Percheziţii DNA la domiciliul fostului şef SPP Dumitru Iliescu – surse

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează luni percheziţii la domiciliul fostului şef al Serviciului de Pază şi Protecţie Dumitru Iliescu, acuzat în dosarul în care sunt urmăriţi penal parlamentarii PSD Viorel Hrebenciuc şi Dan Şova, potrivit unor surse judiciare.
Economica.net - lun, 20 oct. 2014, 15:45
Percheziţii DNA la domiciliul fostului şef SPP Dumitru Iliescu - surse

Dumitru Iliescu este urmărit penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi cumpărare de influenţă.

Potrivit DNA, Viorel Hrebenciuc a întreprins demersuri pentru a obţine informaţii cu privire la anchetele penale derulate la nivelul Direcţiei Naţionale Anticorupţie faţă de persoana sa, promiţând în schimb că va determina diverşi funcţionari publici, asupra cărora are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă, să îşi îndeplinească îndatoririle de serviciu în aşa fel încât să obţină pentru persoanele care îl ajută cu astfel de informaţii diverse foloase necuvenite.

Hrebenciuc ar fi solicitat generalului în rezervă, fost şef al Serviciului de Pază şi Protecţie, Dumitru Iliescu să obţină date referitoare la emiterea unor mandate de supraveghere tehnică prin care s-a dispus interceptarea comunicaţiilor efectuate de el, durata unor astfel de mandate, dacă există posibilitatea de a fi prelungite măsurile de supraveghere tehnică, precum şi instituţia care a solicitat emiterea unor astfel de mandate, Direcţia Naţională Anticorupţie sau Serviciul Român de Informaţii.

Anchetatorii au reţinut că Dumitru Iliescu i-a precizat acestuia că are posibilitatea reală de a obţine aceste informaţii prin intermediul unui ofiţer de poliţie judiciară care activează în DNA.

Te-ar mai putea interesa și
Noi aplicații ANAF: cum pot fi verificate erorile din SAF-T înainte de depunere
Noi aplicații ANAF: cum pot fi verificate erorile din SAF-T înainte de depunere
ANAF a pus la dispoziția contribuabililor două aplicații gratuite destinate verificării informațiilor raportate prin declarația D406 – SAF-T și evaluării acestora în raport cu datele din......
Ministrul Sănătăţii a dispus un audit asupra mecanismului de monitorizare a disponibilităţii medicamentelor
Ministrul Sănătăţii a dispus un audit asupra mecanismului de monitorizare a disponibilităţii medicamentelor
Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a dispus demararea „de urgenţă" a unui audit asupra întregului mecanism de monitorizare ...
Senatul a aprobat proiectul de lege privind închiderea operaţională şi financiară a PNRR
Senatul a aprobat proiectul de lege privind închiderea operaţională şi financiară a PNRR
Plenul Senatului a aprobat astăzi proiectul de lege privind închiderea operaţională şi financiară a Planului Naţional ...
Trump bagatelizează vizita rară a directorului CIA la Moscova: „Semi-rutină”.
Trump bagatelizează vizita rară a directorului CIA la Moscova: „Semi-rutină”.
Preşedintele american Donald Trump a descris miercuri vizita rară a directorului CIA la Moscova din ziua precedentă drept ...