Parlamentul European a votat Directiva Anti-tutun. Ce urmează

Parlamentul European a votat, marţi, Directiva privind produsele din tutun, dar urmează o serie de negocieri îndelungate cu Consiliul pentru a ajunge la o variantă comună a documentului, care se va întoarce în Legislativul european.
Economica.net - mar, 08 oct. 2013, 14:32
Parlamentul European a votat Directiva Anti-tutun. Ce urmează

Votul a fost posibil, după ce grupurile politice din Parlamentul European au negociat, săptămâna trecută, mai multe amendamente.

Europarlamentarii au votat amendamentul care interzice ţigările mentolate şi cele slim. Totodată, s-a ajuns la un compromis privind comercializarea ţigărilor electronice. Astfel, acestea vor fi comercializate în orice fel de magazine, nu doar în farmacii, aşa cum se stipula iniţial.

După votul de marţi, raportorul Linda McAvan are mandat să negocieze cu Consiliul pentru versiunea finală a Directivei, care se va reîntoarce în Parlament.

Se estimează că negocierile vor dura mai multe luni şi vor fi complicate, întrucât statele membre vor avea numeroase obiecţii la textul adoptat în Parlamentul European, în funcţie de propriile interese. Spre exemplu, România nu este avantajată de trecerea amendamentului privind ţigările slim şi cele mentolate, întrucât acestea reprezintă 15% din piaţa totală românească.

Directiva anti-tutun are puţine şanse să fie adoptată de către actualul Legislativ.

După ce va fi adoptată varianta consolidată, statele membre au la dispoziţie 5 ani pentru aplicarea prevederilor Directivei.

„Votul de astăzi este unul raţional, care ţine cont de situaţia actuală din Europa şi nu pune în dificultate industria de tutun”, a precizat pentru MEDIAFAX europarlamentarul PNL Renate Weber.

Propunerea de revizuire urmăreşte să tragă un semnal de alarmă asupra consecinţelor negative ale consumului de tutun (diferite tipuri de cancer, afecţiuni cardiovasculare, risc crescut de orbire, impotenţă, fertilitate redusă, impact asupra fătului nenăscut etc.).

„Tutunul este cea mai importantă cauză de moarte prematură în UE, fiind responsabil de aproape 700.000 de decese în fiecare an. Propunerea se concentrează asupra începerii consumării produselor din tutun, în special de către tineri, luând în considerare faptul că 70% din fumători încep să fumeze înaintea vârstei de 18 ani, iar 94% înaintea vârstei de 25 de ani”, se arată în text.

Cantităţile maxime de gudron, de nicotină şi de monoxid de carbon, precum şi metodele de măsurare rămân aceleaşi ca în Directiva 2001/37/CE.

Actuala Directivă nu armonizează reglementarea de către statele membre a aditivilor, astfel că revizuirea vizează interzicerea, în toate ţările, a comercializării produselor din tutun „cu arome caracteristice, cum ar fi aromele de fructe sau ciocolată”. De asemenea, vor fi interzişi aditivii asociaţi cu energia şi vitalitatea (cafeina şi taurina) sau care creează impresia că produsele au beneficii pentru sănătate (vitaminele).

Pe de altă parte, propunerea exonerează produsele din tutun altele decât ţigaretele, tutunul de rulat şi produsele din tutun nefumigene (trabucuri, ţigarete de foi şi tutun de pipă), de unele dispoziţii, cum ar fi interzicerea produselor cu arome caracteristice. Această exonerare este justificată de faptul că aceste produse sunt preferate mai ales de consumatori mai în vârstă, în timp ce propunerea se concentrează pe reglementarea produselor din tutun astfel încât acestea să nu încurajeze tinerii să înceapă să le consume.

Propunerea prevede că avertismentele combinate (ilustraţie plus text) de 75% ar trebui să fie afişate pe ambele feţe ale pachetelor de produse din tutun, prezentate în rotaţie. Pentru a spori vizibilitatea avertismentelor de sănătate de pe produsele din tutun nefumigene, va trebui ca ele să fie amplasate pe ambele feţe ale ambalajului.

Interdicţia privind introducerea pe piaţă (inclusiv vânzarea transfrontalieră la distanţă) a tutunului pentru uz oral (tutun snus) este menţinută.

Totodată, Propunerea de modificare introduce noi categorii de produse din tutun, introduse pe piaţă după intrarea în vigoare a Directivei din 2001.

O noutate o reprezintă şi reglementările privind produsele care conţin nicotină, acestea nefiind incluse în domeniul de aplicare al Directivei 2001/37/CE. Documentul stipulează că produsele au o cantitate de nicotină de peste 2 mg sau o concentraţie de nicotină de peste 4 mg/ ml pot fi introduse pe piaţă numai în cazul în care au fost autorizate ca medicamente, în condiţiile unui raport riscuri/beneficii pozitiv. Propunerea elimină divergenţele legislative actuale dintre statele membre şi tratamentul diferenţiat al terapiilor de substituire a nicotinei.

Documentul oferă statelor membre posibilitatea de a introduce dispoziţii mai stricte dacă acestea sunt justificate prin necesitatea de a proteja sănătatea publică.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...