Peste 10% din angajaţii Eurobank au semnat pentru schema de plecări voluntare

Eurobank, acţionarul majoritar al Bancpost, va renunţa la peste 10% din forţa de muncă printr-un program de plecări voluntare, în conformitate cu un plan de măsuri destinat să pregătească banca pentru privatizare, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 19 nov. 2013, 07:13
Peste 10% din angajaţii Eurobank au semnat pentru schema de plecări voluntare

‘Aproximativ 1.100 de persoane au semnat pentru schema de plecări voluntare, care s-a încheiat săptămâna trecută, realizându-se astfel un echilibru între reţeaua de filiale şi administraţia centrală. Reducerile vor costa anual banca 55 milioane de euro’, a afirmat un oficial al băncii, care a dorit să-şi păstreze anonimatul.

Angajaţii Eurobank, al treilea grup bancar elen, aveau termen până în 15 noiembrie să decidă dacă acceptă să intre în programul de plecări voluntare, care include plăţi compensatorii în funcţie de vechimea în muncă. Iniţial banca a anunţat că va renunţa la 700 de angajaţi.

Şi Piraeus Bank, al doilea grup bancar elen, a renunţat în septembrie la 10% din forţa de muncă printr-un program de plecări voluntare.

Eurobank a demarat procesul de majorare a capitalului cu aproximativ două miliarde de euro, proces care ar urma să fie finalizat până la sfârşitul lunii ianuarie. Suma exactă va depinde de cerinţele de capital determinate de Banca Centrală a Greciei, pe baza testelor de stres derulate de compania BlackRock.

Compania de consultanţă BlackRock Solutions urmează să publice pe 30 noiembrie rezultatele testelor de stres derulate în rândul băncilor din Grecia. Cele patru bănci de importanţă sistemică din Grecia, National Bank of Greece, Piraeus, Alpha şi Eurobank sunt verificate pentru a se vedea dacă pot face faţă unor viitoare şocuri, după încheierea procesului de recapitalizare din această vară, în valoare de 28 miliarde de euro.

Majorarea de capital se va desfăşura prin emiterea de noi acţiuni, în timp ce Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei (HFSF), care controlează 95,2% din Eurobank, şi-ar putea exprima opţiunea de a achiziţiona masiv acţiuni de la investitorii instituţionali. Sursele au explicat că HFSF va participa la majorarea capitalului numai în eventualitatea în care investitorii privaţi nu vor acoperi întreaga sumă.

În ultimele săptămâni, reprezentanţii Eurobank s-au întâlnit cu investitori din Europa şi America, aceştia exprimându-şi interesul pentru achiziţionarea acţiunilor băncii. Coordonatorii internaţionali ai tranzacţiei sunt Barclays, Deutsche Bank şi JP Morgan Securities.

Dacă acţiunile noi sunt achiziţionate integral de investitorii privaţi, participaţia HFSF va scădea la 50%.

Eurobank este una dintre cele patru mari bănci care au fost salvate de Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional. Fondul de sprijinire bancară din Grecia (HFSF) a injectat 5,84 miliarde de euro din fondurile oferite de UE şi FMI în Eurobank şi în prezent deţine aproximativ 95% din acţiunile băncii. Autorităţile de la Atena au termen limită până în luna martie 2014 să privatizeze, parţial sau total, Eurobank.

HFSF a cheltuit 38 de miliarde de euro pentru susţinerea sistemului bancar. În schimbul ajutoarelor, HFSF a cerut băncilor greceşti să se consolideze şi să-şi diminueze costurile. Fondul speră ca, ulterior, să revândă participaţiile majoritare pe care le deţine la primele patru bănci greceşti. Autorităţile de la Atena se aşteaptă să strângă aproximativ 17 miliarde de euro din vânzarea acestor participaţii, iar Eurobank este prima care va fi scoasă la vânzare.

Pe piaţa din România, în luna noiembrie 2003, Eurobank (Eurobank Ergasias SA) a devenit acţionarul majoritar al Bancpost. De atunci, grupul şi-a extins în mod constant prezenţa în România, ajungând la peste 3.000 de angajaţi şi o reţea teritorială de 240 de sucursale, zece Centre Regionale şi zece Centre de Afaceri.

Te-ar mai putea interesa și
Japonia şi Coreea de Sud îşi întăresc relaţiile, în faţa presiunilor din China
Japonia şi Coreea de Sud îşi întăresc relaţiile, în faţa presiunilor din China
Premierul nipon Sanae Takaichi l-a primit marţi la Tokyo pe preşedintele sud-coreean Lee Jae Myung, ambii îndemnând la întărirea relaţiilor între ţările lor, în plină criză diplomatică......
Prostituţie doar pe PFA, cu un singur cod CAEN. Miza e mare: un singur cod CAEN permite Fiscului urmărirea taxelor care ar urma să fie încasate de persoanele care o practică şi stabilirea de către guvern a unor taxe diferenţiate pentru acest tip de activitate în raport cu celelalte PFA-uri
Prostituţie doar pe PFA, cu un singur cod CAEN. Miza e mare: un singur cod CAEN permite Fiscului urmărirea taxelor care ...
Prostituţia ar putea fi practicată doar de către persoane fizice autorizate, sub codul CAEN 9699, care va permite Fiscului ...
Incendiile şi furtunile au provocat companiilor de asigurări pierderi estimate la 108 miliarde de dolari în 2025 (Munich Re)
Incendiile şi furtunile au provocat companiilor de asigurări pierderi estimate la 108 miliarde de dolari în 2025 (Munich ...
Pierderile companiilor de asigurări din întreaga lume de pe urma dezastrelor naturale au scăzut anul trecut la 108 miliarde ...
Criză politică în Japonia. Premierul vrea să dizolve Cmaera Reprezentanţilor pentru a organiza alegeri anticipate
Criză politică în Japonia. Premierul vrea să dizolve Cmaera Reprezentanţilor pentru a organiza alegeri anticipate
Şefa guvernului japonez, Sanae Takaichi, intenţionează să dizolve Camera Reprezentanţilor pentru a organiza alegeri ...