Coreea de Nord continuă producţia de material fisionabil – ONG

Recente imagini din satelit ale principalului complex nuclear nord-coreean sugerează că regimul de la Phenian continuă producţia de plutoniu şi uraniu care pot intra în componenţa unei bombe atomice, a informat joi un centru american de studii, citat de AFP.
Economica.net - J, 07 aug. 2014, 05:26
Coreea de Nord continuă producţia de material fisionabil - ONG

Datând din 30 iunie, aceste imagini ale complexului Yongbyon arată retragerea apei de răcire din reactorul său de cinci megawaţi, potrivit Institutului pentru ştiinţă şi securitate internaţională (ISIS).

‘Cu toate acestea, fără mai multe date, cum ar fi producţia de vapori, este greu de determinat starea operaţională a reactorului şi, prin urmare, de a estima cantitatea de plutoniu produsă’, subliniază un raport al ONG-ului amintit.

Închis în 2007 în cadrul unui acord ‘ajutor contra dezarmare’, reactorul poate produce în principiu şase kilograme de plutoniu anual, o cantitate suficientă pentru a fabrica o bombă nucleară.

Coreea de Nord a demarat repunerea în funcţiune a complexului după ultimul său test nuclear din 2013, iar acesta ar fi devenit operaţional în octombrie acelaşi an.

Cele mai recent observaţii din satelit indică, de asemenea, continuarea lucrărilor de construcţie în uzina de centrifuge a complexului.

Phenianul susţine că uzina produce numai uraniu slab îmbogăţit pentru a alimenta un viitor reactor cu apă uşoară, însă experţii suspectează regimul comunist că vrea să producă uraniu cu destinaţie militară.

Potrivit ISIS, uzina de centrifuge şi-a dublat suprafaţa şi este posibil ca acolo să fie instalate cascade de centrifuge.

După ce a utilizat o parte a stocului său pentru cel puţin două din cele trei teste nucleare, Coreea de Nord ar dispune de suficient plutoniu pentru a produce şase bombe, susţin experţii internaţionali.

Te-ar mai putea interesa și
Vizita şefului CIA la Moscova. Ce spune Rusia
Vizita şefului CIA la Moscova. Ce spune Rusia
Directorul CIA, John Ratcliffe, s-a deplasat marţi la Moscova pentru a purta discuţii „între serviciile secrete”, fără a se întâlni cu preşedintele Vladimir Putin, a afirmat miercuri......
Laptopurile ASUS primesc acces gratuit la experiențele Google AI. Ce include oferta
Laptopurile ASUS primesc acces gratuit la experiențele Google AI. Ce include oferta
ASUS a anunțat o nouă ofertă împreună cu Google, prin care utilizatorii care dețin laptopuri ASUS și ROG eligibile ...
Tranzacție surpriză: Cinema City cumpără un cinema din Sibiu și are un plan de 15 milioane de euro pentru renovări și noi locații
Tranzacție surpriză: Cinema City cumpără un cinema din Sibiu și are un plan de 15 milioane de euro pentru renovări ...
Cel mai mare lanț de cinematografe din România a cumpărat preia multiplexul Cine Gold din Promenada Mall Sibiu. Această ...
Anunțul primarului Ciucu despre sistemul de termoficare din Bucureşti – De ce este crucială realizarea SACET
Anunțul primarului Ciucu despre sistemul de termoficare din Bucureşti – De ce este crucială realizarea SACET
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a susţinut, miercuri, necesitatea realizării unui sistem centralizat de termoficare ...