PE trimite CE la CJUE pentru eșecul în privința politicii de reciprocitate a vizelor dintre UE și SUA. România e vizată în acest caz

AGERPRES - J, 04 mart. 2021, 19:41
PE trimite CE la CJUE pentru eșecul în privința politicii de reciprocitate a vizelor dintre UE și SUA. România e vizată în acest caz

Parlamentul European trimite în judecată Comisia Europeană la Curtea de Justiţie a UE (CJUE) pentru „eşecul de a acţiona” în ceea ce priveşte reciprocitatea vizelor UE-SUA, a anunţat joi pe Twitter purtătorul de cuvânt al PE, Jaume Duch, relatează Agerpres.

„Pe scurt, SUA nu au ridicat obligativitatea vizelor de scurtă şedere pentru cetăţenii din Bulgaria, Croaţia, Cipru şi România, declanşând mecanismul de reciprocitate din regulamentul 2018/1806. PE a cerut Comisiei să adopte o suspendare temporară a scutirilor pentru cetăţenii americani”, a mai precizat el pe Twitter.

Parlamentul European a adoptat în octombrie 2020 o rezoluţie prin care solicita Comisiei Europene să ia măsurile prevăzute în legislaţia UE pentru a garanta reciprocitatea deplină a vizelor între UE şi SUA. Textul îndemna CE să prezinte un act juridic ce prevede suspendarea pentru o perioadă de douăsprezece luni a exonerării de obligaţia de a deţine viză pentru cetăţenii SUA, după cum este stabilit în aşa-numitul mecanism de reciprocitate.

Cetăţenii bulgari, croaţi, ciprioţi şi români sunt în continuare obligaţi să deţină viză pentru a intra în SUA, în timp ce toţi ceilalţi cetăţeni ai UE sunt exoneraţi de această obligaţie pentru şederile de scurtă durată (maximum 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile), la fel ca si cetăţenii americani atunci când vizitează Uniunea Europeană, precizează PE.

În conformitate cu legislaţia UE, în cazul în care o ţară terţă nu elimină obligativitatea vizelor în termen de 24 luni de la data notificării oficiale a unei situaţii de lipsă de reciprocitate, Comisia trebuie să adopte un act juridic de suspendare a exonerării cetăţenilor săi de obligaţia de a deţine viză pentru o perioadă de 12 luni.

„Comisia nu şi-a definit poziţia în cadrul legal stabilit”, a mai precizat Jaume Duch. În urma recomandării departamentului juridic al PE, instituţia trimite acum Comisia Europeană în judecată la CJUE „pentru a se asigura că legislaţia UE este aplicată pe deplin”, a adăugat el.

Într-o poziţie pe această temă din mai 2017, după o altă rezoluţie a PE, Comisia Europeană a apreciat că ar fi „contraproductiv” să se reintroducă obligativitatea vizelor pentru cetăţenii americani ce călătoresc în statele Uniunii Europene.

„Având în vedere importantele progrese obţinute în ultimul an şi buna evoluţie a activităţii în desfăşurare, suspendarea temporară a exceptării de la obligativitatea vizelor pentru cetăţenii din Canada şi SUA ar fi contraproductivă în acest moment” şi „nu ar ajuta obiectivul de a obţine călătorii fără viză pentru toţi cetăţenii europeni”, preciza atunci CE într-un comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Armata americană anunţă că Strâmtoarea Ormuz este „deschisă” şi navele tranzitează calea navigabilă
Armata americană anunţă că Strâmtoarea Ormuz este „deschisă” şi navele tranzitează calea navigabilă
Armata americană a anunţat duminică că Strâmtoarea Ormuz este "deschisă" şi că navele circulă prin strâmtoare, în pofida anunţului făcut de Iran privind închiderea acestei căi......
Transgaz alocă până la 34,05 milioane lei pentru asigurări voluntare de sănătate destinate angajaţilor
Transgaz alocă până la 34,05 milioane lei pentru asigurări voluntare de sănătate destinate angajaţilor
Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz SA intenţionează să încheie un acord-cadru pe o perioadă ...
Bani din MotoGP: Marc Marquez a câştigat Marele Premiu al Germaniei
Bani din MotoGP: Marc Marquez a câştigat Marele Premiu al Germaniei
Pilotul spaniol Marc Marquez (Ducati) a câştigat pentru zecea oară în cariera sa Marele Premiu al Germaniei la MotoGP, ...
FOTO „Automotorul nemuritor”: CFR Călători, nevoit să reintroducă pe o rută tren Malaxa vechi de 80 de ani
FOTO „Automotorul nemuritor”: CFR Călători, nevoit să reintroducă pe o rută tren Malaxa vechi de 80 de ani
CFR Călători a reintrodus pe ruta Slobozia - Ciulnița un automotor Malaxa, după ce s-a defectat trenul care circula în ...