Pestă porcină africană în Belgia, apel la mobilizare în Franţa

Ministerul francez al agriculturii a făcut joi apel la mobilizare imediată pentru protecţia crescătoriilor de porci, după ce unităţile sanitare din Belgia au confirmat două cazuri de pestă porcină africană (PPA) la mistreţi, informează AFP.
Economica.net - vin, 14 sept. 2018, 05:28
Pestă porcină africană în Belgia, apel la mobilizare în Franţa

Prezenţa virusului PPA a fost confirmată într-o comună aflată la circa zece kilometri de graniţa Belgiei cu Franţa, ceea ce potrivit ministerului „constituie o progresie fără precedent a bolii, care necesită o reacţie la înălţimea mizelor economice considerabile pentru filierele agroalimentare franceze”.

Ministrul francez al agriculturii, Stéphane Travert, afirmă că a cerut implementarea imediată a unui plan de acţiune împotriva pestei porcine africane de către prefecţii din departamentele Ardennes, Meuse, Moselle şi Meurthe-et-Moselle, care se învecinează cu Belgia. Planurile prevăd măsuri de zonare, restricţii ale unor activităţi cum ar fi vânătoarea, supravegherea mai atentă a crescătoriilor şi a faunei sălbatice, aplicarea unor măsuri de biosecuritate pentru a evita introducerea virusului în crescătoriile de porci şi măsuri de supraveghere în abtoare.

Intrarea oricărei persoane într-o exploataţie agricolă nu este permisă decât după autorizarea din partea crescătorilor şi cu respectarea tuturor măsurilor de igienă şi securitate biologică necesare, a reamintit ministrul.

La sfârşitul lui august, preşedinta principalului sindicat agricol francez (FNSEA), Christiane Lambert, şi-a exprimat îngrijorarea privind riscul de transmitere a PPA din cauza importurilor de mistreţi din Europa de Est, unde potrivit AFP boala afectează deja Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România şi Ungaria.

Te-ar mai putea interesa și
Iulian Stanciu, fostul șef eMAG, a cumpărat benzinăriile Gazprom din România
Iulian Stanciu, fostul șef eMAG, a cumpărat benzinăriile Gazprom din România
Antreprenorii Iulian Stanciu și Adrian Crețoiu au preluat indirect lanțul de benzinării Gazprom din România, de la NIS Petrol, subsidiara locală a celei mai mari companii petroliere din Serbia,......
După IBM, un nou nume din industria calculului cuantic vine la Iași. Classiq care dezvoltă software dedicat își deschide sediul regional în România
După IBM, un nou nume din industria calculului cuantic vine la Iași. Classiq care dezvoltă software dedicat își deschide ...
Iașiul își consolidează poziția pe harta europeană a tehnologiilor avansate, după ce compania israeliană Classiq, ...
Dedeman schimbă totul în Grecia. Magazinele Praktiker trec sub nume românesc
Dedeman schimbă totul în Grecia. Magazinele Praktiker trec sub nume românesc
Dedeman începe procesul de rebranding pentru magazinele Praktiker Hellas. După 35 de ani de prezență pe piața elenă, ...
Zelenski anunţă că Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor din Rusia
Zelenski anunţă că Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor din Rusia
Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor ruseşti, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru ziarul ...