Parlament: Marton Arpad îi compară cu minerii pe cei care au ieşit în stradă miercuri seara

Deputatul UDMR Marton Arpad i-a comparat cu minerii pe oamenii care au protestat miercuri seară în stradă.
Economica.net - J, 07 dec. 2017, 10:06
Parlament: Marton Arpad îi compară cu minerii pe cei care au ieşit în stradă miercuri seara

‘Să nu fiţi duplicitari! Am ajuns acasă, am pornit televizorul, am văzut imaginea în care vine grupul USR cu telefoane aprinse, apoi intervenţia unui lider al acestui grup care a mulţumit protestatarilor. Eu mi-am adus aminte de iunie ’90 când, deşi nu i-a chemat, Iliescu le-a mulţumit minerilor că au venit să apere statul de drept’, a declarat Marton Arpad, joi, în timpul dezbaterilor de la Comisia parlamentară specială pentru legile Justiţiei.

În replică, deputatul USR Stelian Ion a precizat că nu cei din partidul său au chemat oamenii în stradă.

‘Referitor la ce a spus domnul Marton: noi nu am chemat oameni în stradă, deşi consider că aceasta este o manifestare de civism şi cred că este ultima redută a democraţiei noastre şi mi se pare o manifestare pozitivă a protesta atunci când nu eşti de acord cu ceea ce se întâmplă în Parlament, oriunde. E un drept fundamental acesta de a protesta. Să fim comparaţi cu Ion Iliescu în ’90, care a chemat minerii şi după aceea le-a mulţumit, adică să comparaţi oamenii care protestează în faţa Parlamentului, paşnic, cu minerii care au venit cu bâtele şi au ras tot Bucureştiul – este inimaginabil. Deci protestatarii paşnici, studenţii aceia, atunci s-a întâmplat altceva, acei protestatari au fost numiţi huligani pentru că nu respectau legile aşa cum ne acuzaţi dumneavoastră acum că nu respectăm reglementările legale’, a spus acesta.

La rândul său, Marton Arpad a adăugat că nu poate accepta violenţa fizică.

‘Analogia pe care am făcut-o eu era tocmai cu declaraţia că nu noi i-am chemat şi cu asemănarea celor trei elemente, din momentul de începere, a primirii acestor mesaje, inclusiv că aţi făcut o concurenţă neloială camerelor de luat vederi pentru că dumneavoastră aţi transmis de acolo de unde dânşii nu aveau voie să transmită live. Şi au venit mesajele. După care aţi spus că nu i-aţi chemat, după care le-aţi mulţumit. Atât am spus. Eu între-adevăr eram şi în ’90 aici, în Bucureşti, şi eram în stradă. Unii dintre colegii noştri au şi fost loviţi. Mai eram în Camera Deputaţilor când minerii, tot ai acelui preşedinte care a dărâmat Guvernul Roman, au intrat în Parlament, eu eram în Parlament şi ieri a trebuit să cobor, şi am mers pe jos printre aceşti protestatari paşnici care bâte într-adevăr nu aveau, dar nici paşnici nu au fost. Agresivitatea comparabilă cu un comportament necivilizat pentru mine a dus la acelaşi sentiment’, a arătat Marton Arpad.

El a mai spus că în România există o legislaţie privind protestele pe care toată lumea trebuie să o respecte.

‘Pentru mine este de neconceput ca atunci când unii la Târgu Mureş, care în loc să meargă pe trotuar merg şi pe o parte a carosabilului sunt penalizaţi, iar alţii, seară de seară, pot bloca circulaţia rutieră fără să răspundă nimeni. Am fost şi eu de multe ori în stradă şi probabil o să mai ies, dar niciodată nu am mulţumit nimănui în stradă, cine a protestat violent, că a venit lângă mine. Niciodată. Violenţa fizică nu o pot accepta’, a încheiat acesta.

Te-ar mai putea interesa și
Şoc valutar – „Leul a luat foc”. Ce spune consilierul lui Isărescu despre câte miliarde a pierdut BNR din rezerva valutară în două zile, înainte de turul doi al alegerilor prezidenţiale
Şoc valutar – „Leul a luat foc”. Ce spune consilierul lui Isărescu despre câte miliarde a pierdut BNR ...
Piaţa valutară "a luat foc" înaintea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, iar România a pierdut opt miliarde de euro din rezerva valutară în două zile, prin intervenţii menite......
FOTO Trenul Alstom 12 fabricat pentru România a fost predat CFR Călători
FOTO Trenul Alstom 12 fabricat pentru România a fost predat CFR Călători
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, joi, 26 februarie 2026, o echipă mixtă – formată din reprezentanți ...
Patronul BCR, Erste, anunţă un profit în creştere. Majorarea veniturile nete din dobânzi, comisioane şi taxe au propulsat rezultatele grupului bancar austriac
Patronul BCR, Erste, anunţă un profit în creştere. Majorarea veniturile nete din dobânzi, comisioane şi taxe au propulsat ...
Grupul bancar austriac Erste a raportat joi un profit anual mai ridicat, sprijinit de creşterea veniturilor nete din dobânzi ...
Ciucu anunţă controale la locuinţele convenabile: Au fost atribuite din pix
Ciucu anunţă controale la locuinţele convenabile: Au fost atribuite din pix
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat, joi, că va dispune un control "mai amănunţit" privind modul ...