Peste jumătate din producţia de electricitate a României provine din surse regenerabile, luni dimineaţa. Exportăm 700 MW

Peste jumătate din producţia de energie electrică a ţării este generată de surse regenerabile, luni dimineaţa, România exportând peste 700 de MW la ora 9:30, potrivit datelor privind starea sistemului energetic naţional, prezentate în timp real pe site-ul Transelectrica, scrie Agerpres.
Economica.net - lun, 28 dec. 2020, 07:13
Peste jumătate din producţia de electricitate a României provine din surse regenerabile, luni dimineaţa. Exportăm 700 MW

Astfel, la ora menţionată, în parcurile eoliene era generată 28% din cantitatea totală de electricitate, respectiv 2.322 MW, în timp ce hidrocentralele produceau 24,66% din total, adică 2.040 MW. Alte surse regenerabile sunt biomasa – 0,96% şi cele fotovoltaice – 0,69%.

Totodată, din surse nucleare era produsă 16,47% din totalul energie, hidrocarburi – 16,10% şi cărbune – 13%.

Consumul total de energie al ţării, la ora 9:30, era de 7.631 MW, producţia – 8.339 MW, iar diferenţa de 708 MW era exportată.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data de 26 septembrie, la Saschiz, în judeţul Mureş, unde 19 exemplare vor fi......
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Am pus la încercare primul SUV BMW electric din generația Neue Klasse, versiunea 50 xDrive de 469 CP, pe un traseu de aproape ...
Ce a spus președinta Venezuelei despre cel mai mare acord petrolier din istoria mondială, încheiat recent. Impact asupra prețul benzinei
Ce a spus președinta Venezuelei despre cel mai mare acord petrolier din istoria mondială, încheiat recent. Impact asupra ...
Preşedinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, a spus sâmbătă că acordul energetic cu SUA va rămâne în vigoare ...