Peste 900 de morţi în violenţele din luna mai din Irak

Peste 900 de persoane şi-au pierdut viaţa în atacurile ce au avut loc în Irak în luna mai, cele mai grave din ultimii şase ani, au anunţat duminică ONU şi autorităţile din această ţară, relatează AFP.
Economica.net - D, 01 iun. 2014, 16:41
Peste 900 de morţi în violenţele din luna mai din Irak

Datele colectate separat de ONU şi ministerele apărării, de interne şi al sănătăţii dau bilanţuri diferite care corespund totuşi cu privire la faptul că violenţele din luna mai au atins nivelul din 2008.

Potrivit misiunii ONU în Irak, cel puţin 799 de irakieni au fost ucişi în ‘acte de terorism’ şi alţi 195 au murit în urma operaţiunilor militare în provincia Al-Anbar, unde au loc confruntări între armată şi insurgenţi.

Ministerele irakiene au anunţat 938 de morţi, între care 804 civili, şi 1.463 de răniţi în cursul lunii mai, după alegerile legislative din 30 aprilie.

‘Deplâng nivelul susţinut al violenţelor (…) care continuă să afecteze ţara’, a declarat emisarul special al ONU în Irak, Nikolai Mladenov.

‘Insist ca liderii politici să formeze rapid un guvern în termenul prevăzut de Constituţie şi să se concentreze asupra unei soluţii concrete la situaţia din provincia Al-Anbar’, a adăugat el.

Coaliţia premierului şiit Nouri al-Maliki s-a clasat pe primul loc în alegerile din 30 aprilie, dar rezultatele definitive nu sunt cunoscute deocamdată.

Te-ar mai putea interesa și
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
În data de 13 noiembrie 2026, au fost realizate modificări ale instalaţiilor de control automat al vitezei trenurilor la Halta de Mişcare Aeroport Henri Coandă T1 şi Punctul de Mişcare......
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Parlamentul Bulgariei a interzis deţinerea, creşterea şi uciderea animalelor exclusiv pentru producţia de blănuri, prin ...
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut, în primele nouă luni ale anului, cu 3,7% ca serie brută şi cu 3,9% ca serie ajustată ...
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă de profit de 69% cu un salariat
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă ...
Florin Stoian, cunoscut sub numele de scenă de Florin Stoian, deţine jumătate din firma Florin Salam Music. Firma prin ...