Pandora Papers – Premierul Babis neagă orice ilegalitate

Prim-ministrul ceh Andrej Babis a negat duminică că ar fi comis vreo ilegalitate după ce un raport internaţional de investigaţie l-a inclus printre actuali şi foşti politicieni şi oameni de afaceri despre care afirmă că au folosit structuri financiare offshore, informează Reuters.
AGERPRES - lun, 04 oct. 2021, 08:48
Pandora Papers - Premierul Babis neagă orice ilegalitate

Ancheta internaţională denumită „Pandora Papers”, la care au colaborat circa 600 de jurnalişti şi se bazează pe circa 11,9 milioane de documente ce provin de la 14 societăţi de servicii financiare, a scos la iveală peste 29.000 de societăţi offshore, scrie Agerpres.

Potrivit raportului Consorţiului Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţie, Andrej Babis a utilizat 22 de milioane de dolari prin intermediul unor companii offshore pentru a cumpăra în 2009 castelul Bigaud, o proprietate situată la Mougins, în sudul Franţei. Raportul nu precizează dacă tranzacţiile au încălcat legea.

Într-o dezbatere televizată găzduită de CNN Prima News, Babis a negat orice acţiune ilegală.

„Banii au plecat de la o bancă cehă, au fost impozitaţi, erau banii mei şi s-au întors la o bancă cehă”, a declarat în timpul dezbaterii Babis, aflat în campanie pentru alegerile din 8-9 octombrie.

Întrebat dacă a încălcat vreo lege în Republica Cehă, Franţa sau Statele Unite referitor la cumpărarea proprietăţii în 2009, premierul Babis a răspuns: „Bineînţeles că nu … Erau bani impozitaţi”.

Andrej Babis a mai spus că un audit efectuat anterior a dovedit că avea venituri suficiente şi impozitate pentru tranzacţie.

Babis, fondatorul imperiului agricol, alimentar, chimic şi media Agrofert, a intrat în politică în 2011 şi a creat un nou partid politic, ANO, pentru a lupta împotriva corupţiei.

A devenit ministru de finanţe în 2014 şi prim-ministru în 2017 şi a transferat activele Agrofert în două entităţi de tip fond fiduciar (entităţi legale ce deţine bunuri şi proprietăţi în numele unei alte persoane sau organizaţii) înainte de a deveni premier.

Andrej Babis s-a confruntat cu o anchetă penală după acuzaţii potrivit cărora ar fi ascuns dreptul de proprietate asupra unui proiect de construire a unui centru de conferinţe şi agrement în apropierea capitalei Praga astfel încât acesta să se califice pentru primirea unei subvenţii de două milioane de euro din partea UE. Şi în acest caz a negat că ar fi comis ilegalităţi. În următoarele săptămâni procurorii urmează să decidă dacă Babis va trebui să fie judecat sau dacă acest caz va fi abandonat.

Un audit al Comisiei Europene lansat în aprilie anul acesta a constatat că legăturile sale continue cu Agrofert, care a primit subvenţii europene pentru dezvoltare în timp ce Andrej Babis era în funcţie, au reprezentat un conflict de interese.

Premierul ceh a susţinut în repetate rânduri că a îndeplinit cerinţele legale prin plasarea activelor sale în fonduri fiduciare.

 

Te-ar mai putea interesa și
Ce avere are Attila Balázs, milionarul din Harghita, care a intrat în conflict cu premierul Ungariei. Este unul dintre cei mai bogați oameni din țara vecină
Ce avere are Attila Balázs, milionarul din Harghita, care a intrat în conflict cu premierul Ungariei. Este unul dintre ...
Omul de afaceri Attila Balázs, originar din județul Harghita și proprietarul grupului de construcții Bayer Construct, a ajuns pe locul 24 în clasamentul celor mai bogați oameni din Ungaria,......
Prim-ministrul Pedro Sanchez confirmă că nave de război marocane au intrat în apele teritoriale spaniole în timpul crizei refugiaților din Ceuta
Prim-ministrul Pedro Sanchez confirmă că nave de război marocane au intrat în apele teritoriale spaniole în timpul crizei ...
Nave de război marocane au intrat în apele suverane spaniole din apropiere de Ceuta pe 30 şi 31 iulie, coincizând cu ...
OPEC își înrăutățește din nou prognoza privind creșterea cererii mondiale de petrol în 2026
OPEC își înrăutățește din nou prognoza privind creșterea cererii mondiale de petrol în 2026
Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a redus estimările privind creşterea cererii globale de petrol în ...
Platforma NAGA, condusă de antreprenorul Octavian Pătrașcu și listată de la Bursa din frankfurt, obține o finanțare de 8 milioane de dolari în urma unei emisiuni de obligațiuni
Platforma NAGA, condusă de antreprenorul Octavian Pătrașcu și listată de la Bursa din frankfurt, obține o finanțare ...
NAGA Group, grupul fintech listat la Bursa de Valori din Frankfurt, condus de antreprenorul român Octavian Pătrașcu și ...