Parlamentul European susține oprirea comercializării mașinilor echipate cu motoare cu ardere până în 2035

Parlamentul European a aprobat miercuri un proiect legislativ ce interzice din anul 2035 comercializarea vehiculelor noi care emit CO2, ceea ce ar putea însemna sfârşitul vânzării pe piaţa UE a maşinilor noi cu motoare cu combustie internă, relatează agenţia DPA, citată de Agerpres.
AGERPRES - mie, 08 iun. 2022, 21:30
Parlamentul European susține oprirea comercializării mașinilor echipate cu motoare cu ardere până în 2035

În urma adoptării acestui document de poziţie, Parlamentul European va începe negocierile cu statele membre (Consiliul UE), astfel că versiunea definitivă a textului legislativ ar putea suferi modificări.

Documentul face parte din pachetul legislativ european menit să combată schimbările climatice, denumit ”Fit for 55” şi al cărui obiectiv este reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 55% până în anul 2030, faţă de nivelul anului 1990, şi atingerea neutralităţii climatice până în anul 2050.

Te-ar mai putea interesa și
Oficial: Norvegienii de la Scatec, cu gigantul Equinor în acționariat, încep construcția unui parc eolian în România și deschid birou la București
Oficial: Norvegienii de la Scatec, cu gigantul Equinor în acționariat, încep construcția unui parc eolian în România ...
Scatec, un furnizor de top de soluții de energie regenerabilă, anunță o consolidare suplimentară a prezenței sale în România prin achiziția și demararea construcției proiectului eolian......
Iranul închide toate negocierile cu SUA. Ce au anunţat autoritățile de la Teheran despre dialogul cu Trump
Iranul închide toate negocierile cu SUA. Ce au anunţat autoritățile de la Teheran despre dialogul cu Trump
Secretarul Consiliului Suprem de Securitate Naţională al Iranului, Mohsen Rezaei, a respins marţi orice dialog cu Statele ...
Record negativ pentru SUA – Cele mai mari dobânzi din ultimii 20 de ani pentru randamentele obligațiunilor pe 10 ani
Record negativ pentru SUA – Cele mai mari dobânzi din ultimii 20 de ani pentru randamentele obligațiunilor pe 10 ...
Randamentele pentru obligaţiunile pe 10 ani emise de Trezoreria SUA au atins marţi cel mai înalt nivel din ultimii aproape ...
Bucureştiul „caută” banii super-bogaţilor arabi. Primarul Ciucu a discutat cu ambasadorul Qatarului despre posibile investiţii în proiecte de infrastructură
Bucureştiul „caută” banii super-bogaţilor arabi. Primarul Ciucu a discutat cu ambasadorul Qatarului despre ...
Edilul general, Ciprian Ciucu, a discutat marţi cu ambasadorul Qatarului, Rashid Abdullah Mohammed Al Sheikh Al-Kuwari, ...