Paşca Palmer: România este vizată de 16 proceduri de infringement pe mediu

România are pe listă, în prezent, 16 proceduri de infringement pe domeniul mediului, dintre care două, care se referă la netranspunerea în legislaţie a acquis-ului de mediu, sunt deja rezolvate, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Cristiana Paşca Palmer.
Economica.net - vin, 03 iun. 2016, 06:37
Paşca Palmer: România este vizată de 16 proceduri de infringement pe mediu

‘În prezent, sunt în derulare 16 proceduri de infringement în domeniul mediului, dintre care 6 se referă la netranspunerea sau transpunerea necorespunzătoare a acquis-ului de mediu, iar 10 proceduri privesc incompatibilitatea normelor juridice naţionale cu legislaţia Uniunii Europene sau aplicarea incorectă a dreptului UE. Pentru clasarea cât mai urgentă a procedurilor care se referă la transpunerea acquis-ului de mediu, s-au constituit grupuri de lucru, au fost organizate consultări cu reprezentanţii celorlalte autorităţi publice centrale, precum şi ai asociaţiilor profesionale interesate, ONG-uri, inclusiv consultări ale publicului. În acest mod a fost accelerată procedura de elaborare şi aprobare a legislaţiei naţionale, asigurându-se totodată consultarea tuturor celor interesaţi şi transparenţa actului decizional. În urma acestui proces, în prezent, din cele 6 proceduri declanşate pentru netranspunere, două sunt deja rezolvate şi încă una urmează să fie clasată în perioada imediat următoare, prin publicarea actului normativ în Monitorul Oficial al României’, a afirmat Paşca Palmer.

Ministrul Mediului a menţionat, totodată, că, în privinţa celor 10 infringementuri declanşate pentru aplicarea incorectă a legislaţiei, au fost luate măsuri pentru îmbunătăţirea calităţii actelor de reglementare.

‘În ceea ce priveşte cele 10 proceduri declanşate pentru aplicarea incorectă a legislaţiei, au fost luate măsuri pentru îmbunătăţirea calităţii actelor de reglementare, întărirea controlului modului de aplicare a legislaţiei atât prin realizarea de controale periodice, planificate, cât şi inopinate, consolidarea capacităţii instituţionale, şi mă refer în special la înfiinţarea recentă a Gărzilor Forestiere, mărirea cuantumului amenzilor. Din păcate, atât legea Gărzilor Forestiere, cât şi cea referitoare la contravenţiile din sectorul silvic stau, de luni bune, în Parlament, fără să observăm vreo evoluţie’, a subliniat Cristiana Paşca Palmer.

Potrivit datelor MMAP, România avea, la finele anului 2014, un număr de 28 de proceduri de infringement, dintre care 19 fuseseră clasate un an mai târziu.

Te-ar mai putea interesa și
Wizz Air anunță relocarea temporară în luna noiembrie a zborurilor de pe Aeroportul Timișoara
Wizz Air anunță relocarea temporară în luna noiembrie a zborurilor de pe Aeroportul Timișoara
Transportatorul aerian Wizz Air a anunțat astăzi oficial că este nevoit să-și relocheze temporar zborurile din și spre Aeroportul Internațional Timișoara către Aeroportul Internațional Arad....
Cesiunea de părți sociale după art. V din Legea nr. 239/2025 – Opozabilitatea față de organul fiscal și consecințele în redactarea contractului (opinie Andrei Șărban)
Cesiunea de părți sociale după art. V din Legea nr. 239/2025 – Opozabilitatea față de organul fiscal și consecințele ...
I. Ce s-a publicat și de ce contează acum De la 12 octombrie 2026, cesiunea de părți sociale într-un SRL cu obligații ...
Flanco își redeschide magazinul din municipiul Deva, într-un spațiu de două ori mai mare
Flanco își redeschide magazinul din municipiul Deva, într-un spațiu de două ori mai mare
Flanco, primul Smart Discounter electro-IT din România, a anunțat că își redeschide joi porțile magazinului său din ...
Analiză economică de la Jooble: Impactul parcurilor industriale și al logisticii din Ploiești asupra angajărilor
Analiză economică de la Jooble: Impactul parcurilor industriale și al logisticii din Ploiești asupra angajărilor
Parcurile industriale și nodurile logistice din Prahova atrag investiții masive. Descoperă pe Jooble oportunitățile ...