Percheziţii banca UniCredit din Kiev, în cadrul unei anchete pentru terorism

Serviciile ucrainene de securitate (SBU) au efectuat luni percheziţii în filiala ucraineană a băncii italiene UniCredit în cadrul unei anchete asupra finanţării 'terorismului', provocând indignarea băncii, transmite AFP citată de Agerpres.
Economica.net - mar, 26 mai 2015, 03:41
Percheziţii banca UniCredit din Kiev, în cadrul unei anchete pentru terorism

Aceste percheziţii într-una din cele mai mari bănci din Ucraina au fost efectuate pentru ‘a pune capăt unei eventuale finanţări’ de către clienţii instituţiei a republicilor separatiste proruse Doneţk şi Lugansk pe care Kievul le consideră ‘organizaţii teroriste’, a explicat o purtătoare de cuvânt a SBU, Olena Ghitlianska.

‘SBU a desfăşurat percheziţii şi a confiscat documente referitoare la anumiţi clienţi şi parteneri’, a informat banca într-un comunicat, adăugând că activitatea mai multor sucursale a fost ‘blocată’, iar mişcările angajaţilor ‘limitate’.

‘UniCredit este indignată de asemenea metode’, a declarat adjuncta preşedintelui băncii Tamara Savoşcenko, citată în comunicat. Banca a dat asigurări că a furnizat toate documentele cerute de autorităţile ucrainene, susţinând că percheziţiile nu erau ‘necesare’.

Ucraina luptă din aprilie 2014 împotriva separatiştilor proruşi din Est în ceea ce Kievul numeşte o ‘operaţiune antiteroristă’ care s-a soldat până în prezent cu peste 6.200 de morţi. Kievul acuză Rusia că îi susţine financiar şi militar pe rebeli, ceea ce Moscova dezminte.

Te-ar mai putea interesa și
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania şi Franţa referitor la atenuarea normelor UE privind emisiile autovehiculelor, şi l-a numit "un......
Nou conflict de muncă la Oil Terminal. Conducerea societății și sindicatul nu au ajuns la un acord privind salariile
Nou conflict de muncă la Oil Terminal. Conducerea societății și sindicatul nu au ajuns la un acord privind salariile
Compania Oil Terminal S.A. Constanța informează actionarii și investitorii de la Bursa de valori București că în dată ...
Alstom a investit peste un milion de euro într-un laborator din București, pentru testarea soluțiilor de semnalizare și electrificare
Alstom a investit peste un milion de euro într-un laborator din București, pentru testarea soluțiilor de semnalizare și ...
Alstom România anunță vineri inauguarea unui centru de testare extins și modernizat din București, investiție de peste ...
Cris-Tim l-a adus pe fostul director general de la Ursus și Coca-Cola, Dan Timotin, în funcția de director operațional
Cris-Tim l-a adus pe fostul director general de la Ursus și Coca-Cola, Dan Timotin, în funcția de director operațional
Conducerea Cris-Tim Family Holding S.A. informează investitorii și acționarii de la Bursa de Valori București cu privire ...