Partidul ‘La Republique en marche’ a lansat o campanie de consultare a electoratului în perspectiva alegerilor europene

Partidul 'La Republique en marche' (LREM), fondat în 2016 de către Emmanuel Macron, a lansat sâmbătă o campanie de consultare a electoratului francez în perspectiva alegerilor pentru Parlamentul European, ce vor avea loc în mai anul viitor, transmite dpa, potrivit Agerpres. 
Economica.net - S, 07 apr. 2018, 10:27
Partidul 'La Republique en marche' a lansat o campanie de consultare a electoratului în perspectiva alegerilor europene

Cetăţenii francezi vor fi întrebaţi care sunt opiniile lor despre Uniunea Europeană şi ce aşteptări au de la aceasta.

Preşedintele francez Emmanuel Macron, un proeuropean declarat, încearcă să promoveze o integrare mai accentuată a zonei euro, inclusiv prin măsuri precum crearea unui buget şi a unui post de ministru al finanţelor pentru zona euro.

LREM a obţinut o majoritate confortabilă la alegerile parlamentare din Franţa, desfăşurate anul trecut la o lună după victoria lui Emmanuel Macron în scrutinul prezidenţial. Totuşi, rămâne în discuţie poziţia acestui partid în interiorul Parlamentului European.

Este improbabil ca partidul ‘La Republique en marche’, care a declarat că divizarea între dreapta şi stânga este desuetă, să fie acceptat într-unul dintre actualele grupuri politice din PE, ceea ce înseamnă că formaţiunea va trebui să-şi găsească aliaţi de aceeaşi orientare pentru a forma un grup europarlamentar separat. Pentru aceasta, însă, este nevoie de membri din cel puţin şapte ţări din UE.

Nu este clar de unde vor proveni aceşti aliaţi, dar Daniel Cohn-Bendit, fost co-lider al Verzilor din Parlamentul European, a semnalat că LREM îşi poate crea propriul drum. ”Va fi un grup politic ‘L’Europe en marche’ în Parlamentul European”, a explicat Cohn-Bendit într-un interviu pentru dpa.

Alegerile europarlamentare din 23-26 mai 2019 vor avea ca rezultat un Parlament European cu 705 membri, faţă de 751 în prezent. Diferenţa este dată de ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană – dintre actualele 73 de mandate europarlamentare deţinute de britanici, 46 vor dispărea, iar celelalte 27 vor fi repartizate acelor state membre care sunt subreprezentate în legislativul UE. Precedentele alegeri europene au avut loc în perioada 22-25 mai 2014.

Te-ar mai putea interesa și
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Comisia Europeană a adoptat, miercuri, o propunere de amânare, cu un an, a punerii în aplicare a dispoziţiilor specifice ale Regulamentului UE privind metanul, referitoare la importatori, pentru......
Începe procesul Nord Stream al fostului ofiţer ucrainean acuzat că a contribuit la atacurile asupra conductei
Începe procesul Nord Stream al fostului ofiţer ucrainean acuzat că a contribuit la atacurile asupra conductei
Un fost ofiţer al armatei ucrainene, acuzat că a contribuit la planificarea atacurilor asupra conductelor Nord Stream de ...
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat, miercuri, că a dispus monitorizarea zonei Piaţa Sfânta Vineri ...
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte de baterii de 500 MW la noi în țară, până în 2029
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte ...
HELLENiQ ENERGY își accelerează expansiunea în domeniul energiei regenerabile în România, cu plan să dezvolte o capacitate ...