Pasajul rutier de pe DN10, din zona Prejmer, a fost redat circulaţiei

Pasajul de pe DN10, din zona localităţii Prejmer, a fost redat circulaţiei, după 96 de zile în care pe acesta s-au desfăşurat lucrări de modernizare. Șoseaua leagă Buzău de Brașov. via Nehoiu și Siriu.
AGERPRES - mie, 14 dec. 2022, 17:01
Pasajul rutier de pe DN10, din zona Prejmer, a fost redat circulaţiei

Conform directorului Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Braşov, Tudor Duţu, lucrările, care au costat trei milioane de lei, bani alocaţi de la bugetul de stat, au fost realizate într-un timp record, mai ales că podul se afla „într-o stare deplorabilă”.

„A fost un proiect dificil, în primul rând prin prisma faptului că au fost multe necunoscute pe care le-am văzut în timpul lucrărilor, a fost şi un accident tehnic, care însă, din fericire, nu s-a soldat cu victime. Podul era într-o stare deplorabilă, erau probleme referitoare la structura de rezistenţă, grinzile erau fisurate. (…) Astăzi, avem un pod nou, care cu siguranţă va dăinui câţiva ani de zile. Lucrările au fost executate în timp record, avem 96 de zile de lucrări efective, lucru care nu s-a mai întâmplat până acum la nivelul DRDP Braşov”, a afirmat cu ocazia finalizării lucrărilor, directorul DRDP Braşov.

Reprezentantul constructorului, Mihai Rozorea, a precizat că lucrările au un termen de garanţie de 24 de luni, însă, totodată, a dat garanţii că viaţa acestui pasaj a fost prelungită cu aproximativ cinci ani.

„Lucrările au fost făcute cu materiale superioare şi, cu siguranţă, cei cinci ani de zile vor trece fără probleme. Cel mult, se vor face lucrări la partea de asfalt, care este consumabilă”, a menţionat reprezentantul constructorului.

Acesta a subliniat, de asemenea, complexitatea lucrărilor.

„Este mult mai greu să renovezi, decât să construieşti de nou, mai ales când nu găseşti date. Acest pod a fost făcut în anii 80, informaţiile sunt puţine despre relizarea lui şi am avut multe surprize pe parcursul derulării contractului. (…) În momentul în care a fost decopertată calea de rulare, am descoperit că grinzile au lungimi diferite, rezistenţa, betoanele care au fost folosite au fost declasate în timp şi atunci, în cursul lucrărilor de reabilitare, a trebuit să schimbăm şi noi gândirea, privind ce materiale să folosim, a trebuit să folosim clase speciale, mortare speciale, pentru a-i conferi siguranţă în plus şi o durată de viaţă în plus până când va veni şi reabilitarea cea mare sau un nou pod. Linia de contact de cale ferată creează un arc electric şi se creează efectul de electroliză şi atunci a trebuit făcut un strat mai gros de mortar şi pe această cale le mulţumesc celor de la CFR că au înţeles gravitatea situaţiei şi ne-au sprijinit, le mulţumesc celor de la Poliţia Rutieră, care ne-a dat concursul pentru devierile de trafic, IGPR – care a înţeles că trebuie închisă circulaţia, locuitorilor comunei Prejmer, cărora le-am creat un disconfort (…) şi tuturor participanţilor la traficul din zonă”, a spus managerul de proiect Mihai Rozorea.

Potrivit conducerii DRDP Braşov, anul viitor urmează proiectul de reabilitare a podului de pe DN 73, la intrare în oraşul Zărneşti.

„Şi vom vrea să atacăm şi pasajul de la Predeal, de pe DN 1, dacă nu la anul, în 2024 cu siguranţă”, a menţionat directorul DRDP Braşov.

Te-ar mai putea interesa și
Gigantul belgian Puratos a ales România pentru primul său hub de inovație din Europa, în afara țării de origine
Gigantul belgian Puratos a ales România pentru primul său hub de inovație din Europa, în afara țării de origine
Grupului elvețian Puratos, unul dintre liderii mondiali în furnizarea de ingrediente și soluții pentru industria de panificație, patiserie și ciocolaterie, cu afaceri estimate la 55 de milioane......
Doi dezvoltatori imobiliari importanți se uită spre o piață aproape neexploatată în România. „Va fi următorul boom”
Doi dezvoltatori imobiliari importanți se uită spre o piață aproape neexploatată în România. „Va fi următorul boom”
Un nou concept de locuire ar putea prinde avânt în România și ar putea deveni unul dintre cele mai reprezentative, este ...
SUA au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari pentru resurse naturale
SUA au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari pentru resurse naturale
Statele Unite au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari după ce au preluat controlul asupra resurselor naturale venezuelene, ...
Investitorii în regenerabile care pun baterii în parcuri eoliene sau fotovoltaice nu mai constituie garanția „anti-speculă” de 30.000/MW pentru baterii. Proiect de ordin al ANRE
Investitorii în regenerabile care pun baterii în parcuri eoliene sau fotovoltaice nu mai constituie garanția „anti-speculă” ...
Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei a emis un proiect de ordin prin care proprietarii de parcuri eoliene și ...