UPDATE: Proiectul privind eliminarea pensiilor speciale, adoptat de Comisia pentru muncă din Camera Deputaţilor

Comisia pentru muncă din Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, raport favorabil pentru proiectul de lege care vizează eliminarea pensiilor speciale, excepţie făcând cele destinate militarilor şi structurilor din cadrul MAI. Raportul a fost adoptat cu un singur vot împotrivă şi trei abţineri.
AGERPRES - mar, 17 dec. 2019, 14:16
UPDATE: Proiectul privind eliminarea pensiilor speciale, adoptat de Comisia pentru muncă din Camera Deputaţilor

Astfel, ar urma să fie eliminate pensiile de serviciu pentru deputaţi şi senatori, judecători şi procurori, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor, funcţionarii publici cu statut special, funcţionarii publici parlamentari, membrii corpului diplomatic şi consular al României, membrii Curţii Constituţionale şi pentru personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România.

Prevederile nu ar urma să se aplice angajaţilor Ministerului Apărării, Ministerului de Interne, celor din serviciile secrete, poliţiştilor de penitenciar.

În baza unui amendament propus de deputatul independent Adrian Dohotaru au fost eliminate indemnizaţiile pentru limită de vârstă pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de Consilii judeţene.

Totodată, la propunerea preşedintelui comisiei, Adrian Solomon (PSD), a fost adoptat şi un amendament care vizează eliminarea rentei viagere pentru sportivi şi artişti, dar şi a indemnizaţiei de 50% pentru ziariştii care au ieşit la pensie, membrii ai unor asociaţii de profil. Social-democratul a precizat însă că nu va susţine prevederile respective în plen.

„Eu în plen nu voi vota astfel de lucruri. Dar nu puteam aici, ca şi diriguitor al domeniului, să nu vă pun în faţă oglinda şi să vă arăt lumii cum sunteţi. Ăştia sunteţi: nu vă trebuie nici sportivi care să aibă din partea statului şi a poporului respectul cuvenit până îşi închid ochii, nu vă trebuie nici artişti, nici membri ai ansamblurilor folclorice, nici ziarişti care au trăit în vremuri antice pe salarii de nimic. Nu toţi erau plătiţi ca Rareş Bogdan”, a declarat el.

Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor a votat pentru eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari, funcţionari parlamentari şi pentru angajaţii din sistemul judiciar. Reprezentantul CSM a cerut o amânare privind dezbaterea pensiilor specialepentru magistrați invocând o decizie a Curții Constituționale care stipulează că modificarea pensiilor magistrațiilor ar fi neconstituțională. De asemenea, acesta a precizat că va exista o discuție cu ministrul Justiției pe această temă, conform Hotnews.

Comisia pentru muncă din Camera Deputaţilor a adoptat marţi raport favorabil pentru proiectul de hotărâre care vizează eliminarea pensiilor speciale, excepţie făcând cele destinate militarilor şi structurilor din cadrul MAI.

Raportul a fost adoptat cu un singur vot împotrivă şi trei abţineri.

Astfel, ar urma să fie eliminate pensiile de serviciu pentru deputaţi şi senatori, judecători şi procurori, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor, funcţionari publici cu statut special, funcţionari publici parlamentari, membri ai corpului diplomatic şi consular al României, membri ai Curţii Constituţionale şi personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România.

De asemenea, în baza unui amendament propus de către deputatul independent Adrian Dohotaru au fost eliminate indemnizaţiile pentru aleşii locali.

Membrii comisiei au adoptat un amendament prin care se mențin pensiile speciale pentru polițiști, militari, servicii secrete și personalul din penitenciare. Ştirea se actualizează.

Te-ar mai putea interesa și
Protest masiv pe una dintre cele mai importante autostrăzi europene. Drumul vital dintre Germania și Italia, închis mai multe ore
Protest masiv pe una dintre cele mai importante autostrăzi europene. Drumul vital dintre Germania și Italia, închis mai ...
O demonstrație organizată sâmbătă în Austria a blocat una dintre principalele autostrăzi ale Europei. Ruta vitală, care leagă direct Germania de Italia prin pasul Brenner, a fost închisă......
Armata SUA a mai lovit o ambarcațiune suspectată că transporta droguri, care naviga în zona Pacificului de Est. Trei persoane au fost ucise
Armata SUA a mai lovit o ambarcațiune suspectată că transporta droguri, care naviga în zona Pacificului de Est. Trei ...
Armata americană a anunţat că a lovit vineri o ambarcaţiune suspectată de trafic de droguri în Pacificul de Est, omorând ...
VIDEO Umbrărescu, noul „Malaxa” al României, înregistrează progrese la Oțelu Roșu. Rețeaua feroviară împânzește treptat fostul combinat
VIDEO Umbrărescu, noul „Malaxa” al României, înregistrează progrese la Oțelu Roșu. Rețeaua feroviară ...
Lucrările la rețeaua de cale ferată industrială din cadrul fostului combinat Oțelu Roșu se apropie de finalizare, potrivit ...
Beijingul amenință UE că va răspunde dacă vor fi impuse restricții comerciale noi. China cere Bruxelles-ului să susțină liberul schimb și concurența loială
Beijingul amenință UE că va răspunde dacă vor fi impuse restricții comerciale noi. China cere Bruxelles-ului să susțină ...
China a avertizat Uniunea Europeană împotriva impunerii de noi restricţii comerciale în urma unei discuţii interne a ...