PDL îi cere premierului măsuri de relansare economică şi să nu renunţe la investiţii şi la locuri de muncă

Liderul democrat-liberalilor, Vasile Blaga, i-a cerut premierului Victor Ponta să nu repete greşeala economică făcută în 2013, şi anume să renunţe la investiţii pentru a se încadra în deficitul bugetar.
Economica.net - J, 23 ian. 2014, 21:02
PDL îi cere premierului măsuri de relansare economică şi să nu renunţe la investiţii şi la locuri de muncă

Aflat la Iaşi pentru a se întâlni cu membrii BPJ al filialei Partidului Democrat Liberal, precum şi pentru a lua parte la manifestările organizate de municipalitate cu prilejul împlinirii a 155 de ani de la înfăptuirea Unirii Moldovei cu Ţara Românească, Vasile Blaga a declarat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că premierul Victor Ponta ar trebui ‘să încerce în ceasul al doisprezecelea să nu facă ce a făcut în cursul anului trecut, adică să rămână în deficit tăind investiţiile şi locurile de muncă’.

‘De data asta vorbim de date oficiale. A reuşit să distrugă 71.000 de locuri de muncă în 2013. A reuşit să nu realizeze nicio investiţie în niciun judeţ, din cele promise. La Iaşi, de exemplu, aeroportul, spitalul regional de urgenţe, autostrada. Situaţia asta, din păcate, este prezentă în toate judeţele din ţară. De aceea îi cerem să ia măsuri de relansare economică şi nu să facă ca şi anul trecut, adică pentru a se încadra în deficitul de 2,2% să taie şi în acest an investiţiile pentru că, din nefericire, nu vom crea locuri de muncă’, a spus Vasile Blaga.

‘Nenorocirea’, susţine acesta, e că actualii guvernanţi vor fi în continuare dispuşi să pună alte şi alte ‘biruri’ pe care românii nu le vor putea plăti.

‘Vă reamintesc că 30 de noi taxe şi impozite au fost impuse anul trecut. Uitaţi-vă la poziţiile de azi ale Ambasadei Americane şi ale Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Români şi Străini, din discuţiile cu Fondul, care i-au cerut lui Ponta pur şi simplu să îşi retragă celebra taxă de stâlp’, a mai spus Vasile Blaga. A

 

Te-ar mai putea interesa și
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: Președintele social-democraților, Sorin Grindeanu, a făcut, miercuri seară, declarații după ședința Consiliului Politic Național al PSD. Grindeanu a anunțat cu acest prilej că......
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere predictibilitate legislativă și dialog cu statul: “Nu putem să oprim războaiele din jur, dar putem să facem multe lucruri aici, la noi acasă”
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere ...
Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, și-a reorientat livrările de carburanți preponderent către piața internă, ...
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a semnat, ...
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Preţurile de consum în Statele Unite au continuat să crească în septembrie, când au înregistrat un avans de 3,7% faţă ...