Peste un milion de refugiaţi vor avea nevoie de relocare în 2017

Circa 1,19 milioane de refugiaţi, între care un număr mare de sirieni, nu vor putea să rămână în ţările în care au fost primiţi, din raţiuni de securitate sau din lipsă de spaţiu, trebuind să fie relocaţi în ţări terţe în 2017, a anunţat luni ONU, potrivit AFP.
Economica.net - lun, 13 iun. 2016, 09:47
Peste un milion de refugiaţi vor avea nevoie de relocare în 2017

Această cifră reprezintă o creştere de 72% între 2014 şi 2017, a relevat Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), într-un comunicat.

Respectiva creştere dramatică are la origine, în special, conflictul sirian care a forţat milioane de persoane să-şi părăsească ţara.

În 2017, conform prognozelor ONU, refugiaţii sirieni sunt de aşteptat să reprezinte aproximativ 40% din necesarul de relocare, fiind urmaţi de sudanezi (11%), afgani (10%) şi refugiaţi din Republica Democratică Congo (9%).

Numărul locurilor disponibile pentru relocare sunt însă insuficiente, sesizează UNHCR, atrăgând atenţia că foarte puţine ţări acceptă să primească refugiaţi şi că majoritatea guvernelor aplică cotele anuale de admitere.

UNHCR speră să poată reloca circa 170.000 de refugiaţii anul viitor (faţă de 143.000 în acest an şi peste 100.000 în 2015).

În ultimul an, ca şi în anii precedenţi, America a fost ţara care a primit cel mai mare număr de refugiaţi (82.491), care aveau nevoie de relocare, comparativ cu Canada (22.886), Australia (9.321), Norvegia (9.321) şi Regatul Unit (3.622).

‘Rămân încă multe de făcut pentru a face faţă numărului tot mai mare al celor care sunt foarte vulnerabili’, a declarat Înaltul Comisar pentru Refugiaţi, Filippo Grandi.

Potrivit estimărilor ONU publicate în luna martie, cel puţin 480.000 de sirieni, adică 10% din totalul refugiaţilor şi al persoanelor strămutate care au fugit de conflict, vor trebui să găsească o ţară terţă în următorii trei ani.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...