Peste 2.000 de concedieri, după ce Ungaria a interzis prin lege ca magazinele să fie deschise duminica

Peste 2.000 de persoane care lucrau în retail şi-au pierdut locurile de muncă până la sfârşitul lunii aprilie, ca rezultat al deciziei Parlamentului de la Budapesta de a interzice marilor magazine să fie deschise duminica, a raportat site-ul blokkk.com, citând datele publicate de Oficiul Central de Statistică (KSH), transmite site-ul portfolio.hu.
Economica.net - lun, 22 iun. 2015, 11:57
Peste 2.000 de concedieri, după ce Ungaria a interzis prin lege ca magazinele să fie deschise duminica

Numărul de angajaţi din sectorul comercial a scăzut în aprilie cu 2.200, prima lună în care magazinele au fost închise în fiecare duminică, arată datele KSH. Marile lanţuri de magazine – Tesco, Aldi, Auchan – au decis să extindă orele de program din cursul săptămânii, pentru a compensa închiderea magazinelor duminica.

Potrivit datelor KSH, în aprilie, s-au înregistrat în total 378.000 de ore suplimentare în sectorul vânzărilor cu amănuntul, cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani, scrie Agerpres.

Oamenii de afaceri au avertizat că aplicarea acestei măsuri va dăuna consumatorilor şi angajaţilor hipermarketurilor.

PIB-ul Ungariei ar urma să înregistreze anul acesta un avans de peste 3%, dar analiştii se aşteaptă la o încetinire în 2016, din cauza utilizării mai reduse a fondurilor europene.

Şi în România au fost reluate discuţiile pe marginea unui proiect de modificare a Legii 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare, în care există şi o propunere ca hipermarketurile să nu fie deschise duminica.

Te-ar mai putea interesa și
Cod roşu pentru companiile aeriene care nu găsesc „soluţii verzi” de tip SAF în criza kerosenului. Preţurile vor continua să crească – analiză AFP
Cod roşu pentru companiile aeriene care nu găsesc „soluţii verzi” de tip SAF în criza kerosenului. Preţurile ...
Confruntate cu o creştere bruscă a preţurilor la kerosen în acest an, companiile aeriene nu pot decât să recunoască faptul că le lipsesc soluţiile "verzi", şi anume combustibili non-fosili,......
Scandalul de la ANM – Ce spune AMEPIP
Scandalul de la ANM – Ce spune AMEPIP
Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) nu blochează numirea membrilor ...
După inflația din septembrie, puterea lunară de economisire a populației scade de la 1.000 de lei la 670 de lei. Cum se vede inflația de 6,6% în bugetul familiei
După inflația din septembrie, puterea lunară de economisire a populației scade de la 1.000 de lei la 670 de lei. Cum ...
O creștere a cheltuielilor cu 6,61%, egală cu rata anuală a inflației din septembrie, poate reduce cu aproximativ o treime ...
Finanțări mai accesibile pentru IMM-uri prin CEC Bank și BID: garanții de până la 80%, credite revolving și finanțări în euro
Finanțări mai accesibile pentru IMM-uri prin CEC Bank și BID: garanții de până la 80%, credite revolving și finanțări ...
CEC Bank și Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) extind accesul întreprinderilor mici și mijlocii la finanțare, ...