Parchetul din Paris anchetează donaţii de 144.000 euro către partidul lui Macron

Parchetul din Paris a deschis marţi o anchetă privind originea neidentificată a 144.000 de euro reprezentând donaţii primite în 2017 de La Republique en Marche (LREM), partidul preşedintelui francez Emmanuel Macron, relatează AFP, citând surse judiciare. 
Economica.net - mar, 20 nov. 2018, 19:07
Parchetul din Paris anchetează donaţii de 144.000 euro către partidul lui Macron

Această anchetă urmează după o sesizare de la 12 noiembrie a Comisiei naţionale a conturilor de campanie (CNCCFP), care „a denunţat parchetului din Paris fapte susceptibile să constituie o infracţiune la legislaţia privind transparenţa vieţii publice”, a indicat această sursă, confirmând o informaţie a Europe 1.

CNCCFP a făcut această sesizare „după controlul documentelor de venituri trimise de asociaţia de finanţare a partidului LREM şi a imposibilităţii de a identifica originea anumitor donaţii primite în cursul anului 2017 în sumă totală de 144.000 de euro efectuate cu cecuri, viramente sau chiar plăţi electronice”.

Identificarea donatorilor este necesară pentru a verifica ca o aceeaşi persoană să nu depăşească plafonul autorizat pentru plăţi către partide politice. Acest plafon este fixat la 7.500 de euro persoană pe an.

Ancheta a fost încredinţată poliţiei anticorupţie din cadrul Oficiul central de luptă împotriva infracţiunilor financiare şi fiscale.

Liderul formaţiunii „La France insoumise (LFI)”, Jean-Luc Mélenchon, care a contestat cu virulenţă percheziţiile efectuate la domiciliul său şi la sediul mişcării sale la jumătatea lui octombrie în cadrul a două anchete ale Pachetului din Paris, a reacţionat imediat pe Twitter. „Vor exista şi percheziţii la domiciliu? Dosarul cu adeziunile şi donatorii va fi confiscat şi el? Sau va fi vorba pe faţă despre o dublă măsură?”, a postat el.

Te-ar mai putea interesa și
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Preţurile de consum în Statele Unite au continuat să crească în septembrie, când au înregistrat un avans de 3,7% faţă de luna septembrie a anului trecut, influenţate în principal de......
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul public și accesul la clădiri
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul ...
Traficul rutier pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu, una dintre principalele artere din zona de birouri Pipera, va fi restricționat ...
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Gigantul american de streaming Netflix urmează să disponibilizeze aproximativ 6% din forţa sa de muncă, adică în jur ...
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
Grupul MOL anunță că a inaugurat prima sa unitate de producție a biometanului în localitatea Szarvas, din Ungaria. În ...