Peste 3 milioane de turişti străini au vizitat România în primele 5 luni. 60% au venit din UE

Numărul sosirilor vizitatorilor străini în România, înregistrat la punctele de frontieră, a fost, în primele cinci luni ale anului în curs, de aproape 3,065 milioane, în creştere cu 11,9% faţă de perioada similară din 2014, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Economica.net - mie, 01 iul. 2015, 08:51
Peste 3 milioane de turişti străini au vizitat România în primele 5 luni. 60% au venit din UE

Majoritatea vizitatorilor străini provine din ţări din Europa (93,3%), iar 59,7% au venit din statele Uniunii Europene. Dintre statele UE, cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Ungaria (33,2%), Bulgaria (27,9%), Germania (8,2%), Italia (6,5%), Polonia (4,9%) şi Austria (3,4%), scrie Agerpres.

Plecările turiştilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au depăşit, în perioada de referinţă, 4,995 milioane, în creştere cu 9,3% comparativ cu intervalul de timp similar din 2014.

Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate, reprezentând 77,1% din numărul totalul de plecări.

În luna mai 2015, numărul sosirilor vizitatorilor străini în România înregistrat la punctele de frontieră a fost de 751.900, în creştere cu 13,4% raportat la luna similară din 2014.

Majoritatea vizitatorilor străini provine din ţări europene (92%), iar 59,5% din total provin din statele Uniunii Europene. Din UE, cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Ungaria (36,9%), Bulgaria (24,8%), Germania (9,1%), Italia (5,7%), Polonia (4,7%) şi Austria (3,8 %).

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au depăşit, în luna mai a anului în curs, 1,107 milioane, în creştere cu 5,6% comparativ cu mai 2014.

Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 78,8% din numărul total de plecări.

Te-ar mai putea interesa și
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi plătească facturile, iar companiile au menţinut investiţiile......
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...
Cine aduce banii pe litoralul românesc?
Cine aduce banii pe litoralul românesc?
O analiză a peste 60.000 de rezervări, realizate între octombrie 2024 și septembrie 2026, conturează portretul turistului ...