Peste 270 de companii îşi prezintă ofertele, la Romexpo, la cea de a XXXII-a ediţie a Târgului de Turism al României

Peste 270 de companii din 14 ţări îşi vor prezenta ofertele la cea de-a XXXII-a ediţie a Târgului de Turism al României (TTR), care se desfăşoară la Romexpo, în perioada 13 - 16 noiembrie.
Economica.net - mie, 12 nov. 2014, 21:05
Peste 270 de companii îşi prezintă ofertele, la Romexpo, la cea de a XXXII-a ediţie a Târgului de Turism al României

Fie că au în vedere destinaţii deja cunoscute, precum Bulgaria, Turcia, Grecia sau zone din România, ca de exemplu, Predeal, Maramureş şi Ardeal, vizitatorii vor avea din ce alege. Chiar dacă prioritare sunt sărbătorile de sfârşit de an, operatorii turistici vin la Târgul de Turism al României cu oferte pentru vacanţele din vara anului viitor, iar cei care le achiziţionează beneficiază de reduceri early-bird de până la 40% pentru destinaţii precum Grecia, litoralul romanesc, Bulgaria şi Spania, spun reprezentanţii agenţiilor de turism.

Companiile prezente la Târgul de Turism al României vor expune pe o suprafaţă de 7.000 de metri pătraţi. La această ediţie vor participa 60 de agenţii de turism membre ale Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), care vor ocupa peste 50% din suprafaţa expoziţională.

Tot în perioada 13 – 16 noiembrie, la Romexpo se organizează Romhotel – Expoziţie internaţională de echipamente, mobilier şi dotări pentru hoteluri şi restaurante. Echipamentele pentru bucătăriile profesionale, articolele HORECA, piesele de mobilier expuse vor fi dublate de numeroase evenimente conexe pentru specialişti şi pentru publicul larg. Astfel, vizitatorii Romhotel pot asista la competiţii şi cursuri de barista, iar în cadrul evenimentului ‘Sărbătoarea Gustului’ pot degusta delicatese din Europa şi vor alege ‘Cel mai bun sandwich La Lorraine’.

Cele două expoziţii reunesc peste 270 de companii din 14 ţări – Austria, Bulgaria, Federaţia Rusă, Germania, Grecia, India, Israel, Italia, Republica Moldova, Palestina, România, Spania, Turcia, Ungaria – pe o suprafaţă de peste 10.000 de metri pătraţi.

Preţul biletului de intrare este de 15 lei.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile să evacueze aproximativ 20-25 de persoane din hotelurile şi unităţile de......
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Cel puţin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniţii în apropiere de Kiev vineri noaptea, ...
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea ...