Patria Bank lansează platforma Patria de Oriunde, prin care clienții pot accesa conturi, pachete, carduri, depozite și Internet & Mobile Banking

Patria de Oriunde este noua platformă digitală a Patria Bank, destinată persoanelor fizice, prin care orice nou client al băncii poate accesa produse și servicii bancare 100% online: conturi, depozite, pachete de cont curent, carduri și Internet & Mobile Banking, informează instituția financiară prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Ion Dobreanu - joi, 09 sept. 2021, 16:26
Patria Bank lansează platforma Patria de Oriunde, prin care clienții pot accesa conturi, pachete, carduri, depozite și Internet & Mobile Banking

„Patria de Oriunde este o etapă naturală în procesul de digitalizare al Patria Bank, proces început în anii anteriori și, mai ales, este modul nostru de a merge mai aproape de clienți, completând prezența fizică și apropierea cu care aceștia sunt obișnuiți în interacțiunea cu noi. Pentru noi, lansarea platformei înseamnă mai mult decât a oferi produse 100% digitale, înseamnă să fim consecvenți în a urmări și îndeplini misiunea și promisiunea de a fi mai aproape de oameni și de a contribui la incluziunea financiară a cât mai multor români. Și acesta este doar un prim pas. Lucrăm deja la următoarele funcționalități care vor permite accesare de produse de creditare pentru persoane fizice și, concomitent, la instrumente digitale pentru antreprenori”, a declarat Burak Yildiran, CEO Patria Bank.

Noul canal digital se înscrie în strategia băncii de a oferi servicii simple și la îndemână clienților, oriunde s-ar afla ei, în urban sau rural, acasă sau în vacanță, în țară sau în străinătate. În acest moment, platforma Patria de Oriunde permite accesarea online, de la distanță, de pe orice dispozitiv (telefon mobil, calculator sau tabletă) a următoarelor produse non-credit pentru persoane fizice: cont curent, card debit, depozit, servicii de Internet & Mobile Banking, inclusiv pachet de cont curent. În plus, platforma aduce o experiență digitală completă pentru clienți, aceasta încorporând semnătura electronică.

„Practic, întreaga platforma este gândită ca în mai puțin de 20 minute, orice utilizator de internet să poată accesa un produs și să devină client Patria, de oriunde s-ar afla, fără să meargă la bancă. Totul doar cu actul de identitate, o conexiune bună la internet și o discuție video cu noi. Simplității accesării de oriunde a produselor Patria i-am adăugat și o foarte bună ofertă de lansare, un avantaj important pentru cei care aleg să înceapă să economisească online sau să colaboreze pentru prima oară cu Patria Bank: un bonus de bun venit de +1% la dobândă pentru orice depozit în lei, indiferent de perioadă, și 50 de lei cadou pe un card Visa”, a declarat Elena Nicodinescu, Manager Departament Dezvoltare Produse în cadrul Patria Bank.

Lansarea platformei vine și cu oferte de bun venit, valabile până la finalul anului, și care constau în:

Pentru economisire: +1% (puncte procentuale) bonus la orice depozit în lei constituit prin platformă și 50 de lei cadou pe un card Visa pentru toți cei care constituie un depozit până la finalul acestui an;
Pentru toate celelalte produse disponibile in platformă: bonus de 50 de lei pe un card Visa oferit celor care își deschid un cont, un pachet sau solicită un card și rulează în prima lună minimum 1.000 de lei prin noul produs.

”Ne mândrim cu faptul că platforma a fost dezvoltată 100% intern de către colegii noștri din IT, project management si produse și că aceasta integrează soluții externe performante, de la parteneri de tehnologie de încredere. Am urmărit un principiu simplu: clienții și experiența lor primează, iar tehnologia și soluțiile digitale sunt suport și facilitează o interacțiune cât mai ușoară și simplă. În plus, o atentie deosebită a fost acordată asigurării unui mediu foarte protejat și sigur pentru clienți și operațiunile acestora”, a menționat Daniel Sălăgean, Director IT în cadrul Patria Bank.

Pe scurt, prin platforma Patria de Oriunde pot fi accesate produse și servicii bancare non-credit Patria Bank, aceasta fiind:

Ușor și rapid de accesat. Platforma poate fi accesată direct din site-ul patriabank.ro, de pe orice dispozitiv conectat la internet.

Inteligentă și personală. Patria de Oriunde folosește algoritmi de inteligență artificială pentru recunoașterea actelor de identitate în vederea simplificării efortului utilizatorilor, dar și verificare personală, realizată de către angajați ai băncii, în cadrul unui scurt apel video

Intuitivă. Platforma este prietenoasă și simplu de folosit pentru orice utilizator, indiferent de experiența sa cu tehnologia. Pentru a o accesa, un utilizator va avea nevoie de cartea de identitate, un număr de telefon mobil înregistrat în România și un computer sau telefon cu cameră video și cu acces la Internet;

Fără granițe. Serviciile bancare pot fi accesate de către orice nou client al băncii, atât de către cei din România, cât și de cei din diaspora (care au și un telefon înregistrat în țară);

Fără comisioane de accesare sau deschidere, pentru toate serviciile ce pot fi contractate din platformă;

Oferta specială de lansare: bonus de 1% la orice depozit în lei și 50 de lei cadou pe un card Visa.

Paltforma Patria de Oriunde poate fi accesată direct din www.patriabank.ro/oriunde, de orice client persoană fizică cetățean român care nu are deja o relație de colaborare cu Patria Bank.

 

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii care doresc o carieră în industria serviciilor poștale și de logistică. ...
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din ...
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...