Piaţa de leasing operaţional a crescut cu 13%, anul trecut. 55.500 de unităţi în administrare

Piaţa de leasing operaţional a depăşit nivelul de 55.500 de unităţi în administrare la finalul anului 2015, în creştere cu 13% faţă de anul 2014, se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei Societăţilor de Leasing Operaţional (ASLO).
Economica.net - J, 04 feb. 2016, 11:45
Piaţa de leasing operaţional a crescut cu 13%, anul trecut. 55.500 de unităţi în administrare

‘În perioada ianuarie-decembrie, au fost înmatriculate aproape 15.000 de autovehicule de către companiile de leasing operaţional, adică 16% din totalul înmatriculărilor noi, de aproximativ 94.000 de autoturisme şi autovehicule comerciale uşoare. Astfel, previziunile, care indicau un nivel de 55.000 de autovehicule pentru finalul anului, au fost confirmate’, se arată în document.

Potrivit acestuia, există premise pozitive şi pentru 2016, specialiştii estimând o îmbunătăţire a indicatorilor de creştere economică, scrie Agerpres.

‘În continuare, având în vedere perspectivele macroeconomice pozitive precum şi relaxarea fiscală de la începutul anului, sunt premise ca şi în 2016 piaţa de leasing operaţional să-şi continue creşterea. Astfel pentru finalul anului, estimez circa 60.000 de unităţi în administrare, ceea ce ar însemna o creştere de aproape 10%’, a declarat Bogdan Apahidean, preşedinte ASLO.

Alături de APIA, ASLO salută iniţiativa parlamentară prin care se propune incriminarea distinctă a înşelăciunii privind date sau caracteristici tehnice ale autovehiculelor, oferind, prin membrii săi, ‘suport pentru crearea şi implementarea mecanismelor necesare aplicării reglementărilor în mod corect şi eficient’.

‘În structura portofoliului (la nivel de asociaţie) observăm o creştere a preferinţei clienţilor pentru serviciile complete de leasing operaţional (finanţare şi management de flote) cu o cotă de 70%, urmate de management de flote 21%, restul reprezentând leasing operaţional fără servicii de administrare. Dintre serviciile asociate administrării de flote, cele mai solicitate sunt: servicii de întreţinere şi reparaţii, asigurări (RCA şi CASCO), asistenţă rutieră şi maşină de înlocuire în cazul imobilizării autovehiculului contractat’, arată ASLO, care reprezintă 98% din piaţă.

Te-ar mai putea interesa și
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Chiriile, motorina şi benzina au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în septembrie 2026, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, cu majorări de 39,46%, 37,61% şi, respectiv,......
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Marca Dacia, parte a grupului francez Renault, a anunțat în această dimineață lista de prețuri pentru modelul Striker ...
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie sancționate
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie ...
Sute de mii de operatori economici riscă să fie sancționați contravențional, începând cu 1 noiembrie 2026, întrucât ...
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Primăria Sectorului 6 anunță marți că va construi o parcare supraetajată, cu 104 locuri, pe strada Odgonului.