Papa Francisc: Speculaţiile financiare şi cele cu mărfuri sunt intolerabile

Papa Francisc a criticat luni acumularea de avere din speculaţii financiare, afirmând că este vorba de o practică 'intolerabilă'. Suveranul pontif a calificat totodată specula cu mărfuri drept un 'scandal' care compromite accesul celor săraci la alimente, relatează Reuters.
Economica.net - lun, 16 iun. 2014, 19:04
Papa Francisc: Speculaţiile financiare şi cele cu mărfuri sunt intolerabile

De când a devenit capul Bisericii romano-catolice, Francisc a atacat în repetate rânduri sistemul economic global, despre care a afirmat că este insensibil faţă de problemele săracilor şi nu face suficient pentru ca resursele să ajungă şi la cei care au cea mai mare nevoie de ele.

Pieţele financiare trebuie să slujească interesele oamenilor şi binele comun al omenirii, a subliniat Papa Francisc în cadrul unui seminar dedicat eticii în investiţii, desfăşurat luni la Vatican.

‘Devine tot mai intolerabil faptul că pieţele financiare influenţează destinele oamenilor în loc să le servească necesităţile şi că cei puţini îşi construiesc averi imense din speculaţii financiare în timp ce cei mulţi sunt tot mai împovăraţi de consecinţele acestora’, a spus papa argentinian.

Suveranul pontif a deplâns, cu alte ocazii, un sistem bazat pe ‘un Dumnezeu numit ban’ şi a făcut apel la redistribuirea averilor, iar în numeroase alte discursuri a atras atenţia asupra problemei sociale pe care o reprezintă şomajul ridicat, aminteşte Reuters.

Luni, el a calificat de asemenea ‘speculaţiile cu preţul alimentelor drept un scandal care compromite accesul la alimente al celor mai săraci din familia noastră umană’.

‘Este urgent ca guvernele din toată lumea să se angajeze să dezvolte un cadru internaţional capabil să promoveze o piaţă a investiţiilor de larg impact şi astfel să combată o economie care exclude şi aruncă’, a cerut Papa Francisc.

Pieţele trebuie să caute ‘strategii actuale şi realiste pentru a asigura o mai mare egalitate socială’, a recomandat el, exprimându-şi totodată sprijinul faţă de aşa-zisele ‘investiţii de impact’, un curent care are la bază căutarea de oportunităţi de investiţii capabile să producă schimbări sociale şi de mediu pozitive şi reinvestirea profitului în alte iniţiative etice menite să vină în ajutorul comunităţilor.

Investiţiile etice sunt ceva logic pentru cei credincioşi pentru că ele ‘recunosc legătura supremă existentă între profit şi solidaritate, cercul virtuos existent între profit şi generozitate’, a mai spus Papa Francisc.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești. Lucrările la secțiunea 3 se apropie de 15%. De unde va începe forarea celui mai lung tunel
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești. Lucrările la secțiunea 3 se apropie de 15%. De unde va începe forarea celui ...
Lucrările la secțiunea 3 Cornetu - Tigveni din Autostrada A1 Sibiu - Pitești se apropie de 15%, anunță vineri Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a......
România cumpără 12 elicoptere militare Airbus şi 12 radare Thales, în programul SAFE  – Anunţ oficial de la Ministrul Apărării Radu Miruţă
România cumpără 12 elicoptere militare Airbus şi 12 radare Thales, în programul SAFE – Anunţ oficial de la Ministrul ...
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă, a anunţat că vineri au fost semnate două contracte de achiziţie prin ...
11,2 miliarde de lei în taxe și accize la bugetul de stat în 2025: BAT România se bazează pe dialog, predictibilitate și politici pro-inovare
11,2 miliarde de lei în taxe și accize la bugetul de stat în 2025: BAT România se bazează pe dialog, predictibilitate ...
BAT România a contribuit cu 11,2 miliarde de lei la bugetul de stat în 2025, sub formă de taxe și accize, confirmându-și ...
Cum se schimbă criteriile cumpărătorilor de apartamente rezidențiale: de la preț și suprafață la produsul rezidențial complet
Cum se schimbă criteriile cumpărătorilor de apartamente rezidențiale: de la preț și suprafață la produsul rezidențial ...
Pe o piață în care cumpărătorii analizează mai atent costurile, localizarea, mobilitatea și calitatea execuției, ...