Parlamentul European a adoptat exceptarea de la viză de scurtă şedere în UE pentru britanici după Brexit

Parlamentul European a aprobat joi acordarea pentru cetăţenii britanici a dreptului de a călători fără vize pentru scurtă şedere în Uniunea Europeană după Brexit, inclusiv în cazul absenţei unui acord, transmite AFP.
Economica.net - J, 04 apr. 2019, 10:51
Parlamentul European a adoptat exceptarea de la viză de scurtă şedere în UE pentru britanici după Brexit

Raportul elaborat de eurodeputatul socialist bulgar Serghei Stanişev a fost adoptat cu 502 voturi pentru, 81 de voturi împotrivă şi 29 de abţineri.

Această exceptare se va aplica cu condiţia reciprocităţii din partea autorităţilor britanice în cazul cetăţenilor UE şi va fi aplicabilă în toate statele Uniunii Europene, cu excepţia Irlandei, ce are propriul acord bilateral cu Regatul Unit, şi în ţările asociate spaţiului Schengen (Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia).

Noul act normativ european se va aplica din ziua următoare zilei retragerii Regatului Unit din UE. De la data respectivă, cetăţenii britanici nu vor avea nevoie de viză de şedere în UE pentru cel mult 90 de zile în interiorul oricărei perioade de 180 de zile.

Regatul Unit va fi inclus astfel pe lista celor peste 60 de ţări şi teritorii terţe ai căror cetăţeni nu au nevoie de viză pentru a intra în UE în interes de serviciu, în scop turistic sau pentru vizitarea rudelor şi prietenilor.

Exceptarea de viză nu conferă titularului dreptului de a munci în Uniunea Europeană.

Raportul în acest dosar a fost adoptat miercuri de Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne a Parlamentului European (LIBE), cu 38 de voturi pentru şi opt voturi împotrivă, după mai multe săptămâni de controverse legate de Gibraltar.

Spania – care a fost nevoită să cedeze Gibraltarul după un război din secolul al XVIII-lea cu britanicii – a insistat ca în proiectul de lege europeană Gibraltarul să fie descris drept ”colonie” a Regatului Unit. Timp de câteva săptămâni, statele membre nu au reuşit să ajungă la un acord cu Parlamentul European întrucât raportorul în acest dosar, britanicul laburist Claude Moraes (care este şi preşedintele LIBE), l-a blocat din cauza folosirii termenului ”colonie”, în timp ce unele ţări membre au luat partea Madridului.

În condiţiile în care Regatul Unit riscă o ieşire abruptă din Uniunea Europeană săptămâna viitoare (12 aprilie), statele UE pun presiune pe Parlamentul European să adopte acest raport în cursul acestei săptămâni, preşedintele PE luând marţi decizia – una destul de rară în astfel de cazuri – de a numi un alt raportor în acest dosar, pe socialistul bulgar Serghei Stanişev.

Unii eurodeputaţi au apreciat că proiectul legislativ este ”ridicol” şi au acuzat guvernul spaniol de intransigenţă şi politizarea acestei teme înaintea alegerilor naţionale din cursul acestei luni.

Te-ar mai putea interesa și
GRAFICE Ce stă în spatele scăderii deficitului. Date complete, posibile noi creșteri de taxe. Ministrul Finanțelor, Nazare: Cheltuielile continuă să crească. Fost premier liberal: Mai este sustenabilă situația?
GRAFICE Ce stă în spatele scăderii deficitului. Date complete, posibile noi creșteri de taxe. Ministrul Finanțelor, ...
La un an de la instalarea guvernului condus de premierul Ilie Bolojan, inițial în parteneriat cu PSD, mai apoi doar cu USR, putem avea o imagine de ansamblu asupra singurei mari realizări......
Electrica raportează că profitul său a crescut cu 8,6% în primele șase luni din 2026. Veniturile companiei au depășit 6,1 miliarde de lei
Electrica raportează că profitul său a crescut cu 8,6% în primele șase luni din 2026. Veniturile companiei au depășit ...
Grupul Electrica a înregistrat un profit net de 457,5 milioane de lei în primul semestru din acest an, în creştere cu ...
Transelectrica ia două finanțări în valoare totală de peste 350 de milioane de lei pentru digitalizare și modernizarea RET
Transelectrica ia două finanțări în valoare totală de peste 350 de milioane de lei pentru digitalizare și modernizarea ...
CNTEE Transelectrica S.A. a semnat cu Ministerul Energiei două contracte de finanţare de peste 350 de milioane de lei din ...
Suedia cumpără cu 4,3 miliarde de euro patru fregate franceze
Suedia cumpără cu 4,3 miliarde de euro patru fregate franceze
Guvernul suedez a semnat luni un contract în valoare de 4,3 miliarde de euro pentru achiziţionarea a patru fregate franceze ...