Parlamentare 2020: Alegeri pentru noul Legislativ. Tot ce trebuie să ştii despre cum şi unde poţi vota

Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne în cele peste 18.000 de secţii organizate în ţară pentru a-şi alege reprezentanţii în noul Legislativ.
Economica.net - vin, 04 dec. 2020, 08:39
Parlamentare 2020: Alegeri pentru noul Legislativ. Tot ce trebuie să ştii despre cum şi unde poţi vota

Ce trebuie să ştie românii care vor vota în ţară 

Senatorii şi deputaţii sunt aleşi prin scrutin de listă, potrivit principiului reprezentării proporţionale.

Votarea în ţară se desfăşoară într-o singură zi – duminică, de la ora 7,00 până la 21,00.

Românii cu domiciliul în străinătate au la dispoziţie 2 zile pentru a-şi exercita votul – sâmbătă şi duminică.

Numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral la data de 2 decembrie este de 18.191.396. Numărul total de cetăţeni români cu domiciliul în străinătate care figurează cu drept de vot la acest scrutin este 740.367. Un număr de 35.808 cetăţeni români din străinătate au optat pentru votul prin corespondenţă prin înregistrarea pe site-ul votstrainatate.ro, iar 3.078 au optat pentru votul la secţia de votare, anunţă AEP.

În ţară sunt organizate 18.802 secţii de votare, peste 1.200 în Bucureşti. În Sectorul 1 sunt 166 de secţii de votare, în Sectorul 2 – 202, în Sectorul 3 – 288, în Sectorul 4 – 184, în Sectorul 5 – 197, iar în Sectorul 6 – 239.

Unde poţi vota

Cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în România îşi pot exercita dreptul de vot la secţiile organizate în ţară în baza unuia dintre următoarele acte de identitate: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu, paşaportul de serviciu electronic, carnetul de serviciu militar în cazul elevilor din şcolile militare.

Potrivit BEC, alegătorul care deţine un act de identitate al cărui termen de valabilitate a expirat în perioada 1 martie – 6 decembrie 2020 îşi poate exercita dreptul de vot în baza acestuia.

Alegătorul care în ziua votării se află în unitatea administrativ-teritorială unde şi-a stabilit reşedinţa, alta decât domiciliul, votează numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea de reşedinţă, indiferent de data stabilirii acesteia, chiar şi dacă dovada de reşedinţă a expirat în perioada l martie – 6 decembrie, a decis Biroul Electoral Central.

Conform BEC, alegătorul care în ziua votării se află în unitatea administrativ-teritorială în care şi-a stabilit domiciliul votează numai la secţia de votare unde este înscris în lista electorală permanentă. Dacă acesta a fost omis din lista electorală permanentă, este înscris în lista electorală suplimentară.

Alegătorul care în ziua votării se află în unitatea administrativ-teritorială în care şi-a stabilit reşedinţa, alta decât cea de domiciliu, votează numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi are reşedinţa, indiferent de data stabilirii acesteia. Dacă alegătorul nu a formulat cerere privind înscrierea în Registrul electoral cu adresa de reşedinţă, acesta va fi înscris în lista electorală suplimentară.

În cazul în care, în ziua votării, alegătorul se află într-o altă unitate administrativ-teritorială decât cea unde şi-a stabilit domiciliul sau reşedinţa poate vota la orice secţie de votare, sub condiţia ca aceasta să se afle în cadrul circumscripţiei electorale judeţene unde şi-a stabilit domiciliul sau reşedinţa. În acest caz, alegătorul este înscris în lista electorală suplimentară.

Alegătorul care are domiciliul şi reşedinţa în aceeaşi unitate administrativ-teritorială poate vota fie la secţia de votare unde este înscris în lista electorală permanentă, fie la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi are reşedinţa, în acest ultim caz fiind înscris în lista electorală suplimentară.

De asemenea, alegătorul cu domiciliul în municipiul Bucureşti care în ziua votării se află în raza teritorială a acestuia votează numai la secţia de votare unde este înscris în lista electorală permanentă. Alegătorul cu reşedinţa în municipiul Bucureşti, fără a avea domiciliul în Capitală, îşi poate exercita dreptul de vot numai la secţia de votare la care este arondată strada unde îşi are reşedinţa, indiferent de data stabilirii acesteia, iar cel care nu a formulat cerere privind înscrierea în Registrul electoral cu adresa de reşedinţă este înscris în lista electorală suplimentară.

Alegătorul care are atât domiciliul, cât şi reşedinţa în municipiul Bucureşti poate vota fie la secţia unde este înscris în lista electorală permanentă, fie la secţia de votare la care este arondată strada unde îşi are reşedinţa, în acest ultim caz, fiind înscris în lista electorală suplimentară. Acesta poate vota numai la secţia la care este arondată strada unde şi-a stabilit domiciliul sau reşedinţa, chiar dacă, în ziua votării, se află într-un alt sector decât acela unde şi-a stabilit domiciliul sau reşedinţa.

***

Duminică, secţiile de votare din ţară se deschid la ora 7,00.

* Alegătorii votează separat, în cabine închise, aplicând ştampila cu menţiunea „VOTAT” în patrulaterul care cuprinde lista de candidaţi sau numele candidatului pe care îl votează. După ce au votat, alegătorii îndoaie buletinele de vot astfel ca pagina albă care poartă ştampila de control să rămână în afară şi le introduc în urnă, având grijă să nu se deschidă. Îndoirea greşită a buletinului de vot nu atrage nulitatea votului, dacă secretul votului este asigurat.

În cazul în care buletinul de vot se deschide în aşa fel încât secretul votului nu mai este asigurat, acesta se anulează şi se dă alegătorului, numai o singură dată, un nou buletin de vot, făcându-se menţiune despre aceasta în procesul-verbal al operaţiunilor de votare.

Preşedintele poate lua măsuri ca staţionarea unui alegător în cabina de votare să nu se prelungească nejustificat. În situaţia în care alegătorul, din motive bine întemeiate, constatate de către preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, nu poate semna în lista electorală permanentă, preşedintele face o menţiune în lista electorală, confirmată prin semnătura sa şi a unui alt membru al biroului electoral.

Prezenţa oricărei persoane în cabinele de vot, în afara celei care votează, este interzisă. Alegătorul care, din motive temeinice, constatate de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, nu poate să voteze singur are dreptul să cheme în cabina de votare un însoţitor ales de acesta pentru a-l ajuta. Acesta nu poate fi din rândul observatorilor sau membrilor biroului electoral al secţiei.

Este interzisă utilizarea în cabina de vot a aparatelor de fotografiere, înregistrare sau preluare de imagini.

* La ora 21,00, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare declară votarea încheiată şi dispune închiderea localului de vot. Alegătorii care la ora 21,00 se află în sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara acestui sediu pot să îşi exercite dreptul de vot la alegerile parlamentare din 6 decembrie până cel mult la ora 23,59, aceştia primind bonuri de ordine cu ştampila de control a secţiei de votare.

Astfel, în ziua votării, la ora 21,00, doi membri ai biroului electoral al secţiei de votare verifică dacă în sediul secţiei sau în afara acestuia se află alegători care stau la rând pentru a-şi exercita dreptul de vot. În cazul în care la ora 21,00 în sediul secţiei de votare sau în afara acestuia nu se află alegători care stau la rând pentru a-şi exercita dreptul de vot, cei doi membri ai biroului electoral încheie un proces-verbal constatator în acest sens, pe care îl predau preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare.

Dacă la ora 21,00 în sediul secţiei de votare şi/sau în afara acestuia se află alegători care stau la rând pentru a-şi exercita dreptul de vot, cei doi membri ai biroului electoral numără alegătorii aflaţi la rând la ora 21,00, înmânează bonuri de ordine, pe care s-a aplicat ştampila de control a secţiei de votare sau echivalentul acesteia, consemnează numărul acestora într-un proces-verbal constatator şi rămân în afara localului de vot pentru a monitoriza ordinea de acces în cadrul acestuia.

Alegătorii care se prezintă la vot sunt obligaţi să respecte măsurile speciale de protecţie stabilite de autorităţi în contextul pandemiei de COVID-19.

Votul cu urna mobilă 

Românii din ţară, aflaţi în carantină sau izolare la domiciliu din cauza COVID-19, pot vota duminică, la alegerile parlamentare, cu urna specială.

Pot solicita urna mobilă şi alegătorii care nu se pot deplasa la sediul secţiei de votare din cauză de boală sau invaliditate, cei care se află internaţi în spital sau execută o pedeapsă privativă de libertate.

În acest caz, preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare vor dispune măsurile necesare, astfel încât duminică la ora 21,00 urna specială să se afle în localul de vot.

Pentru prima dată alegerile se desfăşoară cu localităţi aflate în carantină din cauza numărului de îmbolnăviri de COVID-19, dar alegătorii se vor putea prezenta la urne fără să fie nevoiţi să dea o declaraţie pe propria răspundere.

***

Biroul Electoral Central a stabilit modul în care se poate vota cu urna mobilă.

* Persoanele aflate în carantină sau izolare la domiciliu

Cetăţeanul cu drept de vot aflat în carantină la domiciliu, în locaţia declarată ori într-un spaţiu special desemnat de către autorităţile competente, poate vota prin intermediul urnei speciale dacă depune o cerere şi copia deciziei de carantină emisă de direcţia de sănătate publică judeţeană/ a municipiului Bucureşti.

Cetăţeanul cu drept de vot aflat în izolare la domiciliu, în locaţia declarată ori într-un spaţiu special desemnat de către autorităţile competente, poate vota prin intermediul urnei speciale dacă depune o cerere în acest sens şi copia unuia dintre următoarele documente:
– biletul de externare din unitatea sanitară care confirmă diagnosticul şi indicaţia de izolare;
– decizia de izolare emisă de direcţia de sănătate publică judeţeană/ a municipiului Bucureşti;
– rezultatul testării COVID-19 RT-PCR (pozitiv) din ultimele 14 zile

Cetăţenii cu drept de vot aflaţi în aceste situaţii, cărora nu li s-au eliberat actele în cauză, pot transmite, prin orice mijloace, birourilor electorale de circumscripţie sau oficiilor electorale, după caz, cereri privind emiterea documentelor necesare exercitării votului prin intermediul urnei speciale.

Birourile electorale de circumscripţie şi oficiile electorale asigură transmiterea, de îndată, către direcţiile de sănătate publică judeţeană/ a municipiului Bucureşti, a listei persoanelor care au transmis cereri, în vederea luării măsurilor necesare pentru emiterea urgentă a documentelor necesare exercitării dreptului de vot prin intermediul urnei speciale, precizează BEC.

Direcţiile de sănătate publică trebuie să comunice, de îndată, dar nu mai târziu de data de 5 decembrie, Birourilor electorale de circumscripţie judeţeană/ oficiilor electorale, după caz, în scris, prin orice mijloace, lista persoanelor în privinţa cărora s-a instituit izolarea sau carantina, după caz, însoţită de deciziile emise în acest sens.

În cazul persoanelor în privinţa cărora direcţiile de sănătate publică au confirmat instituirea izolării sau carantinei, Birourile electorale de circumscripţie judeţeană/ oficiile electorale, după caz, imprimă cererile privind emiterea documentelor necesare exercitării votului prin intermediul urnei speciale pe care le transmit, împreună cu deciziile emise de DSP, prin intermediul Instituţiei Prefectului până cel mai târziu în data de 6 decembrie, ora 10,00, biroului electoral al secţiei de votare celei mai apropiate de imobilul la care s-a solicitat deplasarea urnei speciale.

* Persoanele netransportabile din cauză de boală sau invaliditate

Alegătorii care nu se pot deplasa la sediul secţiei de votare din cauză de invaliditate sau boală pot depune cereri pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale dacă au domiciliul sau reşedinţa în circumscripţia electorală în care se află secţia de votare. Cererea se depune la secţia cea mai apropiată de imobilul unde se solicită deplasarea echipei pentru votare, cel mai târziu în preziua votării – 5 decembrie, între orele 18,00 – 20,00.

Cererea poate fi depusă prin intermediul oricărei persoane, trebuie să fie datată şi semnată olograf de către alegătorul care solicită urna specială şi cuprinde, în mod obligatoriu: numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reşedinţa, conform menţiunilor din actul de identitate ori dovada de reşedinţă, după caz, adresa imobilului unde se solicită deplasarea echipei, seria şi numărul actului de identitate, precum şi numărul de telefon. Aceasta trebuie să fie însoţită de copii ale oricărui act din care rezultă boala, starea de sănătate ori de invaliditate. Din conţinutul înscrisurilor primite trebuie să se poată stabili lipsa posibilităţii alegătorului de a se autodeplasa la sediul secţiei de votare, nefiind necesar ca acestea să cuprindă în mod expres sintagma „persoană netransportabilă”.

Prin excepţie, în cazul alegătorilor care nu se pot deplasa la sediul secţiei de votare din cauză de boală sau invaliditate, cererile de vot prin intermediul urnei speciale, precum şi copiile actelor din care rezultă boala, starea de sănătate ori de invaliditate pot fi depuse, prin intermediul oricărei persoane, la biroul electoral de circumscripţie sau la oficiul electoral, până pe 4 decembrie. Cererile şi documentele primite de biroul electoral de circumscripţie sau oficiul electoral, după caz, sunt transmise prin intermediul instituţiei prefectului, până cel mai târziu în data de 6 decembrie, ora 10,00, biroului electoral al secţiei de votare celei mai apropiate de imobilul la care s-a solicitat deplasarea urnei speciale.

* Persoanele internate în spitale

Alegătorii care, la data scrutinului, vor fi internaţi într-o unitate sanitară publică sau privată, cămine pentru persoane vârstnice ori alte asemenea aşezăminte sociale publice sau private pot solicita exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale, dacă au domiciliul sau reşedinţa în judeţul sau în municipiul Bucureşti, după caz, pe raza căruia se află unitatea respectivă.

Cererile trebuie datate şi semnate olograf de către alegător şi pot fi depuse, prin intermediul oricărei persoane, în preziua alegerilor – 5 decembrie, între orele 18,00 – 20,00, la secţiile de votare din localitatea în care se află unitatea respectivă.

Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare analizează cererile, iar în cazul în care acestea îndeplinesc condiţiile, asigură înscrierea datelor de identificare ale persoanelor netransportabile în extrasul din listele electorale, pe care îl va semna şi parafa cu ştampila de control a secţiei de votare.

Biroul electoral al secţiei de votare stabileşte, prin decizie, o echipă formată din cel puţin doi membri ai biroului electoral al secţiei de votare care se va deplasa cu urna specială la locurile unde se află alegătorii înscrişi în extrasul din listele electorale, sub paza personalului structurilor Ministerului Afacerilor Interne.

Accesul urnei speciale în unităţile respective se va face conform normelor de protecţie sanitară aplicabile acestora.

* Persoanele arestate sau reţinute

Persoanele deţinute în baza unui mandat de arestare preventivă şi persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu şi-au pierdut drepturile electorale şi care sunt înscrise în listele electorale permanente ale circumscripţiei electorale, pe raza căruia se află penitenciarul sau locul de deţinere, vor putea vota prin intermediul urnei speciale.

Cu suficient timp înainte de ziua votării, dar nu mai târziu de data de 4 decembrie, directorii penitenciarelor şi ai locurilor de deţinere sunt obligaţi să aducă la cunoştinţa acestora faptul că pot vota prin intermediul urnei speciale, la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020, dacă sunt înscrise în listele electorale permanente în respectivul judeţ sau în municipiul Bucureşti, după caz. Cererile se fac în scris şi se depun la directorii penitenciarelor sau ai locurilor de deţinere, cel mai târziu în preziua votării, 5 decembrie 2020, ora 12,00.

Directorul penitenciarului sau al locului de deţinere asigură depunerea cererilor până cel mai târziu în preziua votării, între orele 18,00 – 20,00, la secţiile de votare din localitatea în care se află penitenciarul, stabilite prin decizie a biroului electoral de circumscripţie pe raza căruia se află penitenciarul.

În ziua votării, directorul penitenciarului sau al locului de deţinere, după caz, permite accesul echipei formate pentru votul prin intermediul urnei speciale, în spaţiul anume amenajat pentru votare, care trebuie să beneficieze de dotări minime pentru asigurarea secretului votului.

Persoanele pot vota numai în baza unui act de identitate, iar, în acest sens, directorul penitenciarului sau al locului de detenţie le eliberează temporar actul de identitate aflat în dosarul individual.

Persoanele aflate în arest la domiciliu îşi exercită dreptul de vot prin intermediul urnei speciale, în condiţiile în care depun o cerere în acest sens, cel mai târziu în preziua votării între orele 18,00 – 20,00, la biroul electoral al celei mai apropiate secţii de votare, dacă sunt înscrise în listele electorale permanente ale circumscripţiei electorale pe raza căreia execută măsura. Cererea va conţine şi numărul de telefon şi va fi însoţită, în mod obligatoriu, de copia hotărârii judecătoreşti în baza căreia s-a dispus măsura arestului la domiciliu.

***

În ziua votării, echipa care transportă urna specială se va deplasa mai întâi la adresele solicitanţilor din alte cauze decât COVID-19, la unităţile sanitare non-COVID, la unităţile medico-sociale, azile de bătrâni, penitenciare şi centre de reţinere şi arestare preventivă.

Membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare şi personalul de pază care însoţesc urna specială trebuie să poarte mască şi mănuşi ce trebuie schimbate sau dezinfectate cu o soluţie dezinfectantă pe bază de alcool la părăsirea fiecărei incinte.

Totodată, membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare şi personalul de pază care însoţesc urna specială nu vor intra în locuinţa în care se află alegătorul şi vor realiza toate formalităţile la intrarea în aceasta, asigurând o distanţă de minimum un metru faţă de alegător.

Alegătorul care votează prin intermediul urnei speciale şi celelalte persoane prezente în incintă vor purta obligatoriu mască. Alegătorul îşi va dezinfecta mâinile înainte de preluarea buletinelor de vot şi a ştampilei cu menţiunea „VOTAT”, îşi va înlătura pentru scurt timp masca spre a fi identificat şi îşi va repoziţiona masca acoperind nasul şi gura. Alegătorul va semna în lista electorală utilizând ori de câte ori este posibil pixul personal. Ştampila cu menţiunea „VOTAT” şi, dacă este cazul, pixul utilizat de alegător se dezinfectează după votare de către unul dintre membrii echipei care transportă urna specială prin pulverizare/ ştergere cu soluţie dezinfectantă sau prin ştergere cu şerveţele/ lavete impregnate cu dezinfectant pe bază de alcool.

În cazul persoanelor internate în unităţi sanitare votul cu urna specială va fi asigurat cu implementarea măsurilor specifice; echipamentul de protecţie pentru membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare şi personalul de pază care însoţesc urna specială va fi asigurat de către unitatea sanitară, în conformitate cu nivelul de echipare corespunzător secţiei respective. Toate materialele de protecţie utilizate vor fi introduse într-un sac dedicat.

***

Scrutinul de duminică se va organiza şi în localităţile carantinate, astfel că locuitorii din aceste zone se vor putea prezenta la urne pentru a alege noul Parlament.

Preşedintele AEP, Florin Constantin Mituleţu-Buică, spune că cetăţenii din zonele aflate în carantină nu trebuie să fie nevoiţi să dea o declaraţie pe propria răspundere pentru a se deplasa la secţia de votare în vederea exercitării dreptului de a alege.

Recent, preşedintele Klaus Iohannis declara că alegerile parlamentare se organizează în toată ţara, inclusiv în localităţile carantinate, menţionând că nu vor exista îngrădiri şi fiecare român va avea dreptul să meargă să voteze la circumscripţia electorală la care este arondat.

„Carantina presupune ca în acea localitate să se renunţe la toate deplasările care pot fi evitate şi alegerile nu fac parte din această categorie. Este foarte bine să ştie toată lumea că alegerile se organizează peste tot, inclusiv în localităţile carantinate. (…) Nu vor exista îngrădiri, nici în localităţile carantinate, nici în alte localităţi”, sublinia Klaus Iohannis.

 

Reguli anti-COVID

Scrutinul de duminică – sub semnul pandemiei. Măsuri anti-COVID impuse de autorităţi

Alegătorii care se prezintă duminică la urne pentru a-şi alege reprezentanţii în noul Legislativ sunt obligaţi să respecte măsurile speciale de protecţie stabilite de autorităţi în contextul pandemiei de coronavirus.

Autorităţile au stabilit mai multe măsuri care privesc atât cetăţenii care vin la urne, cât şi membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare.

Măsurile se aplică şi pe durata numărării voturilor, la închiderea urnelor.

Aceste măsuri vizează atât purtarea măştii, dezinfectarea mâinilor şi a obiectelor, cât şi distanţarea:

* purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către participanţii la procesul electoral (alegători, membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare, operatorii de calculator, persoanele acreditate, candidaţii, delegaţii acreditaţi, personalul de pază, personalul tehnic al birourilor electorale ale secţiilor de votare, informaticieni, personalul centrelor operative de intervenţie pentru remedierea disfuncţionalităţilor Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal – SIMPV, membrii biroului electoral de circumscripţie ierarhic superior) pe toată perioada în care se află în sediul secţiei de votare şi în localul de vot;

* asigurarea distanţării fizice de minimum un metru între participanţii la procesul electoral;

* dezinfecţia periodică şi după fiecare contact direct cu alte persoane a mâinilor participanţilor la procesul electoral;

* dezinfecţia sediilor secţiilor de votare;

* stabilirea, pe cât posibil, prin grija primarilor, a unor circuite separate de intrare şi de ieşire în sediul secţiei de votare şi în localul de vot, precum şi marcarea corespunzătoare a acestora cu indicatoare;

* marcarea, prin grija primarilor, a locurilor de staţionare în sediul secţiei de votare şi în afara acestuia, astfel încât să se asigure menţinerea distanţei fizice de minimum un metru între participanţii la procesul electoral;

* amplasarea, în sediul secţiei de votare şi în localul de vot, a flacoanelor cu soluţie dezinfectantă, pe bază de alcool, pentru mâini, marcate corespunzător, precum şi a recipientelor unde se vor arunca măştile şi mănuşile folosite;

* asigurarea personalului tehnic care va măsura temperatura participanţilor la procesul electoral, la intrarea în sediul secţiei de votare şi care va îndruma alegătorii către localul de vot, respectiv către ieşirea din sediul secţiei de votare, astfel încât aceştia să petreacă un timp cât mai scurt în interiorul acestuia;

* asigurarea, prin grija primarilor, a termometrelor noncontact şi de către Ministerul Afacerilor Interne a materialelor de protecţie sanitară, precum şi a materialelor dezinfectante pentru secţiile de votare;

* preşedintele biroului electoral al secţiei de votare sau locţiitorul acestuia, după caz, se va asigura că numărul total al persoanelor care sunt prezente în acelaşi timp în localul de vot, exceptând alegătorii, nu va fi mai mare de 15;

* accesul în localul de vot se va face eşalonat, astfel încât în sala unde se votează să nu fie prezenţi, în acelaşi timp, mai mult de 5 alegători şi să se respecte distanţarea de minimum un metru între persoane; alegătorii sunt obligaţi să îşi dezinfecteze mâinile la intrarea în sediul secţiei de votare şi localul de vot şi la ieşirea din acestea;

* alegătorul va fi instruit să poziţioneze actul de identitate sau documentul de identitate în suportul terminalului informatic astfel încât datele sale de identificare să poată fi preluate în Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal – SIMPV; dacă acest lucru nu este posibil, operatorul de calculator va realiza această procedură după care îşi va dezinfecta mâinile prin aplicarea unei soluţii dezinfectante pe bază de alcool sau va schimba mănuşile;

* în vederea identificării de către operatorul de calculator şi de către membrii biroului electoral al secţiei de votare, alegătorul va fi instruit să îşi îndepărteze pentru scurt timp masca spre a fi identificat, la o distanţă de minimum 1,5 m faţă de operatorul de calculator şi membrii biroului electoral al secţiei de votare, iar după identificare alegătorul îşi va repoziţiona masca acoperind nasul şi gura;

* alegătorul se va îndrepta către biroul sau banca la care se află membrul biroului electoral al secţiei de votare care îi va prelua semnătura în lista electorală şi va poziţiona actul de identitate sau documentul de identitate, după caz, pe biroul sau banca respectivă astfel încât atingerea acestuia de către membrii biroului electoral al secţiei de votare să nu fie necesară;

* se va evita contactul fizic cu membrii biroului electoral al secţiei de votare în timp ce alegătorul semnează în lista electorală, la preluarea buletinelor de vot şi a ştampilei cu menţiunea „VOTAT”. Pe cât posibil, buletinele de vot, ştampila cu menţiunea „VOTAT” şi pixurile ce vor fi utilizate de către alegători pentru semnare vor fi dispuse astfel încât alegătorul să le poată prelua singur, fără a avea contact direct cu membrii biroului electoral al secţiei de votare, sub supravegherea şi la indicaţia acestora;

* după exercitarea dreptului de vot, alegătorul îşi va aplica singur, la indicaţia şi sub supravegherea membrilor biroului electoral al secţiei de votare, timbrul autocolant ori ştampila cu menţiunea „VOTAT”, după caz, pe actul de identitate sau documentul de identitate;

* numărul total al persoanelor care sunt prezente în acelaşi timp în localul de vot, pe durata numărării voturilor, nu poate fi mai mare de 20.


 Ce trebuie să ştie românii din străinătate

Românii din diaspora, aşteptaţi la urne sâmbătă şi duminică. Peste 700 de secţii – organizate în 93 de ţări

Cetăţenii români cu drept de vot cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate sunt aşteptaţi sâmbătă şi duminică la urne pentru a-şi alege reprezentanţii în noul Legislativ.

Este pentru prima oară când alegerile parlamentare în străinătate se derulează pe parcursul a două zile.

Circumscripţia electorală pentru cetăţenii români din afara ţării este reprezentată de 2 senatori şi 4 deputaţi.

Vineri seara, la ora 20,00 (ora României), se va deschide prima secţie de votare din străinătate – la Auckland, în Noua Zeelandă.

Votarea se desfăşoară între orele 7,00 – 21,00 (ora locală), cu posibilitatea prelungirii până la ora locală 23,59 dacă mai sunt alegători în secţie sau la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot.

Potrivit ultimelor date transmise de AEP, numărul total de cetăţeni români cu domiciliul în străinătate care figurează cu drept de vot la acest scrutin este de peste 740.000.

35.808 cetăţeni români din străinătate au optat pentru votul prin corespondenţă, iar 3.078 au optat pentru votul la secţia de votare prin înregistrarea pe site-ul votstrainatate.ro.

Cele mai multe cereri pentru votul la secţie au fost depuse de românii din Marea Britanie, Germania, Spania, Italia.

În străinătate vor fi organizate 748 de secţii de votare în 93 de ţări. Cele mai multe sunt în Spania – 140, Italia – 137, Germania – 61, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord – 50, Franţa – 48. În SUA sunt 36 de secţii de votare, Republica Moldova – 30, Belgia – 19, Austria – 17, Irlanda – 16, Olanda – 15, Grecia – 11, Norvegia şi Danemarca – câte 10, Portugalia – 9, Australia şi Noua Zeelandă – 7 secţii.

În contextul pandemiei de coronavirus, autorităţile din Malta şi Nigeria au transmis că nu vor permite înfiinţarea de secţii de votare. Totodată, din motive obiective, nu vor fi organizate secţii de votare în Venezuela (activitatea misiunii diplomatice a fost suspendată ca urmare a deteriorării condiţiilor de securitate) şi în R.P.D. Coreeană (graniţele acestui stat sunt închise, ceea ce nu permite trimiterea materialelor necesare).

Cele mai puţine secţii de votare vor fi în: Albania, Algeria, Angola, Regatul Arabiei Saudite, Argentina, Armenia, Noua Zeelandă, Azerbaidjan, Belarus, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Columbia, Republica Coreea, Croaţia, Cuba, Egipt, Estonia, Etiopia, Filipine, Georgia, India, Indonezia, Regatul Haşemit al Iordaniei, Iran, Islanda, Japonia, Kazahstan, Kenya, Kuweit, Liban, Lituania, Letonia, Republica Macedonia de Nord, Malaezia, Maroc, Mexic, Muntenegru, Sultanatul Oman, Republica Islamică Pakistan, Palestina, Peru, Qatar, Senegal, Singapore, Republica Arabă Siriană, Slovacia, Slovenia, Sri Lanka, Sudan, Thailanda, Tunisia, Turkmenistan, Uruguay, Uzbekistan, Vietnam şi Zimbabwe. În fiecare dintre aceste state va fi organizată câte o secţie.

În baza legislaţiei electorale actuale, în străinătate nu se folosesc urnele mobile.

***

Cetăţenii români cu domiciliul în străinătate îşi pot exercita dreptul de vot la secţiile organizate în afară în baza unuia dintre următoarele acte de identitate: paşaportul simplu, cu menţionarea ţării de domiciliu, paşaportul simplu temporar, cu menţionarea ţării de domiciliu, paşaportul simplu electronic, cu menţionarea ţării de domiciliu.

Românii cu reşedinţa în străinătate îşi pot exercita dreptul de vot în baza unuia dintre următoarele acte de identitate, însoţite de un document oficial emis de statul străin privind stabilirea reşedinţei: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu, paşaportul de serviciu electronic, paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic, paşaportul simplu temporar.

Cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării şi membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare din străinătate îşi pot exercita dreptul de vot, la alegerile parlamentare, la orice secţie de votare din străinătate, pe baza unui act de identitate şi a unui document ce atestă reşedinţa în străinătate, chiar dacă acest document a expirat în perioada 1 martie – 6 decembrie.

Potrivit unei decizii a Biroului Electoral Central, documentul care atestă reşedinţa în străinătate poate fi prezentat biroului electoral al secţiei de votare din străinătate în original, în copie sau în format electronic, după caz.

* Condiţia prezentării unui document ce atestă reşedinţa în străinătate nu se aplică în cazul candidaţilor – dacă aceştia candidează în circumscripţia electorală pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării, personalului misiunilor diplomatice şi al oficiilor consulare, secţiilor consulare şi institutelor culturale din străinătate, militarilor, poliţiştilor şi personalului civil român din instituţiile sistemului de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională trimişi în misiune în teatre de operaţiuni din străinătate, precizează BEC.

* Pot vota la o secţie organizată în străinătate şi cei care au optat iniţial pentru votul prin corespondenţă, dacă aceştia nu au expediat plicul exterior cu votul sau dacă acesta nu ajunge în timp util la biroul electoral pentru votul prin corespondenţă (confirmarea primirii plicului de către biroul electoral pentru votul prin corespondenţă se face prin email transmis de către AEP până cel mai târziu 3 decembrie).

***

Autorităţile au emis un set de reguli de protecţie sanitară care trebuie avute în vedere la vot pentru evitarea îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2.

Toţi membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare organizate în străinătate vor purta mască de protecţie. Alegătorii care se prezintă la vot trebuie să poarte măşti, să îşi dezinfecteze mâinile la intrarea în localul de vot, după fiecare contact cu alte persoane sau cu obiecte care ar putea fi atinse şi de alte persoane, precum şi la ieşirea din localul de vot.

Alegătorii trebuie să păstreze o distanţă fizică de minimum un metru faţă de ceilalţi participanţi la procesul electoral în timp ce se află în interiorul secţiei de votare şi în timp ce aşteaptă la rând să intre în localul de vot.

Localul de vot va fi dotat cu recipiente pentru dezinfectarea mâinilor, atât la intrare şi la ieşire, cât şi în interior. Încăperea în care se află secţia de votare va fi aerisită periodic, suprafeţele comune (birouri, cabine de vot) şi instrumentele necesare votării vor fi dezinfectate periodic pe durata derulării procesului electoral.

De asemenea, alegătorii vor fi supuşi, la intrarea în sediul secţiei de votare, unui triaj observaţional şi vor fi termometrizaţi cu ajutorul unui termometru non-contact, în cazul persoanelor cu simptome respiratorii evidente (de exemplu tuse, rinoree, dificultăţi în respiraţie) sau febrilitate (temperatură de peste 37,3°C) fiind stabilite proceduri stricte şi sigure pentru accesul în localul de vot.

Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare sau locţiitorul acestuia, după caz, se va asigura că numărul total al persoanelor care sunt prezente în acelaşi timp în localul de vot, exceptând alegătorii şi delegaţii acreditaţi, nu va fi mai mare de 15.

Alegătorul va fi instruit să poziţioneze actul de identitate în suportul terminalului informatic, astfel încât datele sale de identificare să poată fi preluate în Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal – SIMPV; dacă acest lucru nu este posibil, membrul-operator al biroului electoral al secţiei de votare va realiza această procedură, după care îşi va dezinfecta mâinile prin aplicarea unei soluţii dezinfectante pe bază de alcool sau va schimba mănuşile; ulterior, alegătorul va poziţiona actul doveditor al domiciliului şi al reşedinţei, după caz, pe biroul sau banca membrului-operator al biroului electoral al secţiei de votare, astfel încât atingerea acestuia să nu fie necesară.

În vederea identificării de către membrul-operator al biroului electoral al secţiei de votare, alegătorul va fi instruit să îşi îndepărteze pentru scurt timp masca spre a fi identificat, la o distanţă de minimum un metru şi jumătate faţă de membrul-operator al biroului electoral al secţiei.

Alegătorul va fi îndrumat să preia instrumentul de semnat de pe biroul sau banca membrului-operator al biroului electoral al secţiei de votare pentru a semna pe tabletă, după care îl va depune în acelaşi loc, fără intervenţia membrului-operator; în cazul în care este necesară înscrierea alegătorului în lista suplimentară pe format tipărit, alegătorul va avea la dispoziţie un pix pe care îl va prelua singur şi îl va depune în acelaşi loc după utilizare, se arată într-un ordin comun al miniştrilor Sănătăţii şi de Externe.

Se va evita contactul fizic cu membrii biroului electoral al secţiei de votare în timp ce alegătorul semnează în lista electorală, la preluarea buletinelor de vot şi a ştampilei cu menţiunea ”VOTAT”.

După exercitarea dreptului de vot, alegătorul îşi va aplica singur, la indicaţia şi sub supravegherea membrilor biroului electoral al secţiei de votare, timbrul autocolant ori ştampila cu menţiunea ”VOTAT”, după caz, pe actul de identitate.

***

Ministerul Afacerilor Externe a lansat, joi, harta interactivă a secţiilor de votare în străinătate şi un call center pentru asigurarea unei informări corecte a cetăţenilor români cu domiciliul sau reşedinţa în afara graniţelor ţării, pentru alegerile parlamentare din acest an.

Harta, care poate fi accesată la adresa https://www.mae.ro/maps/4083, permite cetăţenilor români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate să identifice secţiile de votare din apropiere şi să îşi planifice participarea la alegeri, astfel încât să poată fi evitat riscul de producere a unor aglomerări la unele secţii de votare din străinătate.

De asemenea, în cazul unor relocări de secţii de votare, din motive obiective generate de situaţia pandemică, harta interactivă va fi actualizată pentru a pune la dispoziţie informaţii în timp real, a precizat MAE.

Totodată, alegătorii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate au la dispoziţie o linie telefonică pentru obţinerea de informaţii utile privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor parlamentare în străinătate: 004 021 431 2065.

Linia telefonică, cu tarif normal, este disponibilă 24 de ore din 24, în perioada 3 decembrie (începând cu ora 8,00) – 7 decembrie (până la ora 20,00, ora României).


Te-ar mai putea interesa și
Alro își mai revine: producția de aluminiu a crescut la cel mai înalt nivel din ultimele cinci trimestre
Alro își mai revine: producția de aluminiu a crescut la cel mai înalt nivel din ultimele cinci trimestre
Alro Slatina, cel mai mare producător de aluminiu din Europa de Sud-Est, a prezentat rezultate operaționale în creștere în primul trimestru al acetui an....
Cultura grâului de toamnă, afectată de secetă în Moldova, Dobrogea, Oltenia şi Muntenia şi local în Transilvania
Cultura grâului de toamnă, afectată de secetă în Moldova, Dobrogea, Oltenia şi Muntenia şi local în Transilvania
Cultura grâului de toamnă este afectată de secetă pedologică moderată şi puternică în Moldova, Dobrogea, Oltenia ...
Franţa cere retailerilor să notifice cumpărătorii cu privire la reducerea dimensiunii produselor fără o reducere corespunzătoare a preţurilor
Franţa cere retailerilor să notifice cumpărătorii cu privire la reducerea dimensiunii produselor fără o reducere corespunzătoare ...
Retailerii francezi vor trebui să notifice cumpărătorii cu privire la reducerea dimensiunii produselor fără o reducere ...
Geely vinde acţiuni Volvo în valoare de 1,32 miliarde de dolari
Geely vinde acţiuni Volvo în valoare de 1,32 miliarde de dolari
Acţiunile producătorului suedez de camioane Volvo AB au scăzut vineri cu 5,9%, după ce grupul chinez Geely şi-a vândut ...