PE cere Comisiei Europene să ia măsuri pentru a garanta reciprocitatea deplină a vizelor între UE şi SUA

Parlamentul European solicită Comisiei Europene să ia măsurile prevăzute în legislaţia UE pentru a garanta reciprocitatea deplină a vizelor între UE şi SUA, se arată într-un comunicat de presă.
Economica.net - J, 22 oct. 2020, 10:22
PE cere Comisiei Europene să ia măsuri pentru a garanta reciprocitatea deplină a vizelor între UE şi SUA

PE a adoptat joi cu 376 voturi pentru, 269 împotrivă şi 43 abţineri o rezoluţie prin care îndeamnă Comisia Europeană să prezinte un act juridic ce prevede suspendarea pentru o perioadă de douăsprezece luni a exonerării de obligaţia de a deţine viză pentru cetăţenii SUA, după cum este stabilit în aşa-numitul mecanism de reciprocitate.

Cetăţenii bulgari, croaţi, ciprioţi şi români sunt în continuare obligaţi să deţină viză pentru a intra în SUA, în timp ce toţi ceilalţi cetăţeni ai UE sunt exoneraţi de această obligaţie pentru şederile de scurtă durată (maximum 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile), la fel ca si cetăţenii americani atunci când vizitează Uniunea Europeană, precizează PE.

În conformitate cu legislaţia UE, în cazul în care o ţară terţă nu elimină obligativitatea vizelor în termen de 24 luni de la data notificării oficiale a unei situaţii de lipsă de reciprocitate, Comisia trebuie să adopte un act juridic de suspendare a exonerării cetăţenilor săi de obligaţia de a deţine viză pentru o perioadă de 12 luni. Atât Parlamentul European, cât şi Consiliul ar putea formula obiecţii cu privire la un astfel de act.

Situaţia lipsei reciprocităţii care afectează Bulgaria, Croaţia, Cipru şi România a fost adusă în discuţie în mod oficial la 12 aprilie 2014 (la momentul respectiv, Polonia a fost, de asemenea, afectată, însă cetăţenii polonezi pot călători fără viză în SUA de anul trecut), astfel încât termenul limită pentru acţiune din partea Comisiei a expirat la 12 aprilie 2016.

Parlamentul a solicitat deja Comisiei să respecte normele în cadrul unei rezoluţii adoptate în plen în martie 2017.

„Discriminarea la care sunt supuşi cetăţenii bulgari, croaţi, ciprioţi şi români care călătoresc în SUA este inacceptabilă. Respectând principiul fundamental al solidarităţii între membrii UE, solicităm Comisiei să acţioneze în conformitate cu legislaţia europeană şi să prezinte o propunere de suspendare a exonerării de obligaţia de a deţine viză pentru cetăţenii SUA. Va fi apoi la latitudinea Parlamentului şi a Consiliului să evalueze consecinţele politice ale acestei acţiuni”, a declarat Juan Fernando Lopez Aguilar (S&D, Spania), preşedintele Comisiei pentru libertăţi civile şi raportor.

Te-ar mai putea interesa și
Fostul sediu al Alpha Bank de pe Calea Dorobanți, cumpărat de Global Vision. Clădirea intră în renovare
Fostul sediu al Alpha Bank de pe Calea Dorobanți, cumpărat de Global Vision. Clădirea intră în renovare
Global Vision a finalizat achiziția unei clădiri de birouri din zona Dorobanți din Capitală, unde în trecut a funcționat sediul Alpha Bank. ...
Record – Preţurile grâului a urcat la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani
Record – Preţurile grâului a urcat la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani
Cotaţia grâului la bursa de cereale de la Chicago a urcat miercuri la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani, pe fondul ...
Un nou șef peste Mega Image și Profi. Ahold Delhaize a nominalizat o australiancă pentru funcția de CEO pentru Europa și Indonezia
Un nou șef peste Mega Image și Profi. Ahold Delhaize a nominalizat o australiancă pentru funcția de CEO pentru Europa ...
Consiliul de Supraveghere al Ahold Delhaize, proprietarul Mega Image și Profi din România, a nominalizat-o pe Margaret ...
ROMÂNIA TV | ANCHETĂ – Jaf la CCI Prahova din banii mediului privat! Salarii halucinante, sinecuri part-time și o instituție controlată de Mihaela Hristache
ROMÂNIA TV | ANCHETĂ – Jaf la CCI Prahova din banii mediului privat! Salarii halucinante, sinecuri part-time și ...
O investigație despre cum sunt furați banii firmelor din Prahova. Salarii de până la 17.000 de lei pentru contracte part-time. ...