1EUR = 4.8730 RON | Bucureşti 23 º

Imobiliare

Peste 200.000 mp de birouri, închiriate în primele 9 luni. Chiriaşii caută pachete financiare mai atractive din partea proprietarilor - JLL

Suprafața de birouri tranzacționată în București și în marile orașe din România a depășit 200.000 metri pătrați în primele 9 luni, din care cererea netă (extinderea spațiilor existente, noi contracte și pre-lease) reprezintă aproape 40%, restul fiind relocări și renegocieri de contracte. De remarcat însă că raportul dintre cererea totală și cerere netă este diferit în București comparativ cu marile orașe. Astfel, dacă în București din totalul de 163.000 metri pătrați tranzacționați în primele nouă luni, cererea netă a reprezentat 30% din total, în afara Capitalei, din aproape 40.000 metri pătrați cerere totală, 64% reprezintă închirieri de spații noi, arată o analiză a consultantului imobiliar JLL.

15 oct, 2020 | ECONOMICA.net

”Piața de birouri din România trece printr-o perioadă plină de provocări, dar cu toate acestea vedem că orașele regionale continuă să fie pe lista companiilor care vor să se extindă local. Previzionăm că această tendință va continua, astfel că pentru următoarele luni vom mai vedea companii care vor închiria spații în orașele regionale, unde găsesc resursele de care au nevoie și, în principal, forța de muncă”, a declarat Mădălina Marinescu, consultant Office Department JLL Romania. 

Structurat pe orașe, în Cluj-Napoca au fost închise tranzacții totale de 12.500 metri pătrați, aproape integral reprezentând cerere nouă, în Brașov companiile au închiriat aproape 11.000 metri pătrați, 75% fiind cere nouă, în Timișoara cererea netă a reprezentat aproape 30% din total, iar în Iași circa 34%.

Cererea de birouri in T1-T3 (mp)

 

Romania

Bucuresti

Cluj-Napoca

Brasov

Timisoara

Iasi

Altele

Cerere totala

201.793

163.000

12.500

10.900

7.400

2.500

6.250

Cerere neta

75.265

49.780

11.705

8.200

2.184

850

2.546

Sectorul bancar a fost cel mai activ din punct de vedere al închierii de spații de birouri în București, cu 19,4%, urmat îndeaproape de companiile de IT&C 19,3%, pe poziția a treia plasându-se companiile de computers & high-tech, cu 16,6%.

Cumulat la nivel de țară, inclusiv Bucureștiul, companiile din domeniul computers & high-tech reprezintă 23,3% din piață, iar industria de IT&C au închiriat 17,9% din total spațiile tranzacționate în România în primele nouă luni. Sectorul bancar și financiar a generat 16,5% din tranzacții la nivel național.

Cele mai importante domenii care au generat cererea de birouri

Domeniu

Romania

Pondere total

Computers & hi-tech

47.000

23,3%

IT&C

36.000

17,9%

Bancar&sectorul financiar

33.300

16,5%

Servicii profesionale

19.455

9,6%

 

Domeniu

Bucuresti

Pondere total

Bancar&sectorul financiar

31.500

19,4%

IT&C

31.300

19,3%

Computers & hi-tech

27.000

16,6%

Servicii profesionale

17.700

10,9%

Piața din București a revenit pe creștere în trimestrul trei

După o reducere a cererii de birouri de aproape 50% în primul trimestru din 2020, comparativ cu trimestrul patru din 2019 și de 19% în trimestrul al doilea, comparativ cu primul trimestru, în al treilea trimestru piața a revenit pe creștere, înregistrând un plus de aproape 41% față de trimestrul anterior, până la 63.000 metri pătrați.

”În contextul în care se vorbește în această perioadă tot mai mult de reducerea spațiilor de birouri ocupate de către companii, faptul că în trimestrul al treilea cererea a crescut față de trimestrul anterior arată că lucrurile se așează ușor-ușor pe noile fundamente. Chiriașii încep să își pună în aplicare noile strategii de business, care includ, de asemenea, și spațiile de lucru și modul în care lucrează angajații. În același timp, vedem o oportunitate pentru companii de a se muta în clădiri cu caracteristici mai bune și de asemenea, să obțină pachete financiare mai atractive din partea proprietarilor, ceea ce se va traduce prin contracte noi semnate în perioada următoare”, a declarat Mădălina Marinescu.

În total, în București, în trimestrul al treilea au fost semnate 36 de tranzacții de închiriere, media pe tranzație fiind de aproape 1.800 metri pătrați, comparativ cu 1.400 metri pătrați în trimestrul anterior.

Zonele Floreasca-Barbu Văcărescu și Centru Vest a fost cele mai atractive dintre subpiețele din București cu câte 9 tranzacții, totalizând aproape 20.000 metri pătrați, urmate de Centru – 6 tranzacții, cu 8.750 mp și Dimitrie Pompeiu și Băneasa Otopeni cu câte 4 tranzacții fiecare, cu un total de peste 12.000 metri pătrați fiecare.

loading...
Loading...

CELE MAI NOI ȘTIRI

CELE MAI NOI ȘTIRI

OPINII ECONOMICA.NET

Daniel Oanţă

Vrem iar?

NOOBZ.RO

NSTRAVEL.RO

CAPITAL.RO