Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 1, sesizat de Guvern privind posibile fapte penale la Unitatea de arşi Floreasca

Guvernul anunţă că verificările efectuate de către Corpul de control al ministrului Sănătăţii confirmă că Unitatea de îngrijire a arşilor gravi de la Spitalul Clinic de Urgenţă (Floreasca) nu este încă pe deplin funcţională şi că în urma controlului a fost dispusă sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 1 pentru posibile fapte de natura penală.
Economica.net - mar, 24 mai 2016, 13:35
Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 1, sesizat de Guvern privind posibile fapte penale la Unitatea de arşi Floreasca

‘În urma controlului, au fost dispuse următoarele: informarea Curţii de Conturi a României, pentru deficienţele consemnate în prezentul raport de control; sesizarea ANAP pentru posibile nerespectări ale prevederilor legale referitoare la întocmirea documentaţiei de atribuire a contractului de achiziţie aparatură medicală pentru Unitatea de îngrijire a arşilor gravi şi sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 1 Bucureşti, pentru posibile fapte de natura penală, având în vedere întocmirea nereală a procesului verbal de punere în funcţiune a Barocamerei şi plata contravalorii acesteia către furnizorul SC Gemedica SRL’, se arată într-un comunicat al Guvernului transmis, marţi, Agerpres.

Conform sursei citate, în urma informaţiilor contradictorii furnizate de conducerea Spitalului de Urgenţă Floreasca în ultimele şase luni şi la solicitarea Corpului de Control al Primului-Ministru, Corpul de control al Ministrului Sănătăţii a efectuat, în perioada 26-29 aprilie, un control la nivelul acestei unităţi medicale.

‘Concluziile acestui control sunt că Unitatea de îngrijire a arşilor gravi de la Spitalul Clinic de Urgenţă (Floreasca) nu este încă funcţională, în ciuda celor declarate de conducerile anterioare ale spitalului şi a inaugurărilor oficiale efectuate în ultimele luni’, se spune în comunicat.

Astfel, cu ocazia vizitei efectuate în timpul controlului la Unitatea de îngrijire a arşilor gravi, în prezenţa managerului spitalului, comisia de control a constatat că personalul medical angajat nu era prezent în totalitate, unii dintre salariaţi fiind angajaţi în activitatea altor secţii (chirurgie plastică, ATI) şi că nu este prevăzută o evacuare în caz de incendiu.

De asemenea, comisia de control a constatat că lipsesc procedurile de acces al pacientului ars grav în această unitate, precum şi procedurile şi protocoalele de tratament.

Comisia a mai constatat că sala de operaţie a Unităţii de îngrijire a arşilor gravi este complet dotată şi funcţională, că barocamera nu este montată, nefiind funcţională, în timp ce instalaţia de aer condiţionat nu funcţionează corespunzător, neexistând o temperatură ambientală optimă pentru tratarea unui pacient ars grav.

Totodată, s-a constatat că rezervele de un pat, în număr de şase, sunt dotate corespunzător unei bune funcţionări a unităţii, dar nu au fost folosite până la data controlului pentru internarea şi tratarea pacienţilor arşi. Saloanele din afara Unităţii de îngrijire a arşilor gravi erau folosite ca depozite pentru diferite materiale medicale, drept pentru care s-a dispus de către managerul spitalului, la solicitarea comisiei de control, inventarierea acestora, crearea plusurilor de inventar în condiţii legale şi depozitarea lor în magazia unităţii sanitare.

Din verificarea efectuată de către comisia de control privind funcţionarea aparaturii medicale, s-a constatat că Barocamera nu este funcţională şi nici instalată, cu toate că exista proces verbal de recepţie a acesteia şi proces verbal de punere în funcţiune şi de instruire a personalului medical pentru utilizarea aparaturii. În plus, barocamera a fost deja achitată, pe baza presupusei puneri în funcţiune, se mai arată în comunicatul citat.

Te-ar mai putea interesa și
CFR S.A.: Stadiul lucrărilor de tip Quick Wins între staţiile Tălmaciu – Sibiu și Teiuş – Războieni sunt de 45%, respectiv 30% – 82%
CFR S.A.: Stadiul lucrărilor de tip Quick Wins între staţiile Tălmaciu – Sibiu și Teiuş – Războieni sunt ...
Lucrările de reparaţii de tip Quick Wins aflate în desfăşurare pe cei 22,20 de kilometri de cale ferată între staţiile Tălmaciu - Sibiu şi pe intervalul Teiuş - Războieni, pentru......
CEC Bank sărbătorește 160 de ani cu un logo aniversar
CEC Bank sărbătorește 160 de ani cu un logo aniversar
CEC Bank sărbătorește anul acesta 160 de ani de la înființare. 160 de ani în care i-a reconfirmat constant poziția ...
Premierul polonez Donald Tusk avertizează că situația de pe frontul din Ucraina a devenit critică și spune că Varșovia nu poate să cedeze Kievului rachetele sale Patriot
Premierul polonez Donald Tusk avertizează că situația de pe frontul din Ucraina a devenit critică și spune că Varșovia ...
Premierul polonez Donald Tusk a avertizat vineri că în Ucraina "situaţia pe front este critică" şi săptămânile următoare ...
UE impune pentru prima dată sancțiuni împotriva coloniștilor evrei din Cisiordania
UE impune pentru prima dată sancțiuni împotriva coloniștilor evrei din Cisiordania
Uniunea Europeană impune pentru prima dată sancţiuni împotriva coloniştilor israelieni radicali din Cisiordania, pentru ...