Peste 1.100 de amenzi au fost aplicate la firmele de colectare a fierului vechi

Poliţiştii au constatat 75 de infracţiuni şi au aplicat 1.166 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 365.165 lei, şi au ridicat bunuri, în vederea confiscării, în valoare totală de 8.024 lei, în urma unor acţiuni de prevenire şi combatere a sustragerilor de piese componente de la infrastructură feroviară, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) 
Economica.net - S, 13 dec. 2014, 11:40
Peste 1.100 de amenzi au fost aplicate la firmele de colectare a fierului vechi

Astfel, în perioada 5-11 decembrie, sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi din cadrul IGPR, în cadrul unei acţiuni la nivel naţional, poliţiştii au controlat 572 de societăţi comerciale de colectare a materialelor feroase şi neferoase, fiind recuperată cantitatea de 17 kilograme de metal.

Dintre sancţiunile aplicate, 526 au fost pentru abateri privind ordinea şi liniştea publică şi 42 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite.

Un număr de 22 dintre sancţiuni au fost pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 333/ 2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi a persoanelor, 37 la H.G. nr. 203/ 1994 privind transporturile pe căile ferate române şi 539 la alte acte normative

La acţiune au participat 2.086 de poliţişti, dintre care 1.365 de la ordine publică şi 567 de la transporturi. 

Te-ar mai putea interesa și
AAOPFR: Traficul fluvial de mărfuri este blocat în ambele sensuri la kilometrul 280 al Dunării. Autoritățile nu au luat măsuri concrete pentru reluarea navigației. 30 de nave și barje sunt imobilizate
AAOPFR: Traficul fluvial de mărfuri este blocat în ambele sensuri la kilometrul 280 al Dunării. Autoritățile nu au luat ...
Traficul fluvial de mărfuri este în continuare blocat în ambele sensuri, la kilometrul 280 al Dunării, unde sunt imobilizate 30 de împingătoare şi nave autopropulsate, precum şi peste 100 de......
Uniunea Europeană scoate Panama de pe lista paradisurilor fiscale, la zece ani de la scandalul ”Panama Papers”
Uniunea Europeană scoate Panama de pe lista paradisurilor fiscale, la zece ani de la scandalul ”Panama Papers”
Uniunea Europeană (UE) anunţă vineri că a retras Panama şi Vietnamul de pe lista europeană a paradisurilor fiscale, ...
Luca Niculescu: Joi intențione să depun programul de guvernare și lista de miniștri. Toate opțiunile sunt pe masă. Există situații complicate dacă nu facem rectificarea bugetară
Luca Niculescu: Joi intențione să depun programul de guvernare și lista de miniștri. Toate opțiunile sunt pe masă. ...
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat că intenţionează să depună joi la Parlament programul de guvernare şi ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a fost unul modest, de peste 44 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a fost unul modest, de peste ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere ultima şedinţă din această săptămână, iar valoarea totală ...