Palatul Universul din Bucureşti, scos la vânzare cu un preţ estimat între opt şi zece milioane de euro

Celebrul Palat Universul, aflat pe strada Ion Brezoianu, fost sediu al ziarului Universul şi construit de ziaristul italian Cazzavillan, în octombrie 1926, a fost scos la vânzare de proprietar, compania Universul SRL, pe Artmark Historical Estate, iar prețul estimat de consultanții imobiliari la solicitarea Economica.net ar fi între opt şi zece de milioane de euro. În clădire, în perioada anilor de mijloc ai secolului trecut, era sediul ziarului Universul, condus de Stelian Popescu.
Economica.net - mie, 13 nov. 2019, 20:50
Palatul Universul din Bucureşti, scos la vânzare cu un preţ estimat între opt şi zece milioane de euro

Corpurile A și B de astăzi ale Palatului Universul s-au construit intre 1926-1930, urmând planurile lui Paul Smărăndescu, cel care proiectase în 1911 și reședința lui Stelian Popescu din strada Dionisie Lupu nr. 10 (astăzi Tudor Arghezi). 

Conceput ca două corpuri distincte, Palatul avea partea din față destinată birourilor, iar cea din spate tipografiei. Corpul redacției era legat de cel al tipografiei prin pasarele la toate etajele până la trei.

Stelian Popescu s-a refugiat în Elveția după 23 august 1944, fiind declarat criminal de război și condamnat în absență la procesul ziariștilor din 1-4 iunie 1945, iar întreaga sa avere a fost confiscată de regim, ziarul continuând să apăra încă o vreme sub o nouă conducere. Stelian Popescu a fost reabilitat după 1990.  

După naționalizarea din 1948, clădirea a devenit sediul Întreprinderii Poligrafice 2, iar după 1953, în locul societății Universul au funcționat redacția și tipografia ziarului Informația Bucureștiului, iar după 1989, pentru o perioadă de circa zece ani, ziarul Libertatea. 

În anul 1990, compania a reluat numele de Universul, iar în perioada 1995-1996 a fost privatizată prin metoda MEBO, a trecerii bunurilor societății din proprietatea statului în proprietatea celor care lucrau aici in forma de acțiuni, și apoi achiziționată în ultima instanță de un fond de investiții.

Insolvenţă în 2012, relansare ulterioară

Universul SRL, companie legată de numele americanului Jonathan Mann, a depus la data de 28 februarie o cerere de intrare în insolvenţă, aprobată de instanţă ieri, 27 martie. Motivul pentru care s-a dispus deschiderea procedurii este imposibilitatea de plată a unei datorii de peste 20 de milioane de euro către Allianz Ţiriac Asigurări, ANAF şi Alpha Bank, potrivit firmei Euro Insol, care a fost desemnată de Tribunal administrator judiciar.

În patrimoniul societăţii se regăsea și Palatul Universul din apropiere de Parcul Cişmigiu. Complexul de clădiri are o amprentă la sol de 4.142 mp și o suprafaţă construită de 10.000 mp. În 1995, societatea se privatizează prin metoda Mebo, acționari devenind salariații societății. În prezent, 99,99% din capitalul social este deținut de BJJ Universul Development Limited Cipru.

Palatul Universul nu e monument istoric, iar restaurarea și consolidarea corpului B, de circa 6.000 mp, a durat aproximativ doi ani, până în 2016. În timp urmează să fie restaurate și celelalte clădiri ale ansamblului.

Palatul are  şapte etaje cu totul, dintre care subsolul, cu teatru independent și wine-bar Apollo111 (800 mp, 127 de locuri, proiecție profesională de cinema, parterul, cu designer shop Adelina Ivan, cafenea Beans & Dots, Hub cu freelancers, etajul 1 cu Salonul de proiecte, cocktailbar Fix, sala de dans Linotip, studioul de înregistrări Startrek, etajul doi ocupat de birouri ingineri de instalații și arhitecți, etajul trei, birourile Cumulus şi etajele patru şi cinci ocupate de Graffiti /BBDO/ Momentum.


Te-ar mai putea interesa și
Deşeurile mascate sub eticheta de ”second-hand” reprezintă una dintre cele mai presante probleme de mediu la nivel naţional. Propuneri pentru modificarea legislaţiei 
Deşeurile mascate sub eticheta de ”second-hand” reprezintă una dintre cele mai presante probleme de mediu la nivel ...
Garda de Mediu a transmis, luni, că deşeurile mascate sub eticheta de ”second-hand” reprezintă una dintre cele mai presante probleme de mediu la nivel naţional, lucru atestat de reultatele......
Ministerul Finanțelor susține că reprezentanții marilor agenții de rating și-au exprimat îngrijorarea privind o posibilă criză politică în România
Ministerul Finanțelor susține că reprezentanții marilor agenții de rating și-au exprimat îngrijorarea privind o posibilă ...
Ministerul Finanțelor a anunțat astăzi că reprezentanții marilor agenţii de rating au exprimat îngrijorări privind ...
PSD a decis să-i retragă sprijinul politic lui Ilie Bolojan, cu 97,7% din voturi
PSD a decis să-i retragă sprijinul politic lui Ilie Bolojan, cu 97,7% din voturi
Partidul Social Democrat a decis, luni, să îi retragă sprijinul politic premierului Ilie Bolojan.
Bugetul PMB a ajuns în dezbatere publică. Pe 30 aprilie, primarul Ciucu îl va prezenta pe larg bucureștenilor
Bugetul PMB a ajuns în dezbatere publică. Pe 30 aprilie, primarul Ciucu îl va prezenta pe larg bucureștenilor
Bugetul Primăriei Capitalei, care totalizează în acest an 8,4 miliarde de lei, se află în dezbatere publică, a informat ...