Parlamentul discută solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis de a organiza un referendum pe Justiţie

Conducerea Parlamentului se reuneşte luni, la ora 12.00, pentru a stabili şedinţa plenului reunit în care se va da un aviz consultativ pentru solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis de a organiza un referendum pe Justiţie, în condiţiile în care expiră termenul de 20 de zile prevăzut de lege. În cazul în care Birourile Permanente reunite nu pun pe ordinea de zi scrisoarea şefului statului, acesta poate iniţia demersurile pentru consultarea populaţiei şi fără punctul de vedere al Parlamentului, scrie News.ro.
Economica.net - lun, 13 feb. 2017, 05:08
Parlamentul discută solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis de a organiza un referendum pe Justiţie

Comisiile juridice reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au dat marţi, cu unanimitate de voturi, un aviz favorabil solicitării preşedintelui Klaus Iohannis privind organizarea unui referendum pe Justiţie, social-democratul Şerban Nicolae afirmând însă că acest demers al şefului statului va costa aproximativ 250 milioane lei, bani care nu au fost prevăzuţi în bugetul pe 2017.

Parlamentarii PNL şi USR au afirmat că sunt de acord cu solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis, care este „justificată” şi „întemeiată”, în timp ce deputatul UDMR Marton Arpad a susţinut că ar trebui să existe mai multe detalii în ceea ce priveşte întrebarea la care urmează să răspundă românii, în caz contrar s-ar ajunge la „neglijenţa în serviciu”.

Şi liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni, la Parlament, că solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis privind organizarea unui referendum pe Justiţie va primi, „fără niciun fel de problemă”, aviz favorabil, dar această temă nu trebuie „fetişizată” pentru a nu fi „omorâtă”.

„Tema este de actualitate în permanenţă, numai că nu trebuie fetişizată. Pentru că de multe ori când fetişizezi o temă, în final o omori. În ceea ce priveşte solicitarea preşedintelui (Klaus Iohannis – n.r.), din partea noastră este aviz favorabil fără niciun fel de problemă”, a precizat Liviu Dragnea, întrebat despre „tema de actualitate”, şi anume solicitarea şefului statului privind organizarea uni referendum pe Justiţie. Citește mai mult pe News.ro

Te-ar mai putea interesa și
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele studii spun că 40% dintre femeile din generația Z (persoanele născute......
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în 2025. NU s-a datorat CAS pentru majoritatea. CASS s-a plătit plafonat EXCLUSIV
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în ...
Cel mai mare venit net din drepturi de autor, încasat de o persoană fizică în 2025, e de 25 de milioane de lei pe an, ...
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a ...
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...