Philip Lane, BCE: Zona euro se confruntă cu riscul psihologiei inflaţioniste

Riscul unei corecţii bruşte a pieţei financiare şi a celei imobiliare din Europa este ridicat, a avertizat luni preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, transmite Reuters.
AGERPRES - mar, 21 iun. 2022, 10:22
Philip Lane, BCE: Zona euro se confruntă cu riscul psihologiei inflaţioniste

„Riscurile la adresa stabilităţii financiare au crescut în mod perceptibil de la începutul acestui an”, a afirmat Christine Lagarde, în calitatea sa de preşedinte al Comitetului European pentru Risc Sistemic (CERS), al cărui scop îl reprezintă monitorizarea sistemului financiar al Uniunii Europene, precum şi prevenirea şi reducerea riscurilor sistemice.

„Deşi corecţia preţurilor activelor a fost ordonată până acum, riscul unei scăderi abrupte suplimentare a acestor preţuri rămâne sever”, a avertizat oficialul.

Separat, Lagarde a reafirmat în Parlamentul European planurile de majorare a dobânzii de două ori în această vară, în contextul creşterii costurilor de împrumut ale unor state din zona euro.

„Aceste decizii sprijină angajamentele precedente de a ajusta toate instrumentele noastre în cadrul mandatului nostru, încorporând flexibilitate, pentru a ne asigura că inflaţia se va stabiliza la ţinta noastră pe termen mediu, de 2%”, a declarat şeful BCE.

Declaraţia vine după ce luna aceasta Lagarde a dat asigurări că Banca Centrală Europeană va ajuta actualele sale instrumente sau va implementa altele noi dacă va fi necesar, pentru a evita fragmentarea pe pieţele de obligaţiuni guvernamentale din zona euro, în condiţiile în care începe înăsprirea politicii monetare.

Costurile de împrumut au avut evoluţii diferite în ultimele săptămâni, au sporit diferenţele între Germania şi statele puternic îndatorate din sudul Europei, cum ar fi Italia, pieţele analizând efectele retragerii de către BCE a măsurilor de stimulare.

„Dacă va fi necesar, aşa cum am demonstrat semnificativ în trecut, vom implementa fie actualele instrumente, fie altele noi, care vor fi făcute disponibile. Dar ne-am angajat la o transmitere adecvată a politicii noastre monetare şi, ca rezultat, fragmentarea va fi evitată”, a declarat Lagarde.

Banca Centrală Europeană a anunţat în 9 iunie că va încheia la 1 iulie achiziţiile de active în cadrul programului APP (asset purchase programme), introdus în 2014, pentru stimularea zonei euro şi evitarea unei potenţiale deflaţii. Acest program a ajutat la menţinerea costurilor scăzute de împrumut în statele puternic îndatorate din zona euro.

De asemenea, BCE a informat că va majora ratele dobânzilor cu 25 de puncte de bază în iulie. Ar fi prima majorare din ultimii 11 ani. La şedinţa din 9 iunie, Consiliul guvernatorilor BCE a decis că rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit vor rămâne nemodificate la nivelurile de 0,00%, 0,25% şi, respectiv, minus 0,50%.

Te-ar mai putea interesa și
Franța interzice prezentarea armelor ofensive israeliene la Salonul Eurosatory
Franța interzice prezentarea armelor ofensive israeliene la Salonul Eurosatory
Franţa a interzis prezentarea armelor ofensive israeliene la ediţia din 2026 a Salonului Eurosatory, în apropiere de Paris, au indicat organizatorii luni pentru AFP, transmite Agerpres....
Consiliul de Securitate al ONU se reunește, la solicitarea Bucureștiului, pe tema încălcării spațiului aerian românesc de către Rusia
Consiliul de Securitate al ONU se reunește, la solicitarea Bucureștiului, pe tema încălcării spațiului aerian românesc ...
Consiliul de Securitate al ONU se reuneşte, la solicitarea României, pe tema încălcării spaţiului aerian românesc ...
Marea Britanie interzice intrarea în țară a două personalități media americane de stânga, cunoscute pentru criticile la adresa Israelului
Marea Britanie interzice intrarea în țară a două personalități media americane de stânga, cunoscute pentru criticile ...
Militanţi ai stângii radicale, Cenk Uygur (foto) şi Hasan Piker, americani de origine turcă, ale căror luări de poziţii ...
Gigantul Holcim vinde fabrica din Adjud ca să poată cumpăra grupul german Xella pentru 1,85 miliarde de euro
Gigantul Holcim vinde fabrica din Adjud ca să poată cumpăra grupul german Xella pentru 1,85 miliarde de euro
Holcim ar urma să primească undă verde de la UE pentru achiziția Xella, o tranzacție în valoare de 1,85 miliarde de ...