Pandemia de COVID-19 va costa SUA 16 mii de miliarde de dolari – fost ministru american de finanţe

Pandemia de COVID-19 va costa SUA 16 mii de miliarde de dolari, sau aproximativ 90% din Produsul Intern Brut anual, estimează fostul secretar al Trezoreriei (ministru american de finanţe) Lawrence Summers şi economistul David Cutler de la Harvard, într-un eseu citat de Bloomberg şi Xinhua, scrie Agerpres
Economica.net - mar, 13 oct. 2020, 09:23
Pandemia de COVID-19 va costa SUA 16 mii de miliarde de dolari - fost ministru american de finanţe

Circa jumătate din această sumă o reprezintă veniturile ratate din cauza recesiunii induse de măsurile de carantină şi restul sunt efectele economice ale deceselor premature şi ale impactului avut de pandemie asupra sănătăţii mintale şi fizice, se arată în articolul publicat luni online în Journal of the American Medical Association.

Conform autorilor, pierderile economice vor fi de patru ori mai mari decât costurile Marii Recesiuni şi de peste două ori mai mari decât cheltuielile totale ale SUA cu toate războaiele purtate de la 11 septembrie 2001 încoace, incluzându-le aici pe cele din Afganistan, Irak şi Siria.

Pentru o familie formată din patru persoane, pierderile estimate vor fi de aproape 200.000 de dolari, menţionează cei doi economişti.

„Pierderile financiare uriaşe generate de COVID-19 sugerează o regândire fundamentală a rolului guvernului în pregătirea pentru o situaţie de pandemie”, notează Cutler şi Summers.

Autorii subliniază importanţa testării pe scară largă şi a depistării şi izolării contactelor, apreciind că investiţiile în aceste demersuri „pot aduce beneficii de cel puţin 30 de ori mai mari” faţă de costurile iniţiale.

Testarea, identificarea contactelor şi izolarea trebuie aplicate permanent şi nu abandonate când încep să dispară preocupările legate de COVID-19, conchid Summers şi Cutler.

Te-ar mai putea interesa și
FMI: BCE va majora cel puţin o dată rata dobânzii în acest an
FMI: BCE va majora cel puţin o dată rata dobânzii în acest an
Banca Centrală Europeană va majora probabil ratele dobânzilor cu 25 puncte de bază cel puţin încă o dată în acest an, pentru a contracara inflaţia ridicată, se arată într-un raport......
Cadouri corporate de Crăciun 2026: ce oferă firmele și cât costă în medie
Cadouri corporate de Crăciun 2026: ce oferă firmele și cât costă în medie
Companiile din România oferă de Crăciun mai ales coșuri și pachete cu produse alimentare, împărțite pe paliere după ...
Turbina 1 a noii centrale de la Mintia a atins în prima zi de funcționare 135 MW. Testele vor reîncepe luni și vor fi zilnice, în orele de seară
Turbina 1 a noii centrale de la Mintia a atins în prima zi de funcționare 135 MW. Testele vor reîncepe luni și vor fi ...
Turbina cu Gaz 1 (TG1) a Centralei Electrice cu Ciclu Combinat (CECC) Mintia a fost sincronizată, joi, cu succes pentru ...
Economia sportului în timp real cum tehnologia monetizează fiecare minut al unui meci
Economia sportului în timp real cum tehnologia monetizează fiecare minut al unui meci
Sportul în direct generează astăzi un flux constant de conținut, date și servicii digitale. Tehnologia a extins experiența ...