Parlamentul Italiei aprobă proiectul de buget al Guvernului printr-un vot de încredere

Bugetul de stat pe 2020 al Italiei a fost adoptat luni de Parlament, cu o săptămână înainte de termenul limită fixat pentru sfârşitul anului, graţie unui vot de încredere în Camera Deputaţilor, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 23 dec. 2019, 17:30
Parlamentul Italiei aprobă proiectul de buget al Guvernului printr-un vot de încredere

Bugetul, care mizează pe faptul că deficitul bugetar va rămâne la 2,2% din Produsul Intern Brut în 2020, pentru al treilea an consecutiv, a fost aprobat deja de Senat şi acum a devenit lege.

Guvernul a câştigat votul de încredere din Camera Deputaţilor cu 334 de voturi pentru faţă de 232 contra.

Votul de încredere este o procedură utilizată în mod frecvent de guvernele din Italia pentru a accelera adoptarea unor acte legislative prin scurtarea dezbaterilor şi votul amendamentelor. Dacă un guvern pierde un vot de încredere este obligat să demisioneze.

Coaliţia guvernamentală, compusă din Partidul Democrat (PD) şi Mişcarea 5 Stele (M5S), care a preluat puterea în luna septembrie, a subliniat că obiectivul principal al bugetului este anularea unei majorări a taxei pe vânzări în valoare de 23 miliarde euro, care urma să intre în vigoare în ianuarie 2020.

Partidele din coaliţie au reuşit să găsească alte resurse care să compenseze anularea majorării taxei pe vânzări, însă pentru a putea să îşi respecte ţintele de deficit au inclus noi majorări ale TVA în valoare de 20,1 miliarde euro în 2021 şi de 27,1 miliarde euro în 2022.

În timpul trecerii bugetului prin Parlament, coaliţia guvernamentală a redus amploarea mai multor noi taxe incluse în proiectul iniţial de buget prezentat în octombrie, şi în paralel au găsit surse alternative de finanţare pentru a menţine ţinta de deficit pe 2020 la 2,2% din PIB.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski spune că SUA au oferit Kievului informaţii despre întâlnirile de la Moscova
Zelenski spune că SUA au oferit Kievului informaţii despre întâlnirile de la Moscova
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri că Statele Unite au furnizat Kievului informaţii despre o serie de întâlniri de la Moscova din ultimele zile, relatează Reuters....
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii ...
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...