Patria Bank ajută fermierii să obţină fonduri europene pentru finanţarea activităţii agricole, în baza unui protocol încheiat cu AFIR

Patria Bank şi Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) au semnat un protocol de colaborare pentru facilitarea și accelerarea procesului de absorbţie a fondurilor europene alocate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) pentru finanțarea fermierilor și investitorilor din mediul rural, în perioada de tranziţie 2021-2022, aferentă perioadei de programare 2014-2020.
Gabriela Ţinteanu - mar, 10 aug. 2021, 10:50
Patria Bank ajută fermierii să obţină fonduri europene pentru finanţarea activităţii agricole, în baza unui protocol încheiat cu AFIR

În Patria Bank credem cu tărie că viitorul este agro și de mai bine de 15 ani facem tot ce putem să găsim soluții pentru a integra noi instrumente și a oferi un acces simplificat la finanțarea agribusiness-urilor din România, indiferent de mărimea lor. În aceste condiții, semnarea protocolului cu AFIR este un pas natural prin care ne îndeplinim mai departe misiunea de a susține agricultura românească dar și comunitățile rurale și de a le ajuta să rodească, inclusiv prin sprijinirea gradului de absorbție al fondurilor europene.” a declarat Daniela Ciofu, Coordonator Proiecte Fonduri Europene Patria Bank.

În urma semnării acestui acord și în vederea sprijinirii implementării proiectelor PNDR, Patria Bank va oferi o serie de facilități adaptate specificului acestui tip de finanțare și care iau totodată în considerare particularitățile și nevoile fermierilor și investitorilor  din mediul rural. Astfel, vor fi puse la dispoziția clienților eligibili atât credite pentru cofinanțarea cheltuielilor eligibile, cât și credite pentru finanțarea cheltuielilor neeligibile, inclusiv TVA, credite punte aferentegrantului sau scrisori de garanție bancară pentru prefinanțare sau avans.

Produselor de credit specializate, Patria Bank le adaugă echipe dedicate – cu dublă expertizăvânzători cu specializare bancară & inginerie agro și aprobatori specializați în finanțarea agriculturii – șideservirea tuturor tipurilor de firme cu domeniu de activitate agricultură sau non-agro din mediul rural. Patria Bank este o bancă cu experiență și expertiză dovedite și pe zona de finanțare a proiectelor cu fonduri europene, în perioada 2017-2021 fiind finanțate 121 de proiecte (dintre care 83 de proiecte agrobusiness și 38 proiecte neagricole) cu o valoare totală de 55 milioane euro.

„Accesul la surse de finanțare este una dintre condițiile necesare pentru ca o investiție finanțată prin fonduri europene să reușească. Doar sprijinul nerambursabil nu este de ajuns. O afacere are nevoie de flux de numerar, de capitalizare, cu alte cuvinte are nevoie de bani pentru a funcționa și a ajunge să se autosusțină și să crească. La AFIR am inițiat discuții cu diverse instituții financiare pentru a veni în sprijinul beneficiarilor noștri. Aș dori un răspuns la fel de prompt ca cel al Patria Bank de la cât mai mulți actori din piața bancară. ” a declarat Mihai MORARU, directorul general al AFIR.

Prin PNDR 2020, AFIR a pus la dispoziția celor care vor să investească în agricultură și dezvoltare rurală fonduri europene nerambursabile în valoare de 9,4 miliarde euro. La această alocare se mai adaugă circa 2,1 miliardeeuro, pentru perioada 2021-2022, de tranziție către noua reformă a Politicii Agricole Comune. În plus, România beneficiază în perioada de tranziție și de fondurile provenite dintr-un nou instrument, respectiv Instrumentul de redresare economică a Uniunii Europene (EURI), în valoare de 692 milioane euro.

Măsurile gestionate de AFIR vizează să ofere sprijin atât pentru sectorul agroalimentar, cât și investiții în crearea şi dezvoltarea de activități neagricole în mediul rural.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Grupul Mol a înregistrat un profit brut de 382 de milioane de dolari, în scădere cu 29%, după primul trimestru
Grupul Mol a înregistrat un profit brut de 382 de milioane de dolari, în scădere cu 29%, după primul trimestru
Grupul Mol a înregistrat în primul trimestru un profit înainte de impozitare de 382 milioane de dolari, în scădere cu 29% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, conform unui comunicat......
Legea controversată care reglementează noi infracţiuni de evaziune fiscală, pedepsite cu până la 15 ani de închisoare, promulgată de preşedinte
Legea controversată care reglementează noi infracţiuni de evaziune fiscală, pedepsite cu până la 15 ani de închisoare, ...
Legea adoptată de Camera Deputaţilor la 19 decembrie, prin care se înaspresc pedepsele pentru evaziune fiscală, a fost ...
Tancurile israeliene au încercuit jumătatea estică a oraşului Rafah
Tancurile israeliene au încercuit jumătatea estică a oraşului Rafah
Tancuri israeliene au ocupat vineri principalul drum care desparte jumătăţile estică şi vestică ale Rafah, încercuind ...
Vânzările de automobile din China sunt în scădere, în pofida succesului maşinilor hibride plug-in
Vânzările de automobile din China sunt în scădere, în pofida succesului maşinilor hibride plug-in
Vânzările de automobile pe piaţa chineză, cea mai mare din lume, au scăzut în ritm anual cu 5,8% în aprilie, arată ...