Patru state europene propun un plan de reconstrucție a Uniunii Europene, diferit de cel avansat de alianța franco-germană

Austria, Suedia, Danemarca şi Olanda au prezentat o contrapropunere la iniţiativa franco-germană pentru un plan de reconstrucţie pentru Uniunea Europeană după pandemia de coronavirus, relatează sâmbătă dpa, citată de Agerpres.
Economica.net - S, 23 mai 2020, 09:53
Patru state europene propun un plan de reconstrucție a Uniunii Europene, diferit de cel avansat de alianța franco-germană

Cele patru ţări conservatoare din punct de vedere fiscal sunt în favoarea unui fond de urgenţă unic pentru consolidarea economiei UE.

Este deosebit de important ca statele să limiteze acest ajutor de urgenţă la doi ani, potrivit unui comunicat difuzat sâmbătă de cancelaria austriacă.

În contrapropunere, anunţată deja de mai multe ori, cele patru state clarifică de asemenea că nu vor fi de acord cu mutualizarea datoriilor şi creşterea bugetului UE.

Proiectul de propunere a fost văzut de dpa sâmbătă.

Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Emmanuel Macron au prezentat recent un concept de 500 miliarde de euro (545 miliarde de dolari) pentru un plan de recuperare după pandemia de coronavirus.

Conceptul este că banii ar trebui strânşi de către Comisia Europeană ca împrumuturi pe piaţa de capital şi distribuiţi sub formă de subvenţii prin bugetul UE.

Cel mai greu lovite state precum Italia sau Spania, dar şi sectoarele de afaceri afectate, ar putea primi subvenţii. Cu toate acestea, pentru a face acest lucru, toate cele 27 de ţări din UE ar trebui să fie de acord.

Cancelarul austriac Sebastian Kurz a criticat dur acest concept în numeroase interviuri şi apariţii în ultimele zile.

„În mod clar, spunem da ajutorului de urgenţă pentru coronavirus, dar ceea ce respingem este o uniune a datoriilor prin uşa din spate”, a declarat el într-o intervenţie vineri ca oaspete la conferinţa online a conservatorilor bavarezi din sudul Germaniei, Uniunea Creştin-Socială (CSU).

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...