Papa anunţă prima vizită în Cuba şi Mexic

Papa Benedict al 16-lea a anunţat că va vizita pentru prima dată Mexicul şi Cuba. Periplul va avea loc la începutul anului viitor şi va dura aproximativ o săptămână.
Economica.net - mar, 13 dec. 2011, 13:41

Suveranul Pontif şi-a anunţat vizita în timpul unei ceremonii religioase desfăşurate la Vatican. Evenimentul a marcat 200 de ani de la proclamarea independenţei naţiunilor latino-americane.

„Cu sprijinul lui Dumnezeu, vreau să fac o vizită apostolică în Cuba şi Mexic, anul viitor, înainte de Paşte”, a anunţat Papa, potrivit Reuters.

Vizita papei în America centrală va avea loc, cel mai probabil, la finele lunii martie.

Vestea a fost primită cu bucurie de cubanezi, care văd în acest periplu o oportunitate de a scoate ţara din izolare.

Relaţiile dintre Biserica catolică şi statul cubanez, sub conducerea revoluţionarului Fidel Castro, au fost tensionate timp de câteva decenii. Situaţia s-a mai îmbunătăţit în ultimii ani, odată cu venirea la putere a lui Raul Castro. Acesta e considerat mai moderat şi încearcă să promoveze legături mai calde cu biserica şi cu Vaticanul.

Te-ar mai putea interesa și
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
Preşedintele SUA, Donald Trump, şi liderii Groenlandei şi Danemarcei au semnat marţi un acord care permite o prezenţă militară americană mai extinsă în Groenlanda şi care ar putea pune......
UE scoate de pe lista sa de sancțiuni doi oligarhi ruși, la insistențele Franței și Luxemburgului
UE scoate de pe lista sa de sancțiuni doi oligarhi ruși, la insistențele Franței și Luxemburgului
Uniunea Europeană a reînnoit marţi sancţiunile impuse Rusiei pentru invazia în Ucraina, cedând în cele din urmă în ...
Preşedintele Adunării Generale a ONU cere reformarea Consiliului de Securitate și o mai mare reprezentare a Africii
Preşedintele Adunării Generale a ONU cere reformarea Consiliului de Securitate și o mai mare reprezentare a Africii
Preşedintele Adunării Generale a ONU, Khalilur Rahman, a cerut marţi reformarea Consiliului de Securitate şi o reprezentare ...
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de marți. Cele mai lichide acțiuni au fost ale Băncii Transilvania
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de marți. Cele mai lichide acțiuni au fost ale ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...