se află în imposibilitatea de a mai valorifica producţia anului 2014 din cauza invaziei de legume-fructe destinate iniţial pieţei ruseşti şi care, în urma embargoului impus de Federaţia Rusă ţărilor membre Comunităţii Europene, au luat calea pieţei româneşti blocând astfel comerţul intern şi intracomunitar pentru operatorii români.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a afirmat recent că România nu va fi afectată în mod direct de decizia Rusiei de a interzice importurile de produse alimentare din SUA şi Uniunea Europeană (UE), deoarece exporturile nu erau foarte mari, undeva la 41 de milioane de euro în 2013.

Acesta nu a exclus însă posibilele efecte care ar putea apărea, în timp, pe piaţa internă din cauza unui aflux mare de produse provenite din ţările care exportă masiv în Rusia.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile să evacueze aproximativ 20-25 de persoane din hotelurile şi unităţile de......
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Cel puţin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniţii în apropiere de Kiev vineri noaptea, ...
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea ...