Peste 1.900 de dosare penale în domeniul afacerilor cu cereale şi panificaţie, întocmite în 2014

Peste 1.900 de dosare penale au fost întocmite de Poliţia Română în 2014 şi peste 58.500 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate în domeniul operaţiunilor economice cu produse cerealiere şi de panificaţie, informează un comunicat de presă al IGPR, transmis sâmbătă AGERPRES. 
Economica.net - S, 03 ian. 2015, 12:46
Peste 1.900 de dosare penale în domeniul afacerilor cu cereale şi panificaţie, întocmite în 2014

Potrivit sursei citate, în urma acţiunilor oamenilor legii, au fost indisponibilizate bunuri în valoare de aproape 31 milioane lei. 

De asemenea, în urma acţiunilor poliţiştilor în Portul Constanţa, au fost controlate peste 78.600 de transporturi de mărfuri şi 36.200 de firme, situate la nivel naţional.

IGPR precizează că acţiunile desfăşurate au avut ca efect reducerea evaziunii fiscale cu 20%, pe acest segment, iar cele desfăşurate în Portul Constanţa şi la nivel naţional, au dus la creşterea cu 20% a exporturilor fiscalizate, faţă de perioadele similare ale anului trecut.

În perioada 1 februarie – 23 decembrie, poliţiştii au efectuat controale atât la producătorii de produse de panificaţie, cât şi la cei care comercializează produsul finit către populaţie, fiind vizate inclusiv zonele în care se exportă cereale.

Echipele de poliţişti au efectuat 183.762 de controale, dintre care 2.172 la depozite de cereale, 1.267 la unităţi de morărit, 5.116 la unităţi de panificaţie, 3.012 la unităţi de patiserie, 4.132 la distribuitori, 29.681 la comercianţi, 307 la importatori, 25.580 la persoane fizice. Au fost verificate şi 112.495 de mijloace de transport.

Poliţiştii au întocmit 1.903 dosare penale, dintre care 1.387 la legea pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi 140 la legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe. În cadrul dosarelor penale sunt bănuite 1.106 persoane.

De asemenea, au fost aplicate 58.665 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 14.331 la legea privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 380 la ordonanţa privind reglementarea pieţei pe filiera cerealelor şi a produselor procesate din cereale şi 43.954 la alte acte normative. ”Valoarea totală a sancţiunilor contravenţionale aplicate este de 32.569.474 de lei”, precizează sursa citată.

În urma verificărilor efectuate au fost anulate/suspendate 20 de autorizaţii de antrepozit fiscal, iar în urma neregulilor constatate, a fost suspendată/oprită activitatea la 57 de unităţi de morărit şi panificaţie. Au fost indisponibilizate sau confiscate bunuri în valoare de 30.925.502 de lei, aceeaşi măsură fiind luată şi faţă de 71 de mijloace de transport, în valoare de 1.066.450 de lei.

Până la data de 23 decembrie, poliţiştii au verificat peste 78.600 de transporturi de mărfuri (cereale, lemn, deşeuri metalice şi nemetalice, produse alimentare şi nealimentare) şi peste 36.200 de firme destinatare ale transporturilor.

La acţiuni au participat poliţişti din cadrul structurilor de investigare a criminalităţii economice, de ordine publică, poliţie rutieră şi poliţie transporturi ale inspectoratelor judeţene, DGPMB şi Secţiilor Regionale de Poliţie Transporturi. De asemenea, într-o serie de activităţi au fost angrenaţi reprezentanţi ai organismelor de inspecţie şi control din cadrul MADR, ANAF şi ISCTR.

Te-ar mai putea interesa și
ONRC: 11.075 de persoane fizice și juridice s-au înmatriculat în ianuarie 2026
ONRC: 11.075 de persoane fizice și juridice s-au înmatriculat în ianuarie 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a crescut în ianuarie 2026 cu 27,67% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2025, totalizând 11.075 de înmatriculări, din care 6.264 SRL,......
Primark ofertează lucrătorii comerciali din Bucureşti cu salarii care încep de la 3.200 de lei net
Primark ofertează lucrătorii comerciali din Bucureşti cu salarii care încep de la 3.200 de lei net
Primark, retailer de îmbrăcăminte cu preţuri accesibile, face angajări în Bucureşti, Iaşi, Craiova, Sibiu, Bacău.
ANPC a verificat peste 1.900 de operatori economici în perioada 23 – 27 februarie. Inspectorii instituției au găsit produse expirate, mucegai și echipamente uzate
ANPC a verificat peste 1.900 de operatori economici în perioada 23 – 27 februarie. Inspectorii instituției au găsit ...
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a anunțat vineri că, în perioada 23–27 februarie 2026, ...
ANM: Prima decadă a lunii martie vine cu vreme însorită și temperaturi mai ridicate decât media obișnuită. Precipitațiile vor fi foarte reduse
ANM: Prima decadă a lunii martie vine cu vreme însorită și temperaturi mai ridicate decât media obișnuită. Precipitațiile ...
Precipitaţiile vor fi foarte puţine în prima decadă a lunii martie, vor predomina zilele însorite şi se vor înregistra ...