Piața mondială de vin ar putea să scadă cu 50% în acest an

Închiderea barurilor şi restaurantelor în vederea împiedicării răspândirii pandemiei de coronavirus (COVID-19) a redus vânzările de vin pe plan global, iar veniturile producătorilor de vin în Europa ar putea scădea la jumătate, a avertizat joi Organizaţia Internaţională a Viei şi Vinului (OIV), care reprezintă 47 de ţări producătoare de vin, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Economica.net - J, 23 apr. 2020, 18:29
Piața mondială de vin ar putea să scadă cu 50% în acest an

Deşi vânzările de vin se vor redresa probabil după atenuarea restricţiilor, criza ar putea aduce schimbări ireversibile ale acestui sector.

Producătorii europeni, în special cei din Franţa, Italia şi Spania, au cerut ajutor de urgenţă, iar producătorii de vin din Franţa sunt afectaţi, atât de restricţii, cât şi de tarifele vamale suplimentare de 25% impuse de SUA.

„În Europa, închiderea acestui important canal de distribuţie ar putea duce la o reducere de 35% a volumului şi la o reducere de aproape 50% a vânzărilor”, a apreciat directorul general al OIV, Pau Roca.

Acesta a explicat că distribuţia s-a mutat spre retaileri şi spre achiziţiile online, dar consumul general şi preţurile ar urma să scadă, afectând profitabilitatea producătorilor de vin.

În condiţiile în care anul trecut profiturile de pe urma vinului au atins un nivel record pe plan global, declinului sectorului este comparabil cu cel înregistrat la finalul celui de Al Doilea Război Mondial, a adăugat şeful OIV.

Cele mai afectate vor fi ţările mediteraneene deoarece ele depind puternic de baruri, restaurante şi terase şi, chiar dacă se ridică restricţiile, turismul rămâne la un nivel limitat.

Ministrul francez al Agriculturii, Didier Guillaume, declara joi că producătorii de vin din Franţa „sunt în genunchi” şi a cerut mai mult ajutor de la UE. Cele mai mari pieţe din lume, Europa şi SUA, şi-ar putea reduce importurile, a apreciat oficialul francez.

Te-ar mai putea interesa și
Anunț oficial pentru 600.000 de români cu investiții. Interzis crypto de la 1 iulie 2026, dacă nu există licența MiCA
Anunț oficial pentru 600.000 de români cu investiții. Interzis crypto de la 1 iulie 2026, dacă nu există licența MiCA
De la 1 iulie 2026, intră în vigoare și în România Directiva Europeană MiCA, primul act legislativ din lume care reglementează pe fundamente clasice piața de criptomonede. Cei circa 600.000......
Cum a pierdut România 200 de milioane de euro pentru că statul nu poate numi șefi la companiile gigant. Oana Gheorghiu: Doar trei firme, cu 10 angajați, fac selecția
Cum a pierdut România 200 de milioane de euro pentru că statul nu poate numi șefi la companiile gigant. Oana Gheorghiu: ...
Vicepremierul Oana Gherghiu avertizează că România are o problemă sistemică cu numirea șefilor din companiile gigant ...
Ministerul Sănătății organizează concursuri pentru ocuparea funcțiilor de conducere ale DSP-urilor județene și a serviciilor de ambulanță
Ministerul Sănătății organizează concursuri pentru ocuparea funcțiilor de conducere ale DSP-urilor județene și a ...
Ministerul Sănătăţii a anunţat marţi demararea de concursuri pentru ocuparea funcţiilor de conducere ale direcţiilor ...
Guvernul lămurește oficial situația SAFE. Se pot pierde miliardele pe proiectele încă neîncepute?
Guvernul lămurește oficial situația SAFE. Se pot pierde miliardele pe proiectele încă neîncepute?
Guvernul lămurește situația programului SAFE, care ar trebui să aducă în România investiții de aproape 20 de miliarde ...