Petrom şi Romgaz vor fi obligate să pună pe bursele de gaze 30% din producție, timp de trei ani și jumătate. Prețul, legat de cel de la Viena

ANRE a pus în dezbatere publică proiectul de ordin despre care am scris mai demult, referitor la obligația de a oferta gaze naturale pe piețele centralizate din România (gas release program), după momentul liberalizării pieței, care va avea loc la jumătatea acestui an.
Mihai Nicuţ - lun, 02 mart. 2020, 11:39
Petrom şi Romgaz vor fi obligate să pună pe bursele de gaze 30% din producție, timp de trei ani și jumătate. Prețul, legat de cel de la Viena

În esență, producătorii de gaze cu o producție semnificativă sunt obligați ca, timp de trei și jumătate, să pună, pe două segmente ale pieței centralizate de gaze, la dispoziția cumpărătorilor, circa 30% din producția lor de gaze, pentru a asigura licihiditatea pieței.

ANRE impune și un preț maxim de plecare la liciitații pentru ofertele de vânzare de gaze pe care Petrom și Romgaz sunt obligate să le pună pe piață. Acesta “reprezintă maximum 95 % din ultimul preț cunoscut publicat de CEGH (Central European Gas Hub – hubul de gaze din Austria-n.red.), corespondent produsului ofertat”, arată proiectul de ordin.

„Piața produselor standardizate pe termen scurt” cuprinde segmentele: intra-zilnic, ziua următoare, zi individual, week-end
„Piața produselor standardizate pe termen mediu și lung” are ca segmente de tranzacționare Luna, Trimestrul, Semestrul / sezonul , Anul calendaristic.

Iată aspectele principale cuprinse în proiectul de ordin, așa cum au fost publicate de Autoritatea de Reglementare:

– perioada de aplicare a Programului de ofertare gaze naturale pe piețele centralizate din România este intervalul 1 iulie 2020 – 31 decembrie 2023;
– titularii obligației de ofertare sunt producătorii de gaze naturale a căror producție anuală depășește 1.000.000 MWh;
– cota anuală pe care aceștia au obligația de a o oferta la vânzare este de cca 30 %, distribuită pe două segmente de piață centralizată, respectiv „Piața produselor standardizate pe termen scurt” și „Piața produselor standardizate pe termen mediu și lung”;

– titularii obligației de ofertare și cantitățile de gaze naturale aferente obligației fiecăruia, repartizate pe segmente de piață și pe produse se stabilesc anual, prin ordin al președintelui ANRE, cu următoarele precizări:

• cantitățile de gaze naturale care fac obiectul obligației de ofertare anuală se stabilesc funcție de producția realizată în anul calendaristic anterior;
• obligația de ofertare aferentă anului 2020 se aprobă prin ordin al președintelui ANRE, care va fi emis până pe data de 25 mai 2020;
• pentru anii calendaristici 2021, 2022 și 2023, cota procentuală aferentă segmentelor de piață și repartiția cantităților de gaze naturale pe produse va fi stabilită de ANRE funcție de evoluția pieței angro de gaze naturale, până pe data de 1 noiembrie a fiecărui an3 calendaristic anterior anului pentru care se instituie obligația de ofertare pe piețele centralizate angro de gaze naturale;

– în cazul produselor standardizate pe termen mediu și lung, mărimea lotului ofertat nu poate fi mai mare de 50 MWh/lot;
– nu pot participa la tranzacționare filialele și/sau afiliații titularilor de obligație aparținând aceluiași grup de interes economic.

Te-ar mai putea interesa și
Anunţ despre cea mai mare rafinărie din România şi cea mai veche rafinărie. Ce se întâmpla la Petromidia şi Vega Ploieşti
Anunţ despre cea mai mare rafinărie din România şi cea mai veche rafinărie. Ce se întâmpla la Petromidia şi Vega ...
Rompetrol Quality Control (RQC), divizia de laboratoare a Grupului KMG International (Rompetrol), derulează, în laboratoarele din rafinăriile Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti, un amplu......
Trump, despre pace între Ucraina şi Rusia: Cred că Putin vrea să încheie un acord mai mult decât Zelenski
Trump, despre pace între Ucraina şi Rusia: Cred că Putin vrea să încheie un acord mai mult decât Zelenski
Preşedintele american Donald Trump nu s-a arătat dispus să pună mai multă presiune asupra Rusiei din cauza războiului ...
Percheziţii DNA la Serviciul Permise şi Înmatriculări Ilfov (surse)
Percheziţii DNA la Serviciul Permise şi Înmatriculări Ilfov (surse)
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, marţi, percheziţii la sediul Serviciului Permise şi Înmatriculări ...
Care a fost salariul mediu din România, în august – date INS
Care a fost salariul mediu din România, în august – date INS
Salariul mediu net în România a scăzut cu 2,3% în luna august faţă de iulie, până la valoarea de 5.688 de lei, în ...