Pe cine susţin la preşedinţia SUA patronii celor mai mari companii americane

Deşi atât în Wall Street, cât şi în Silicon Valley, candidata democrată la Casa Albă Hillary Clinton beneficiază de mai mult sprijin economic decât rivalul său republican Donald Trump, acesta din urmă poate conta totuşi de susţinerea neabătută a câtorva mari patroni, comenta luni BMFTV.
Economica.net - mar, 09 aug. 2016, 06:03
Pe cine susţin la preşedinţia SUA patronii celor mai mari companii americane

Hillary Clinton pare să fi luat un avans considerabil asupra lui Donald Trump în cursa pentru Casa Albă. Potrivit unei sinteze a sondajelor, realizată de canalul de televiziune CNN, candidata democrată are un avans de 10 puncte, cu 45 % din intenţiile de vot, faţă de 35 % în favoarea magnatului în domeniul imobiliar.

Dar Trump nu se recunoaşte învins. El s-a angajat într-o operaţiune de recucerire a intenţiilor de vot pierdute şi a rostit luni seara, la Detroit, un discurs în care şi-a detaliat programul economic. Pentru a oferi credibilitate planului său, Donald Trump i-a amintit pe susţinătorii săi din lumea afacerilor, printre care se află nume importante ca John Paulson, celebrul finanţist, şi Harold Hamm, patronul companiei petroliere Continental Resources.

Numărul lor păleşte totuşi în comparaţie cu cel al pieselor grele din economie pe care şi le-a adjudecat Partidul Democrat. Revista elveţiană Bilan a comparat sprijinul de care se bucură fiecare dintre cei doi candidaţi în alegerile prezidenţiale. Balanţa se înclină clar în favoarea primei femei care poate spera că se va instala în Biroul Oval.

Silicon Valley, de exemplu, a ales clar tabăra sa. Tim Cook (Apple), Sheryl Sandberg (Facebook), Eric Schmidt şi Ruth Porat (Google), Mark Pincus (patronul Zynga, cunoscut pentru jocul online Farmville), Reed Hastings (Netflix), Reid Hoffman (LinkedIn), Brian Chesky (AirBnB)…Lista este lungă, ea îl mai include pe Meg Whitman (Hewlett Packard), care îi susţine de obicei pe republicani, dar care nu a apreciat deloc poziţionarea ideologică a lui Donald Trump. Acesta din urmă, relevă Bilan, nu poate conta decât pe un singur patron într-adevăr important, investitorul excentric Peter Thiel, cofondator al Paypal şi în prezent membru al Consiliului de administraţie al Facebook.

În Wall Street, dacă Donald Trump contează în afară de John Paulson pe celebrul investitor activist Carl Icahn, Hillary Clinton poate desfăşura o listă lungă a susţinătorilor ei, din care fac parte în special Hamilton James, nr.2 în Blackstone, unul din cele mai mari fonduri de investiţii din lume şi, în special, pe Warren Buffet, căruia nu-i ajung cuvintele dure pentru a-l descalifica pe Donald Trump.

Acelaşi lucru din partea economiştilor, unde Hillary Clinton poate conta pe susţinerea a doi laureaţi ai Premiului Nobel, Joseph Stiglitz şi Paul Krugman.

În fine, Bilan subliniază că susţinătorii din lumea afacerilor ai lui Donald Trump se află în special în două sectoare: sport-business şi cazinouri. Magnatul jocurilor Sheldon Adelson, deţinătorul unei averi estimate la 28 miliarde de dolari, îşi susţine astfel rivalul. La fel este cazul lui Bernie Ecclestone, proprietar al drepturilor Formulei 1 şi al Lindei McMahon, soţia lui Vincent McMahon, preşedintele WWE, puternica federaţie americană de catch

Te-ar mai putea interesa și
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul tranzacțiilor cu monede cripto
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul ...
Statele Unite şi Regatul Unit investighează tranzacţii cu criptomonede în valoare de circa 20 de miliarde de dolari care au fost efectuate printr-un instrument de schimb virtual stabilit în......
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același interes și față de carnea de pui importată
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același ...
Sectorul avicol românesc este în pericol, în urma controalelor repetate ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia ...
Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Producătorul chinez de smartphone Xiaomi Corp. a început joi să comercializeze primul său automobil electric, pariind ...
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Constructorul auto american Ford a anunţat joi că analizează posibilitatea de a produce un nou automobil de teren (SUV) ...