Peste trei milioane de franci elveţieni pentru finanţarea proiectelor prin Organismul Intermediar Elveţian

Un buget de peste trei milioane de fanci elveţieni a fost alocat pentru finanţarea proiectelor prin Organismul Intermediar Elveţian pentru administrarea Fondului Tematic pentru Parteneriate şi Experţi, care a lansat cea de-a două runde a Schemei de grant pentru Parteneriate.
Economica.net - mar, 25 mart. 2014, 15:31
Peste trei milioane de franci elveţieni pentru finanţarea proiectelor prin Organismul Intermediar Elveţian

În cadrul celei de-a doua runde de cereri de propuneri de proiecte va fi alocat un buget total de 3,183 milioane franci elveţieni, împărţit în granturi mici, între 10.000 franci elveţieni şi 100.000 franci elveţieni şi granturi mari, cuprinse între 100.001 franci elveţieni şi 250.000 franci elveţieni.

Vor putea solicita finanţare organizaţiile neguvernamentale şi nonprofit, înfiinţate legal şi cu sediul în România, organizate şi conduse conform legislaţiei româneşti în vigoare cu privire la organizaţiile neguvernamentale, autorităţile române locale şi centrale, instituţii sau agenţii publice, servicii guvernamentale deconcentrate la nivel local, sindicatele şi patronate reprezentative şi  recunoscute la nivel naţional.

Principalul obiectiv al Schemei de grant pentru Parteneriate constă în promovarea şi consolidarea parteneriatelor instituţionale dintre partenerii români şi elveţieni, pentru a contribui la soluţionarea provocărilor specifice dezvoltării, la întărirea capacităţii şi structurilor partenerilor instituţionali români, pentru a beneficia de valoarea adăugată elveţiană şi a contribui la întărirea parteneriatelor.

Pentru a putea obţine finanţare nerambursabilă în cadrul acestei cereri de propuneri de proiecte este necesară stabilirea unui parteneriat cu (cel puţin) o organizaţie sau instituţie din Elveţia. Parteneri elveţieni pot fi organizaţii neguvernamentale şi nonprofit, înregistrate conform legislaţiei în vigoare în această ţară, organizaţii publice sau guvernamentale, entităţi teritoriale, sindicate şi patronate. De asemenea, este posibil şi parteneriatul cu entităţi de pe teritoriul României, precum organizaţii neguvernamentale şi nonprofit, autorităţi române locale şi centrale, instituţii sau agenţii publice, servicii guvernamentale deconcentrate la nivel local, entităţi teritoriale române, parteneri sociali români (sindicate şi patronate reprezentative şi recunoscute la nivel naţional).

Un solicitant poate depune maxim o cerere de finanţare, indiferent de tipul de grant vizat, iar durata proiectelor poate fi de minim 18 luni şi maxim 36 luni.

Termenul limită pentru depunerea cererilor de finanţare la sediul FDSC este 26 iunie 2014, orele 17:00, ora locală.

În cadrul primei runde de cereri de propuneri de proiecte, lansată în 2012, au fost primite 116 aplicaţii dintre care au fost selectate 14 aplicaţii câştigătoare cărora li s-a alocat un buget de 2,800 milioane franci elveţieni.

Fondul Tematic pentru Parteneriate şi Experţi face parte din Programul de Cooperare Elveţiano-Român, ce constă în ajutor nerambursabil oferit de Consiliul Federal Elveţian către 12 state membre ale Uniunii Europene, care au aderat în perioada 2004-2007. Prin acest Program de Cooperare se urmăreşte reducerea disparităţilor economice şi sociale dintre România şi ţări mai dezvoltate din Uniunea Europeană extinsă. În România, programul îşi propune să contribuie la reducerea disparităţilor economice şi sociale dintre centrele urbane dinamice şi regiunile periferice mai slab dezvoltate.

Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile este o organizaţie neguvernamentală, independentă, înfiinţată în anul 1994, în cadrul unei iniţiative a Comisiei Europene. FDSC a acumulat o vastă experienţă în gestionarea şi alocarea fondurilor către organizaţii neguvernamentale – peste 1700 de proiecte finanţate, cu un buget total de peste 70 de milioane de euro. Uniunea Europeană, Banca Mondială, Charity Know How, USAID, Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European (Fondul ONG 2004 – 2009) sunt câţiva dintre donatorii pentru care FDSC a realizat managementul programelor de finanţare derulate în România.

 

Te-ar mai putea interesa și
Două companii românești au câștigat contractele de realizare a studiilor de fezabilitate pentru construirea a șase pasaje pietonale în Ilfov
Două companii românești au câștigat contractele de realizare a studiilor de fezabilitate pentru construirea a șase ...
Companiile TQM Management S.R.L. şi Like Consulting S.R.L. au fost desemnate câştigătoare ale licitaţiilor pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate (SF) şi a Proiectelor pentru Autorizarea......
Magistrala 6 de metrou: A început execuția pereților mulați la viitoarele stații Expoziției și Aeroport Băneasa
Magistrala 6 de metrou: A început execuția pereților mulați la viitoarele stații Expoziției și Aeroport Băneasa
Metrorex a prezentat miercuri imagini cu execuția primelor segmente de pereți mulați la Magistrala 6, realizate la viitoarele ...
”Portretul domnişoarei Lieser”, de Gustav Klimt, a fost vândut la licitație pentru 30 de milioane de euro
”Portretul domnişoarei Lieser”, de Gustav Klimt, a fost vândut la licitație pentru 30 de milioane de euro
''Portretul domnişoarei Lieser'', de Gustav Klimt, tablou rămas neterminat din cauza morţii artistului austriac, a fost ...
Biden a promulgat legea care impune vânzarea TikTok către un investitor american. Șeful aplicației anunță că nu pleacă nicăieri
Biden a promulgat legea care impune vânzarea TikTok către un investitor american. Șeful aplicației anunță că nu pleacă ...
Președintele american Joe Biden a promulgat astăzi legislația privind acordarea de ajutoare către Ucraina, Israel și ...